mai 5, 2010
Domnul este Păstorul meu!… (Cuprinde Ps. 23) Domnul este Păstorul meu, nu voi duce de nimic lipsă! El mă paşte în păşuni verzi, pe câmpia largă şi întinsă. El mă duce la ape de odihnă, şi sufletul îmi înviorează, Mă povăţuieşte pe cărări drepte, când inima însetează. Chiar dacă ar fi să umblu şi atunci, […]
aprilie 4, 2010
Aproape de Venire Acum, aproape de venire Natura-i tot mai înfuriată, Zbătându-se-n dezlănţuire De cataclisme perturbată. Pământu-i saturat de ape Nemaiputând să le reţină, Când ploi cad să îl adape Ca hrana el sa o întreţină. Seismele ce-l deranjează Care-s tot mai numeroase, Vor să ne menţină trează Vegherea, cu ulei în vase. Căci fiind […]
ianuarie 7, 2010
Cea mai frumoasă amintire Cea mai frumoasă amintire Din viaţă pe acest pământ, E ziua scumpă, de întâlnire Cu Tine-Isuse prin Cuvânt! Descoperit ca blând Păstor Atunci când eu Te-am auzit, Pus în cântare, cu mult dor În suflet dragostea, a trezit. Şi-n lungul vremii n-am uitat Prea simplele voci de copii, Ce le-auzeam ades […]
noiembrie 14, 2009
Aruncă-ţi pâinea!.. Aruncă-ţi pâinea peste ape Şi după multă vreme iarăş, O vei găsi cât mai aproape În jurul tău într-un tovarăş! Împarte porţii cât mai multe Şi frânge-o-n şapte şi în opt, La suflete ce vor să-asculte Căci grâul este alb şi copt! Azi, tu nu ştii ce nenorocire Poate să dea peste pământ, […]