Intercer – Poezii si editoriale

Odiseea Mesianică ( II )

Evocare Biblică

Partea II -a

Elisabeta, , De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn:
, , Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte
un fiu, şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu
este cu noi )”. Is. 7, 14.

––––––––––-

Trăise atunci, prin bucurie
Un simţământ de negrăit,
Pentru toate ce-acum ştie
Că vor decurge-n armonie
În planul sfânt ce-i rânduit.

Păstrase-n inimă din fugă
Gravate, sfinte convorbiri,
Cu îngerul în ceas de rugă,
În clipe grele, să-i ajungă
Frumoase şi dulci amintiri!

Urmându-şi firul cugetării
În drumul lung ce-o apăsa,
Şi-a revăzut scena plecării
Din ceasu-acela-l înserării
Spre munţi, la rudenia sa.

Mergea astfel s-o viziteze,
Să-i dea un sfat şi povaţă,
Învăţături pentru-a fi treze
Căci trebuia să-ntemeieze
Căminul nou şi-o altă viaţă.

Simţea nevoia de a spune
Tot ceea ce i s-a-ntâmplat,
Cum îngerul cu vorbe bune
După urări, prin plecăciune
Spre ceruri iarăşi a plecat.

Dorea să împartă bucuria
Aşa cum îngeru-anunţase,
Căci Dumnezeu mărinimia,
Dragostea-n har şi tăria –
Spre roaba Lui Îşi arătase.

În imn de laudă să-i spună
Căci ea acum a conceput,
Cum îngerul în vestea bună
Ce-i se păruse-a fi furtună
Speranţe îi dase la-nceput.

Cu linişte-n grija-I predată
Şi-ncrezătoare în ce-a spus
Îngeru-n vestea minunată,
Se liniştise, de-o-cam dată,
Trăia-ntr-o pace de nespus.

Cum ea atunci s-a şi sculat
În gura sfântă având lauda,
Mărind pe Domnul ne-ncetat
Şi către munţi s-a îndreptat
Spre o cetate, de-a lui Iuda.

Păşind în pragul casei sale
Ea i-a urat numai de bine,
Elisabetei, . . . ‘ n-a sa cale,
Ce-ntre cântări şi Osanale
I-a-mpărtăşit priviri senine.

Şi când urarea, şi-a sfârşit
În pântece pruncu-a săltat;
L-al său cuvânt ce l-a rostit
Ca şi cum l-ar fi proorocit
Ea foarte mult s-a bucurat.

Plină fiind, de Duhul Sfânt
Ea a strigat cu glasu-i tare,
Mărind al Domnului Cuvânt
Valabil ca şi-un Legământ
Primit ca sfântă încurajare:

, , Acum, eşti binecuvântată
De azi în veci, între femei,
Căci iată, fecioria ta curată
Ca floarea dalbă, nepătată
E locul sfânt, al Dragostei! ”

, , O! Şi rodul pântecelui tău
Să fie binecuvântat acum!
El va-ntări, prin Duhul Său
Pe oricine-i salvat din rău,
Pe cel ce-i rătăcit pe drum. ”

, , De ce mi-a fost orânduit
Ca maica Domnului să vie,
Şi pruncul meu, a tresărit
Ca şi când el, ar fi şi-auzit
În pântece-mi de bucurie? ”

, , Fiindcă, la urechi îndată
Când a ajuns glasul urării,
Săltat-a pruncul, deodată
Marcând vestea anunţată
‘N momentul binecuvâtării. ”

, , Ferice acum de tine, care,
Crezuta-i fără a mai clinti,
Pe Domnul prin asigurare
Că-n iubirea-I salvatoare
Tot ce-a spus, El va-mplni. ”

Cum ea atuncia, a strigat,
, , Inima mea preamăreşte,
Pe Dumnezeu, Cel Înălţat,
Cel care-n sus m-a ridicat
Şi care pururi mă-ntăreşte! ”

, , Şi duhu-mi plin de bucurie
Se-nalţă pân-la Dumnezeu,
Căci m-a iubit din veşnicie
Şi mare har mi-a dat El mie
În dragostea sfântă mereu. ”

, , El e-Nţelept, Atotputernic,
Şi lucruri multe, a săvârşit,
Şi gându-mi, umil, cucernic
Prin adevărul Lui cel veşnic
Va sta-n El pururi, neclintit. ”

, , Numele Lui este Preasfânt
Şi bunătatea Sa se întinde,
Peste toţi cei de pe pământ,
Ce-ascultă de-al Său Cuvânt
În braţul Lui, de a-i cuprinde. ”

, , Ne-a arătat ‘n-a Sa putere
Şi braţul Lui pururea întins,
Că poate aduce mângâiere
‘N orice necaz şi-orice durere
La sufletul, de griji cuprins. ”

, , El gânduri multe, a risipit
Pe care în inimi, le aveau,
Cei mândri care le-au nutrit
În timpul când s-au sumeţit
Şi care-n ei, se încredeau. ”

, , A dat jos pe cei puternici
Din scaunele lor de domnie,
Ridicând, pe cei nevrednici,
Pe treptele ‘nalte de sfetnici
Pe culmi măreţe, în veselie. ”

, , Pe cei flămânzi i-a săturat
De bunătăţi prin mângâieri,
Pe cei bogaţi i-a îndepărtat
Şi-n loc stingher i-a alungat
Cu mâinile, goale-n dureri. ”

, , Astfel, în ajutor El a venit
Pentru poporul Său Israel,
Precum prin vremi a amintit
Că l-a vegheat şi l-a păzit
De-atâtea ori, în fel de fel. ”

, , Şi-a adus din nou aminte
În bunătatea Lui cea mare,
Cum promisese mai ’nainte
Prin încheieri de legăminte,
Şi-a revenit iar cu-ndurare, ”

, , Cum de demult făgăduise
Amintind din neam în neam,
Cuvinte, ce-au fost promise
Şi-n suluri de carte scrise –
Prin jurământ, lui Avraam. ”

Şi cum, la Elisabeta a stat
Trei luni de zile petrecând,
Şi cum acas’ s-a-napoiat
Cu suflet tare şi-mpăcat,
La Nazaret planuri făcând.

, , Şi-acum iată, la înscriere
Spre Betleem ne-ndreptăm
Pentru-a Cezarului cerere,
S-o împlinim cum ni se cere
Ca neamul, să ni-l căutăm. ”

Flavius Laurian Duverna

Va urma, partea a III- a

Odiseea Mesianică ( I )

Evocare Biblică

Partea I -a

Vestea Bună

,,Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie,
între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi
va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul”.
Genesa 3, 15.

A fost odată,… de demult,
Trecut-au două mii de ani,
Un mare freamăt şi tumult
Care-a durat, aşa de mult
În tot imperiul, la Romani.

Şi-a fost un mare Împărat,
Şi-n vremea aceea arătată,
Poruncă el prin lege-a dat
Ca-n imperiu-n lung şi-n lat
Să se înscrie, lumea toată.

Dela copil, cel nou născut,
Şi pân-la omul cel bătrân,
În spiţa de neam el trecut
Cu numele său cunoscut
În liste scrise… ce rămân.

Să îşi indice a lui origine,
Să-şi caute-a sa seminţie,
De unde neamul îi revine,
Şi-obârşia, fie-n vechime
Acolo omul să se înscrie!

Căci Împăratu-acela mare
Cezar August, cel vestit –
A vrut prin lege numărare
A lumii de sub guvernare,
’N-al său Imperiu stăpânit.

Ce oameni are-n cârmuire
A vrut să afle clar, să ştie,
Căci pacea în a sa gândire
Îi sta în gândul de-nfrăţire
Ca ea-n Imperiul tot să fie.

Şi-astfel, poruncă, a ieşit
De la acest mare Împărat,
Ca-n tot pământul cucerit
Aşa cum ea s-a răspândit
Să fie cum… s-a decretat.

Ca-n toată a sa împărăţie
Numărătoarea să se facă,
Şi orice om să se înscrie –
Fie că-i singur, ori familie
În ginta lui el să se treacă.

Astfel, a trebuit ca fiecare
Să meargă… în cetatea lui;
Şi au pornit, mulţime mare
În şiruri lungi, obositoare –
De-a-mplini voia Cezarului.

Nu trebuiau ca să-ntârzie!
Porunca lege-acum era –
Şi-n toată marea-mpărăţie
Ţinută clar sub observaţie
Orişice om, strict o păzea.

Era un stres în frământare
Din zorii zilei până-n noapte,
Ca pân-la clipa de-nserare
Sub grija cea apăsătoare
De loc să fie, mai aproape.

Şi peste tot în lung şi-n lat
Îşi căutau ginta şi neamul,
Cum ordin clar fusese dat
De către marele Împărat
Şi hotărât, era programul.

Aşa porni cam de departe,
Din Nazaret, din Galileea,
Şi Iosif, cum scrie-n carte
Cu convoaiele aglomerate
Spre Betleemul din Iudeea.

Şi calea lungă-i era-nceată
Cu-a lui logodnică, Maria,
Ce tocmai era însărcinată
Şi vremea-i era anunţată,
Având să-L nască pe Mesia.

Căci înainte de căsătorie
Un înger noaptea prin vis,
Lui Iosif i-a vorbit, să ştie,
Că chiar de nu au cununie
Să n-aibă îndoială, i-a zis:

,, N-ai teamă de-a ta Marie,
Căci ea, ceeace-a zămislit,
Prin Duhul Sfant şi în tărie,
Spre viaţa lumii-n veşnicie
Cuvântul vieţii, a adeverit.’’

,, Şi iată că va naşte-un Fiu,
Şi numele-I vei pune, Isus,
Va fi în veci de veci, Cel viu
Mântuitor lumii din pustiu –
La Tronul preasfânt de sus!”

Acestea toate s-a-ntâmplat
Pentru-mplinirea ce vestise,
Din timpul foarte-ndepărtat
Că omul nu va sta-n păcat,
Exact, cum proorocul zise:

,, Fecioara va fi-nsărcinată,
Semnul că un Fiu va naşte!”
Iar Iosif a-nţeles de-ndată
C-are-o solie încredinţată
Minunea, făr-a o cunoaşte.

Când el din somn s-a trezit,
Făcut-a aşa cum poruncise
Îngerul, care-n vis i-a vorbit
Prin Duhul Sfânt, şi lămurit
Şi-n mintea lui, se liniştiise.

După vedenie, el s-a temut
S-o lase-n ascuns pe Maria,
Cuvântul cel sfânt a crezut
Şi L-a păstrat în piept tăcut
Şi-astfel, a onorat căsătoria.

Acum mergeau la înscriere;
Ca şi-o familie, ei fiind uniţi
Şi-n clipe bune, şi-n durere
Se străduiau, cu precădere
De-a fi astfel, nedespărţiţi.

Mergeau cu inima deschisă
Mulţumind Celui Prea Sfânt,
Căci voia Lui, le e prescrisă
Aşa cum în Scripturi e zisă
Prin minunatul Său Cuvânt.

Tăcea Maria, când mergea
Dar gândurile-i se deschid,
La lucruri ce-acum pricepea
La spiţa orginei, ce curgea
Din neamul Regelui David.

În drumul lung, şi-obositor
În grija lor de-a se înscrie,
Avea un semn prevestitor,
Cel anunţa, pe Pruncuşor
Semn de dureri şi bucurie.

Semn că ceasul e aproape
Vestirea să se-mplinească,
Şi teama-n suflet îi încape
Ca norii-n revărsări de ape
Gândind la solia cerească.

Cum ea a fost hotărîtoare
Venită de la Cel Preasfânt
În Dragostea-I salvatoare
În planul de răscumpărare
A omului,… de pe pământ.

Şi după cum îngerul Gavril
La vizitare, atunci i-a spus,
Că-avea să nască un copil
Ca floarea albă din April –
Cu numele cel sfânt, Isus…

Speranţa de-a se înfăptui
În mintea-i mereu socoate:
,, Pentru că El, va mântui
Şi-n dreapta lui va ţintui
Ale poporului,… păcate.”

,, Şi-aşa cum zice în Isaia
Chiar numele-I ,,Emanuel”
Ce-L descrisese profeţia,
Cum traversează veşnicia
E-o referire,…pentru El.”

,,( Dumnezeu este cu noi )
Dupa cum zice tălmăcirea,
Înseamnă că nu dă-napoi
Ci-n judecata cea de-apoi
Prin viaţa-I va da izbăvirea.”

Vedea că timpul împlineşte
Acel cuvânt ce-a fost rostit,
Ca s-o-ntărească sufleteşte
Şi încă-n minte-i stăruieşte,
Să n-aibă teamă de sfârşit.

Şi cugeta cum,,Plecăciune!”
,, Căci mare har ţi s-a făcut,”
Erau vorbele calde şi bune
Ca nişte melodii pe strune –
Prin înger spuse la început.

Apoi prea-nalta asigurare:
,, Dumnezeu este cu tine!”
A fost o sfântă înviorare
A Dragostei mântuitoare,
I-au potolit orice suspine.

,, Căci binecuvantată eşti,
De-acuma tu între femei,”
Erau rostirile, cele cereşti
Prin hotărâri Dumnezeeşti,
Cuvinte dragi, ‘n-auzul ei.

Ce mult atunci s-a tulburat
De prea frumoasele cuvinte,
Când îngerul, le-a adresat
Ca mesager din cerul ‘nalt
S-o pregătească din-nainte!

Când a simţit, că-i o urare
În sinea ei, mult se-ntreba,
,, Cum, se vor împlini oare
,, Cuvintele-ncurajatoare?”
Şi-n gândul ei se frământa.

,, Să nu te temi acum Marie!
Căci tu ai o nădejde mare;
La Dumnezeu ce toate ştie
Că-i hotărât din veşnicie –
Ai căpătat har şi îndurare!”

,, Şi iată, vei fi însărcinată
Şi vei năştea unicul tău Fiu,
Căci fecioria-ţi prea curată
Ca floarea albă, nepătată,
A fost aleasă, precum ştiu!”

,, Cum aceasta se va face
Căci eu nu ştiu de bărbat?”
Îngerul i-a spus că-n pace,
Şi că-n timpuri cu soroace
Se va-mplini ce-a anunţat.

,, Acum Fiul, ce-L vei naşte
E un dar sfânt venit de sus,
Îl vei numi şi-L vei cunoaşte
Din ierburi şi azimi de Paşte
Cu numele cel sfânt, Isus!”

,, Căci asupra-ţi Duhul Sfânt
S-a pogorât şi S-a întrupat;
Spre a împlini acest cuvânt
Din cer venit-am pe pământ
Şi lângă tine-acum am stat!”

,, Puterea Lui te va umbri –
A Celui Sfânt şi Prea Înalt,
Şi fiinţa ta, de-acum va fi
Prin Pruncul ce va străluci,
O piatra scumpă de bazalt.”

,, Pruncul care se va naşte
Chemat este spre a fi Sfânt,
Şi Dumnezeu Îl recunoaşte
Mai sus de-a cerului oaste,
Ca Fiul Său, de pe pământ.”

,, În veci de veci va-mpărăţi
Peste-a lui Iacov casă toată,
Căci Singur… Împărat va fi
Cu nimenea, nu va împărţi
Domnia, ce-i va fi predată.”

,, Scaunul Său de domnie
De Dumnezeu va fi întărit,
Şi-aceasta Nouă Împărăţie
Cu pace sfântă-n armonie
În veci va sta, fără sfârşit.”

,, Căci orişice cuvânt rostit
Venit ca dulce mângâiere,-
Din ceru-n forţa-I de granit
La Cel Preasfânt nu e lipsit
De-a Sa-mplinire şi putere!”

,, Iat-acum, că şi Elisabet,
Care ţi-e rudă, a zămislit
Un fiu care va fi-un profet,
Prin titlul purtat ca antet-
Şi-o drege drumul părăsit.”

,, Ajunsă în ani la bătrâneţe
Când a aflat de vestea bună,
Se simte-acum ca-n tinereţe
Împrăştiind la toţi ,, Bineţe ”
Şi ea este-ntra şasea lună!”

Astfel, îi revenea în amintire
Ce a răspuns la glasul sfânt:
,, Să mi se facă” – în smerire-
,, Prin scumpa Ta Neprihănire
,, După al Domnului Cuvânt!”

Flavius Laurian Duverna

Va urma, partea a II -a

Istoria poporului ales
e plină de lumini și umbre,
A neglijat sau nici n-a înțeles
ținta spre care el să umble.

Planul divin n-a împlinit uitând
pe Domnul și mărețul dar –
Reprezentant al Său de pe pământ –
s-a bucurat de tot el singur doar.

Mari avantaje, tot ce a primit,
comori de spiritualitate,
Spre slava lui curând și-a însușit,
căci trebuiau duse departe.

L-a jefuit pe Domnul Dumnezeu
nefăcând lucrarea cerută,
Pe semenii săi jefuind mereu
ținând lumina sa cea multă.

Spre cer n-a dat călăuzire
și nici n-a fost exemplu sfânt…
Astăzi chemat, fă-ți deci cu grăbire
lucrarea prin fapte, cuvânt! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Sclipiri de stele aștern pe pământ
o albă, pufoasă maramă,
Totul e vis imaculat și-un gând
spre cer, curăție, te-ndeamnă.

Isus haina Lui în dar vrea să-ți dea,
mai pură ca neaua din lume.
Dă-I inima ta și viața cea rea
dezbracă, păcatele-I spune!

Păstrează curat veșmântul regal!
Cuvântul Său sfânt dă putere,
Prin rugă reziști uriașului val,
prezența lui-Isus zilnic cere!

De mână cu El în fiece zi,
să-mparți bunătate și milă,
Iar lumea mai fericită va fi,
speranță în casa umilă.

Bine făptuind nu vei observa
ce schimbare mare s-a făcut
Ai chip nou, înfățișarea ta…
Te asemeni Domnului Plăcut! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Steaua plutitoare

S-a văzut pe ceru-albastru
‘N miezul nopţii, luminată
Sus pe bolta cea-nstelată,
O Stea ce părea că-i astru
Prin lumina-i prea curată.

Şi-a fost o minune mare,
Căci Steaua în strălucire
Sus pe-a cerului boltire,
Nu sta ca o stea-n fixare
Ci se tot mişca-n plutire.

Rostul Ei prin cercetare
A fost de grab’ stabilit
De-Astrologi din Răsărit,
Cum că un împărat mare
S-ar fi născut, şi-i vestit.

Ei prin Steaua plutitoare.
Să-L găsească au pornit
Înspre- Apus din Răsărit,
Mergând’ n-a Lui căutare
Până Pruncul L-au găsit.

Daruri multe, ce-au adus
I le-au dat… şi-n adorare,
Ca şi-unui Împărat mare
’N plecăciune s-au supus
Pruncului dând închinare.

Flavius Laurian Duverna
14 decembrie 2017

Rondelul Osanei Îngereşti

S-a născut Hristos, Mesia,
Şi-au cântat Osana îngerii,
În cor peste valea plângerii
În slavă ‘nălţând bucuria.

Spre-a se-mplini profeţia
Că-i momentul strângerii,
S-a născut Hristos, Mesia,
Şi-au cântat Osana îngerii.

Pentru a-Şi vesti măreţia
În lupta grea a înfrângerii
Contra răului distrugerii,
Vizând pacea şi-armonia,
S-a născut Hristos, Mesia,

Şi-au cântat Osana îngerii.

Flavius Laurian Duverna
12 decembrie 2017

Pe strunele chemării sfinte

Pe strunele chemării sfinte
Vibrează de două milenii
Chemările prin Evanghelii,
Spre a atrage luarea aminte
În jurul Dragostei fierbinte,
În ceasuri sfinte de vecernii.

Şi-avem prin Jertfa lui Isus
O mântuire prea frumoasă,
Prin care vom ajunge acasă,
În Ţara noastră cea de sus
Cu pacea-i dulce de nespus
A dragostei, ce nu ne lasă.

Deşi moartea ne-a stăpânit
Şi ne-a strivit sub jugul ei,
Puterea mare a Dragostei
Prin Jertfă Ea ne-a mântuit,
Şi de sub jug ne-a dezrobit,
Să gustăm pacea armoniei,

Spunându-ne că în credinţă
De-om stărui prin ascultare
Răsplata noastră va fi mare,
Căci vom ajunge-n biruinţă
Conform cu-a Sa făgăduinţă
Spre-a fi ca la prima creare.

Pe strunele sfintei chemări
Cuvântul de-a lua în seamă,
De secole întruna cheamă
Mereu prin dulci avertizări
Ce-apar din cele patru zări,
Cum că-n Iubire nu e teamă.

Dar lumea spre al ei sfârşit,
În sus merge spre apogeu
Nesocotind pe Dumnezeu,
Ce prin Cuvânt El i-a vorbit
Prin Fiul Său, ce L-a Jertfit
Chemându-ne, la El mereu.

Flavius Laurian Duverna

Hristos, S-a născut pentru tine!

Hristos, S-a născut pentru tine,
Umil, într-un staul de-animale;
El Şi-a părăsit cerul Lui glorios
Şi din dragoste, a venit aici jos
Trasându-Şi înspre tine o cale!

Şi-a lăsat tronul Lui de domnie,
Părăsind gloria şi slava cerească;
S-a dezgolit de mărirea-I divină;
A acceptat un prunc să devină,
Şi S-a născut om, fiinţă firească.

El a venit ca să-nfrunte în luptă,
În duh şi-n firea căzută păcatul,
Să-l biruiască prin viaţa Sa dată
Pe crucea de la Calvar înălţată,
Pe Lucifer, şi să-ţi fie Garantul!

A fost Cel ce S-a lăsat răstignit
Pe lemnul unei cruci la Calvar,
La care tu privind prin credinţă
Că s-a-mplinit marea făgăduinţă
Vei avea izbavire-n al Său har!

Şi vei putea ca astfel să cunoşti
Cât a costat pentru tine Iubirea
Când te aflai cu steagul în bernă,
Să poţi avea moştenirea eternă
Cu lumile, ce-şi trăiesc fericirea.

Integrat, în Universul cel infinit
Prin Jertfa adusă preţ de salvare,
Vei contempla măreţele minuni,
Cu respect aduce-vei rugăciuni,
Plecându-te, în sfântă-nchinare.

Flavius Laurian Duverna

Rondel de Decembrie

A venit zăpada azi noapte
Cu-alba-i de argint mantie,
Şi munţi, dealuri şi câmpie
În alb, le-a îmbrăcat toate.

Pe cer curg râuri de lapte
Schimbând bolta albăstrie,
A venit zăpada azi noapte
Cu-alba-i de argint mantie.

Fulgii în straturi argintate-
’Ntinşi au fost cu măiestrie
Peste-a ţării scumpă glie
Şi codrii cu crengi plecate…
A venit zăpada azi noapte,

Cu-alba-i de argint mantie!

Flavius Laurian Duverna

Înțelepciunea omenească
rămâne fără grai,
Fiul divin ca să se nască
lângă miei, vite, cai?!…

Uimiți de-atâta umilință
îngeri Pruncul privesc.
Din cei cu multă cunoștință,
câți cred că-I Domn ceresc?

Cine pe Mesia așteaptă,
soluția tuturor?
O lume crudă și nedreaptă
respinge Salvator…

Păstorii simpli de la turme,
cu drag s-au închinat
Regelui mic și pe-a lor urme,
magii L-au vizitat.
–––––––
O altă stea și azi conduce
creștinii la Isus.
Doar prin credință, pace dulce,
iertare au de-ajuns.

Cetate rea , neprimitoare,
inima noastră azi,
Domnul Isus ne-aduce soare,
senin din ochii calzi.

Cu venerație, mulțumire,
smeriți Îl adorăm,
Și radiind de fericire,
ca servi slavă Îi dăm! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie