Veniţi la Nuntă!
Veniţi la Nuntă!
Veniţi! Se-aude o chemare
E invitaţia sfântă de nuntă,
Veniţi, la ospaţul cel mare,
Petrecerea-i deja-ncepută!
Veniţi acum cu braţe-ntinse
La cina mare ce v-aşteaptă,
Căci torţele-s toate aprinse,
Să lumineze calea dreaptă!
O! Nu-ntârziaţi ca să veniţi,
Aveţi prea-sfânta-asigurare,
Căci n-aveţi cum să rătăciţi
Chiar întunericul de-i mare!
S-aveţi mereu inima trează!
N-ascultaţi vorbiri şi şoapte!
La nuntă, oaspeţii veghează
Deşi este-n miez de noapte.
E timpul s-aşteptaţi pe Mire
Cu candelele, toate aprinse,
Cu El spre-a merge în unire
La ospăţul, cu mese întinse.
Poate-a Sa lungă-ntârziere
E timp de har, de pregătit,
Când perioada de veghere
Se trece încet către-asfinţit.
Când în sfârşit, va culmina
Prin apariţia cea glorioasă,
Din slăvi cereşti va lumina
Întunecimea atât de deasă.
Iar când Mirele, va apărea
În strălucire, şi splendoare,
Abia atunci, va fi alegerea,
A celor ce au fost fecioare.
Şi ce de strigăte cu lacrimi
S-or înălţa la miezul nopţii!
Şi câtă ură strânsă-n patimi,
S-o revărsa, -naintea porţii!
Căci va fi-nchisă şi-n zadar
Va fi atunci orice-alergare,
Dintr-un hotar, la alt hotar,
Şi dela mare, la-altă mare.
Şi-n a lor sumbră pribegire
Din miază-noapte-n răsărit,
Încoace, încolo, în istovire,
Orice proiect, va fi zdrobit.
Lipsind al Domnului Cuvânt
Va fi şi-o foamete, şi-o sete,
Şi pân-la margini de pământ
Nu va mai fi cin’ să-L repete.
Căci n-o mai fi, nici-o solie
Vestind pacea în mângâiere,
O! Ci doar o cruntă anarhie
Şi pe pământ, numai durere.
,, Harul cel sfânt s-a-ncheiat!”
Se-anunţă-n toată omenirea,
Răbdarea-n cer s-a terminat,
Urmând pentru lume pieirea!
Flavius Laurian Duverna
