Vestitorul Primăverii
Vestitorul Primăverii
De sub mantia cea albă
A zăpezii-n ger presate,
A ieşit floarea cea dalbă
Cu petale-oval marcate.
Ea, e plăpândul ghiocel,
Floare dragă primăverii,
Cu-al său dulce clopoţel
Anunţând sfârşitul iernii.
Chiar de încă-i frig afară
Şi de vânt încă mai bate,
El e semn de primăvară:
Prima floare dintre toate!
La toţi el cu drag aduce
După iarna, ce-a trecut,
Bucuria scumpă, dulce:
Primăvara, c-a-nceput!
Dacă sufetu-ţi vibrează
La vederea-i drăgălaşă,
Asta arată că veghează
Floarea mică şi gingaşă!
Ca un sol de veste bună
Primit este de-ori şi cine,
Toţi cel caută, împreună,
Văd prin el dorinţe pline.
El e scump, prea preţios
Pentru cei ce vor să vadă,
Cum căpşorul şi l-a scos
De sub stratul de zăpadă.
O! Dumnezeu l-a rânduit
De-a vesti sfârşitul iernii,
Şi-astfel e pe drept numit:
Solul dulce-al primăverii.
Flavius Laurian Duverna
