Vine-al nostru Domn Isus!
Vine-al nostru Domn Isus!
Vine-al nostru Domn Isus!
E strigătul cel mai solemn
Ce-a răsunat peste veacuri,
Ca cel mai frumos îndemn
De-a avea prin El credinţă,
Şi-a veni la pocăinţă.
Vine-al nostru Domn Isus,
Care-n dragostea cea mare
De-a mântui lumea greşită
Salvând-o din neascultare,
Prin Duhul El S-a întrupat
Şi lumii S-a arătat.
Vine-al nostru Domn Isus,
Cel ce-n sfânta-I mântuire,
S-a adus Jertfă-n Golgota
Dându-Şi viaţa din iubire,
Garant sfânt răscumpărării
În acea zi a salvării.
Vine-al nostru Domn Isus,
Să-Şi ia scumpa Împărăţie,
Şi pe-ai Săi ce-au ascultat
Să-i transporte în veşnicie,
Cu-al Lui car imens de nori
Pe-ale aripelor zori.
Flavius Laurian Duverna
19 februarie 2012