Intercer – Poezii si editoriale

Cununa de biruitor așteaptă
în ceruri pe orice creștin,
Credința în Hristos cu buna faptă,
ruga și studiul îl susțin.

Alege pe Domnul în orice clipă,
mărturisindu-L tuturor,
Iubindu-i pe toți nu e o risipă,
privește spre ceruri cu dor.

Prin Hrist, prin credință, prin har e salvat,
smerit recunoaște mereu,
De vina păcatului eliberat,
slava-i doar a lui Dumnezeu.

Ascultă pe Domnul vorbind prin Cuvânt,
încrederea-i crește mai mult,
Voia Lui află, caracterul Său sfânt,
departe de-al lumii tumult.

Prin rugă predă voința lui toată,
ascuns în Isus Salvator,
Duhul cel Sfânt în om nou fără pată,
transformă creștin veghetor. Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Te laud Doamne şi Te cânt!

Te laud Doamne şi Te cânt
Pentru iubirea Ta cea mare
Ce-n cer n-are asemănare:
Viaţă să-mi dai pe pământ
Ca s-o trăiesc în ascultare
Sub dulcea binecuvântare!

Şi să mă bucur de Lumină,
De Întâia Ta, mare minune
Ce din neant şi din genune
Prin Voia-Ţi sfântă şi Divină
Ţi-a onorat sublimul Nume,
Când s-a ivit cu plecăciune..

Căci Doamne doar ai vorbit
Şi-n Forţa veşnic creatoare,
Supremă prin neatârnare –
Spre salva-Ţi sfânt-a răsărit
Lumina-n veci strălucitoare
Dând măreţie şi grandoare.

Ea întunericul, l-a luminat
Fiind premiza spre lucrare
A Terrei spre-nfrumuseţare,
A unui plan, de-a fi creat –
Pentru o lume-n dezvoltare.
De-o nouă ordine-n creare.

Te laud Doamne şi Te cânt
Pentru dragostea cea mare
Că n-ai lăsat omu-n pierzare,
După păcatu’ în Raiul Sfânt
Ţi-ai dat Fiul, răscumpărare
La Golgota sub blestemare!

Flavius Laurian Duverna
20 noiembrie 2017

Pastel de Noiembrie ( I )

Cu peisajele triste şi goale, s-a sfârşit Octombrie!
Pe cerul cel plumburiu au trecut cocorii-n cârduri;
După soiuri diferite şi-alte păsări rânduri, rânduri,
Încheiatu-şi-au plecarea, pân-a început Noiembrie.

Vremea-i rece şi în casă, cufundat în jilţ pe gânduri
Meditezi, că-n zbor trec toate. Cu nespusă nostalgie,
Îţi aminteşti din trecutul, cu-al lui timpi de bucurie
Când priveai la pârâiaşe, apa sărind peste prunduri.

Anotimpurile calde, o! sunt plăcute, sunt frumoase!
Şi-n grija Celui Preasfânt, ele-aduc pentru hrănire
Celui ce din greu trudeşte, voia bună-n mulţumire
După munca prin sudoare, roade multe şi gustoase,

Pe-agricultor bucurându-l,… c-anul i-a adus rodire,
Că le-a strâns cu migăleală, din câmpiile mănoase
Liniştit să stea la masă, când bruma o fi peste case
Hrană s-aibă din destul, Domnului dând mulţumire.

Flavius Laurian Duverna

Se desprind frunzele…

Se desprind frunzele şi cad
Înspre pământ în ritm uşor;
O, e primul şi-i ultimul zbor
’N-al trecerii, hotărâtor vad
Desprinse, de trunchiul lor!…

La brizele-n vibrări de vânt
O vară-ntreagă-au triumfat,
Şi-n verdele ce l-au purtat
Şi-au făcut prezenţa-n cânt,
Prin susurul ce-au fremătat.

Spre toamnă când au ruginit
S-a oprit cântul din freamăt,
Semnal că s-a ajuns la capăt
Că-al vieţii fir, li s-a sfârşit –
Fiind o muză doar în treacăt.

Pe solul, jos, unde-au picat
Sentinţa lor… se hotărăşte:
În pământ umed putrezeşte
După ce-n el le-a-ncorporat
Ca-n primăvară, iar a creşte,

Din nou s-aducă mulţumirea,
Prin vestea-n sfânta revenire
Că-n verde-i dulcea glăsuire,
Ce pune-n cântec nemurirea
Sub trendul ei de întinerire!

Flavius Laurian Duverna

Doamne!…

Doamne eu când rătăceam
Şi căutam un sens al vieţii,
Străin de Tine mă simţeam
Şi-adeseori recunoşteam
Că mă afund în grosul ceţii.

Şi multele întrebări născute
În locul tainic al conştiinţei,
Ce-n rezolvări ar fi fost vrute
Răspunsuri n-au găsit acute,
Să potolească dorul ştiinţei.

Când am aflat ce e Iubirea,
Am înţeles planul de pace;
Am priceput, că omenirea
Doar primind Neprihănirea
Poate din nou a se reface.

Din vraja grea, amăgitoare,
A neascultării-n greu păcat,
N-ar mai fi fost nicio salvare
Din viaţa aceasta muritoare
De harul nu ne-ar fi fost dat.

Peste genunea cea adâncă
Ai aşezat puntea cea mare:
Iubirea sfântă ca o Stâncă
Şi peste veacuri ea stă încă
Pentru om cale, de salvare.

Când ceasul în cer a sunat
Marcând ale harului vremi,
Pe al Tău Fiu iubit L-ai dat
Să ierte-al lumii greu păcat,
Astfel la Tine să ne chemi!

Din morţi, garant al tuturor
L-ai deşteptat prin biruinţă,
Să-L aibă Sfânt Mântuitor
La Tronul de har, Salvator,
Cine-L acceptă în credinţă.

Căci nu este dat sub soare
Nici-un alt nume, decât El,
De-aceea punte de salvare
Prin Jertfa cea ispăşitoare
E pentru noi toţi, Emanuel!

Flavius Laurian Duverna

Rondelul Frunzelor uscate

M-am întâlnit, pe potecuţa din livadă
Aşa, c-un val vârtej molcom de vânt
Ce-n rotocoale sunătoare pe pământ,
Un stol de frunze le-nvârtea grămadă.

După ce, au fremătat o vară-ntreagă
Sub briza vântului în dulcele lor cânt,
M-am întâlnit, pe potecuţa din livadă
Aşa, c-un val vârtej molcom de vânt.

Ducea cu el asociate, fără de tăgadă
În sunetul de frunze, tragicul cuvânt,
C-au fost odată verzi, şi nu mai sunt…
Că este ultimul lor act de promenadă,
Din întâlnirea, pe potecuţa din livadă,

Sunând, uscate, în val vârtej de vânt.

Flavius Laurian Duverna

Veghetor în noapte!…

– Veghetor în noapte-adâncă
Care stai privind spre ceruri,
Spune, mai aşteptăm încă
Să ne-anunţi de pe creneluri,
Ştiri şi veşti, clare-nţelesuri,
Spre a fi ascunşi în Stâncă?

Sus pe ziduri, stând de pază
Sau în mers din post în post,
Când vreun vuiet deranjează
Lucrarea… în deplinu-Ţi rost,
Către-al tău Scut şi-Adăpost,
Către Domnul te-ndreptează!

Iar prin trâmbiţă, să-mprăştii
Sunet clar, despre-adevărul,
Cel ce-i spre – folosul obştii –
În contrast…cu ne-adevărul,
Ca-n Domnul, s-obţină cerul,
Toţi ce se-află,-n slujba oştii!

Căci luptându-ne-n credinţă
Domnul nostru ne-a promis,
Că fiind Stânca, în biruinţă
’Ndeplini-vom, tot ce-i scris,
Urcând mai sus cum s-a zis
Prin Cuvânt: Este-o cerinţă!

Dar mai este mult din noapte
Veghetor, pe culmi de ziduri?
– O! Dimineaţa, nu-i departe
Şi-ntre zori, nu-i loc de viduri,
Chiar de se vor lansa mituri
Vremea-n sine, le desparte!

Domnul Sfânt, vine-n curând
Să-mplinească tot ce-a spus,
Şi astfel voi, gata ori-şi-când
Fiţi de-a merge, spre cer sus,
Spre-ntâlnirea-n nori cu Isus,
Veseli în lupta vieţii sperând!

Flavius Laurian Duverna

Rondel de Toamnă

S-a pregătit, sub soarele încălzitor,
Sub picurii de ploaie binecuvântată
Să fie estimp, toamna mai bogată,
Un palmares de roade, mai cu spor.

Şi-atâtea bunătăţi, împarte, tuturor
Din comoara sa de roade, adunată;
S-a pregătit sub soarele încălzitor
Sub picurii de ploaie binecuvântată!

Toamna, e berechetul anotimpurilor
Prin bogăţia sa de roade aşteptată
Şi care aduce bucuria mult sperată;
Sub grija sfântă a Marelui Dăruitor
S-a pregătit, sub soarele încălzitor,

Sub picurii de ploaie binecuvântată!

Flavius Laurian Duverna

Stau ascuns în adâncul
inimii tale
sub mormane de gânduri
uscate. Foarte rar
mă dezgropi și mă ții
la aerisit câteva clipe.
Atunci văd ce anotimp e.
Lacrimi galbene uriașe
cădeau din copaci
într-o jalnică plutire.
Se întâlneau cu altele
și resemnate începeau
să se descompună.
Stropi de ploaie anemici
plângeau împreună cu mine.
Nu mai eram nici
măcar o amintire.
Nici n-ai observat trecerea
mea prin viața ta,
sau nu ai lăsat impresia.
M-am întors în adâncul
inimii tale dar locul
devenise atât de strâmt
încât cu greu am putut să
mă strecor. Uitarea trecuse
pe acolo și făcuse schimbări.
Sunt trist dar sper
că la primăvară măcar
câteva clipe să-ți mai amintești
de mine…un sentiment adormit.

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

De-aş fi o Salcie plângătoare

De-aş fi o salcie plângătoare
Pe-un mal de apă curgătoare,
Mi-ar prelua din dor şi patimi
Abisul cel din mii de lacrimi –
Care mă strânge şi mă doare.

Ducându-le-n murmur ’n-aval
Eu strajă-oi fi, pe-acelaş mal,
Continuând să gem, să plâng
De relele, ce-n suflet strâng –
Un stăvilar pus, l-al lumii val.

O, de-aş fi ca salcia pletoasă
Cu ramuri vii ce-n jos se lasă –
Mi-aş spune aceeaş rugăciune
Şi-aş aştepta scumpa minune,
Să-mi pot vede-a cerului casă,

Să-mi îndrept ramurile-n sus
Spre-a-L vieţii Domn iubit Isus,
Acel ce-n Jertfa Sa cea mare
Opri-va-mi lacrimile amare –
Prin Dragostea Lui de nespus.

Flavius Laurian Duverna
15 noiembrie 2017