Rugăciune

iulie 6, 2023

RUGĂCIUNE
Ajută-mă să înțeleg de ce atâta răutate în mine,
Să înteleg de unde atâta ură pot să am,
Ajută-mă să descifrez de unde răul vine,
Să scot din piept, o inimă ce-i bolovan.
Eu știu că Tu urăști păcatul, iubești pe păcătos,
Ce poate fi în lume mai frumos?!…
Dar eu am inima plină de ură,
Eu, păcătosul fără de măsură,
Nu pot iubi așa cum m-ai iubit pe mine,
Nu pot iubi pe orișicine.
Ajută-mă, Părinte, să înving tot ce e rău,
Să fac doar voia-ți sfântă, o, scumpe Dumnezeu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Gânduri

iulie 6, 2023

GÂNDURI
Azi sufletul mi-a tresărit de o caldă voioșie,
Ne înmulțim mereu, mereu în dulce părtășie,
Noi nu ne știm, dar ne iubim și ne rugăm mereu,
Căci suntem frați uniți aici de însuși Dumnezeu.
Avem în inimi bucurie, cu zel strigăm și dor,
Ne luăm de mână, în veșnicie vom fi al Lui popor
Și vom cânta imnuri de slavă, ne vom îmbrățișa
Și împreună noi vom fi în veșnicia Sa.
Până atunci să nu cedăm, ispite de-or veni,
Ne vom ruga, vom sta uniți și ne vom sprijini,
Cu osanale și dureri venim la crucea Lui,
Cântăm din inimi bucuroși, suntem ai Domnului.
De va fi greu, nu vom ceda, ne vom ruga uniți,
În grupa asta noi vom sta, vom fi chiar fericiți
Și dacă se va destrăma, nu e din vina noastră,
Satana a făcut ceva, dar e mișcare proastă.
Căci noi uniți vom sta mereu până va veni Hristos,
Ne vom susține în rugăciune, satana e fricos,
Ne vom ruga, orice ar fi, ne vom ruga la greu
Și-n cer cu Domnul noi vom fi, îl vom slăvi mereu.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Gânduri

Cercetare

iulie 5, 2023

CERCETARE
Mi-am făcut o cercetare, Doamne, cât m-am speriat,
Mă îngrozesc atât de tare, viața mea-i numai păcat,
Binele ce vreau să-l fac, e plin de vinovăție,
Nu știu dacă am adus pe pământ vreo bucurie.
Din fire sunt răzvrătită și cârtesc când mi-este greu
În loc să mă încred în Tine căci ești Fiu de Dumnezeu.
Sunt o visătoare, Tată și trăiesc în lumea mea,
Refuz să cobor din vise, mi-e teamă de viața grea,
Căci știu că nu am putere să fac tot ce ar trebui,
Dacă n-ai fi lângă mine, mult eu m-aș mai opinti,
Dar ești lângă mine, Tată, pasul meu Tu îl veghezi,
Dar prin viață și prin faptă parcă arăt că nu contezi.
Mi-am făcut o cercetare și constat cât sunt de jos,
Mi-e teamă de încercare, sunt un suflet prea fricos,
Te rog, Tu mă modelează, fă-mă un vas de lut curat,
În cuptor apoi mă pune, vreau să fiu un vas salvat.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Cercetare

Grâul și neghina

iulie 5, 2023

 GRÂUL ȘI NEGHINA
În recoltă vom găsi spic de grâu, dar și neghină,
Lângă holda cea bogată vom găsi planta străină,
Nu putem s-o recunoaștem, deși vrem să fim atenți,
Vom privi și cu tristețe, vedem, suntem repetenți.

În hambarul vieții noastre, printre boabele de grâu,
De vedem că e neghină, s-o scoatem, nu e târziu,
Dar să fim atenți, mai bine, singuri n-o să reușim,
Să ne pocăim, în rugă cerem ajutor divin.

Holda este gata coaptă, e timpul de secerat,
Să nu ne trezim că-n fugă neghină am adunat,
Va veni Judecătorul și va arde buruiana,
Ar fi bine să verifici de îți e curată haina.

De recolta ți-e bogată, în hambar să ai doar grâu,
Verifică încă o dată să nu fie prea târziu,
Cât e harul, e și mila și avem un Salvator,
Dar curând doar ea, neghina va arde într-un cuptor.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Grâul și neghina

Ne mor bătrânii

iulie 4, 2023

NE MOR BĂTRÂNII
E timpul de pe urmă, am devenit haini,
Suntem străini, se pare, am devenit străini,
De tot ce mai demult avea preț și valoare,
Privesc doar cu tristețe și inima mă doare.

Ne mor bătrânii singuri, ne mor abandonați,
Îi ducem în spitale sau la azil uitați
Și mor în suferință, uitați de toți, ei mor
Cu inima zdrobită de dragoste și dor.

Nu avem o mustrare, doar spunem că e greu
Căci e senil bătrânul, uităm de Dumnezeu,
Am devenit comozi și nimeni nu-i ca noi,
Nu mai e bunătate, în inimi doar noroi.

Ne mor bătrânii singuri și lacrimi noi vărsăm,
Avem orgoliul nostru și parcă nu cedăm,
Privim mormântul rece ce ne-a înghițit bătrânii
Și nu înțelegem, Doamne, că noi suntem hainii.

Ne mor bătrânii singuri, dar roata se întoarce,
Îmbătrânit cu toții, ne place, nu ne place,
Să ne gândim chiar bine la ce e de făcut
Căci se întoarce roata, o luăm de la început.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Ne mor bătrânii

Tu ai murit pentru mine

iulie 3, 2023

TU AI MURIT PENTRU MINE
Am stat o clipă, azi și m-am gândit
Și nu înțeleg de ce Tu ai primit,
De ce ai vrut să mori în locul meu,
O, Tu Isuse, Fiu de Dumnezeu.
Eu care sunt atât de păcătos,
Nu am putut primi dar mai frumos,
E darul vieții ce Tu mi l-ai dat,
O, da, Isuse, sunt un păcătos salvat.
Deși nu înțeleg de ce ai vrut
Și nu înțeleg cum de Tu ai putut,
Să urci pe cruce în locul meu să fi
Cel răstignit, ai vrut făr’ să te opui.
Da, ai suit pe cruce la calvar
Și mi-ai dat mie viața ta în dar,
Dar ce am făcut, Isuse, eu cu ea,
Doar ți-am mărit mereu, mereu durerea,
Te-am răstignit, Isuse, zi de zi,
Dar știu, curând, Tu ai să revii,
Să-mi dai o haină albă, tot în dar
Și să mă duci în țara de cleștar,
Eu nu înțeleg, dar vreau ca să primesc
Și vreau o veșnicie să îți mulțumesc.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Tu ai murit pentru mine

Iertarea dușmanului

iulie 3, 2023

 IERTAREA DUȘMANULUI
De multe ori, noi suntem cei nedreptățiți
Și în genunchi cădem și ne rugăm fierbinte
Ca Tu să ne răzbuni, să-i pedepsești pe răzvrătiți,
Dar după aceea, noi vedem că suntem fără minte.
Căci chiar de am fost răniți, pățit-am nedreptate,
Tu ne-ai ferit de rele și ne-ai păzit de toate,
Chiar dacă inima din piept ne-a fost prea grav rănită,
Să ne gândim la jertfa ce pe cruce a fost făcută.
Să ne gândim, Isuse, la crucea ce ai purtat,
La jertfa fără seamăn în care Tu te-ai dat,
S-avem putere, Doamne, ca și noi să iertăm
Căci altfel noi iertare deloc nu merităm,
De aceea, drag Isuse, să nu fim răzvrătiți
Chiar dacă pe astă lume suntem nedreptățiți,
Să îngenunchem smeriți în sfântă rugăciune,
Să cerem îndurare, să cerem o minune
Și a Ta iertare, Doamne, s-o cerem pentru acei
Ce ne-au rănit anume, căci ei sunt mielușei
Ce au rătăcit de turmă și nu mai au păstor,
Dar Tu îi chemi pe nume și îi tot chemi cu dor
De aceea, drag Isuse, ajută-ne să fim
Așa cum ne-ai cerut, dușmanul să-l iubim,
Să ne rugăm cu lacrimi și vorbe dulci să-i dăm,
Sa îl iertăm, Părinte, greșeala s-o uităm.
Să nu uităm, Părinte, că noi suntem greșiți
Și vrem a Ta iertare, să fim cu ai Tăi sfinți,
Ajută-ne, Părinte, ca ruga să înălțăm
Din inimă fierbinte pe toți să îi iertăm.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Iertarea dușmanului

Rugăciune

iulie 2, 2023

RUGĂCIUNE
Doamne, mă agăț de bunătatea Ta,
Căci Tu ești tot ce am și nu vreau altceva,
Căci Tu te-ai îngrijit prin mare mila Ta
Și-n orice suferință mi-ai dat pe cineva.

Mi-ai dat o mângâiere, mi-ai dat, Tu, un răspuns
Și mila Ta, Părinte, îmi este de ajuns,
De aceea în rugăciune mă plec și-ți mulțumesc,
Ce e mai dulce oare ca mila-Ți să primesc?

Eu știu, iubite Tată, că în iubirea Ta,
Tu ai trimis pe Fiul să poarte crucea mea,
Iar crucea e ușoară și jugul nu e greu,
Căci știu c-acum îl poartă chiar însuși, Dumnezeu.

Și în iubirea-ți mare, ai dat pe acest pământ
Să ne însoțească în toate, să fie Duhul Sfânt,
De aceea în rugăciune mereu îți mulțumesc,
Prin Duhul Tău, Părinte, mă mustri de greșesc.

Îți mulțumesc, Părinte, că am ceea ce am,
Căci fără Tine, Doamne, eu tare greu trăiam,
Îți mulțumesc, Isuse, căci sunt ceea ce sunt
Și mustră-mi, Tu greșeala cât sunt pe acest pământ.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune

Tu ești prezent

iulie 2, 2023

TU EȘTI PREZENT
Ni se pare că trecem prin viață fără Tine
Și ne întrebăm, oh, Doamne, unde am greșit,
Atunci când doar necazul pare că mai vine,
Nu te vedem și ne întrebăm, dacă ne-ai părăsit,
Dar nu vedem în toate cum ne cauți
Și nu vedem că noi ne-am depărtat,
Tu ești la ușa inimii și bați,
Căci noi suntem aceia care te-am uitat
Și căutăm degeaba scuze moarte
Căci Tu ne știi și știi a noastre fapte,
Dar nu ne lași să stăm în suferință,
Ne încununezi cu a Ta biruință.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Tu ești prezent

Rugăciune

iulie 2, 2023

 RUGĂCIUNE
Distruge, Doamne, al nostru eu, distruge Tu, mândria,
Nu ne lăsa, Părinte sfânt, să pierdem veșnicia,
Ajută-ne să te vedem, așa cum ești, Părinte,
Și-n rugăciune să venim să-ți cerem cele sfinte,
Să-ți cerem, Doamne, să ne îmbraci cu haina minunată
Căci totul este pregătit și nunta este gata,
De vom intra fără de haină, degeaba noi intra-vom,
De aceea, te rugăm, Părinte, să ne dai haina sfântă
Și ajută-ne să facem voia-ți, să fim prezenți la nuntă.
Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Rugăciune