Intercer – Poezii si editoriale

Rondel de Octombrie

Cad frunzele îngălbenite la pământ
Şi-s triste ramurile care le-au purtat
Ca omu-ntocmai când s-a dezbrăcat,
La adierea rece, – a suflului de vânt.

Nu mai adăpostesc al păsărilor cânt,
În trilurile lor de dimineaţă aşteptat;
Cad frunzele îngălbenite la pământ,
Şi-s triste ramurile care le-au purtat.

Şi-a dezbrăcat natura al ei veşmânt,
Căci o obligă timpul rece, ne-ncetat
Să fie gata pentru timpul de iernat,
Ce se vede zilnic în rafalele de vânt.
Cad frunzele îngălbenite la pământ,

Şi-s triste ramurile care le-au purtat!

Flavius Laurian Duverna
01 noiembrie 2014

Se desprind frunzele…

Se desprind frunzele şi cad
Înspre pământ în ritm uşor;
O! E primul şi-i ultimul zbor
’N-al trecerii, hotărâtor vad
Desprinse de trunchiul lor…

La brizele-n vibrări de vânt
O vară-ntreagă-au triumfat,
Şi-n verdele ce l-au purtat
Şi-au făcut prezenţa-n cânt,
Prin susurul ce-au fremătat.

Spre toamnă când au ruginit
S-a oprit cântul din freamăt,
Semnal că s-a ajuns la capăt
Că-al vieţii fir, li s-a sfârşit –
Fiind o muză doar în treacăt.

Pe solul, jos, unde-au picat
Sentinţa lor… se hotărăşte:
În pământ umed putrezeşte
După ce-n el le-a-ncorporat
Ca-n primăvară iar a creşte,

Din nou s-aducă mulţumirea,
Prin vestea-n sfânta revenire
Că-n verde-i dulcea glăsuire,
Ce pune-n cântec nemurirea
Sub trendul ei de întinerire!

Flavius Laurian Duverna
31 august 2015

Sentimente de Toamnă

Plecat-au spre depărtări
Păsări dragi şi cântătoare,
Peste mări şi peste ţări
Străbătând albastre zări,
În ţinuturi mai cu soare.

Au plecat, luând cu ele
Cântecele lor frumoase,
Şi sub cerul plin de stele
Vânturi bat acum rebele
Nu se-aud triluri duioase.

Rămânem, cu nostalgia
Până când în primăvară
După iarna cea geroasă
Iar se vor întoarce acasă
În dorul ce-l au, de ţară.

O, şi ce scumpă bucurie
Pe de-a-ntregul vom trăi,
Când sus în albastra zare
Pe cerul cel plin de soare
Cu mare drag le-om privi!

Vor veni iar ca să cânte
Totul spre-a trezi la viaţă,
Cum a decis Tatăl Sfânt
În planu-I pentru pământ
Din prima Sa, dimineaţă.

Păsări, şi natura toată
Cu plante şi cu-animale,
Viau, ca să-l desfăteze
Traiu-i să-nfrumuseţeze
Omului, pe-a vieţii cale.

Flavius Laurian Duverna
01 octombrie 2017

Realităţi de Toamnă

Frunzele verzi, ruginite
Peste lunca încă verde
Au format un covoraş
Ce e-atât de drăgălaş –
Pentru cel care îl vede
Cum se-ntinde pe imaş.

Frunzele verzi, ruginite
Numai freamătă în cânt;
Ne-arată zile de Toamnă!
Să le privim ne îndeamnă
La orice boare de vânt –
Cum ele cad la pământ.

Frunzele verzi, ruginite
Ne atrag luarea aminte:
Că verdele-ncet se trece!
Cu viaţ-astfel se petrece,
Nu poate fi verde-nainte
Tot omul, să ţină minte!..

Că şi omu-i, ca şi frunza
Care creşte şi-nverzeşte
Până-n vremea tinereţii…
Şi spre pragul bătrâneţii
El fără să vrea descreşte,
Ca şi frunza-ngălbeneşte.

Şi va fi-n această stare
Pân-l-a Domnului venire,
Când pe nori El va apare
S-aducă-n răscumpărare
Şi prea sfânta, întinerire
‘N viaţa cea nemuritoare.

Flavius Laurian Duverna
19 octombrie 2014

Plecarea Rândunelelor

În ajunul plin de farmec
Al Toamnei îmbelşugate
Prin roadele-nmiresmate,
Rândunelele… în cârduri
Pleacă-n ţări îndepărtate.

An de an, ele tot pleacă
Peste mări şi peste ţări
Depăşind grele cercări –
Cu dor şi regret în inimi
Pentru-atâtea depărtări.

Se pare că vor a spune
Că li-e dor, de ţara lor –
De streaşina sub pridvor,
De argila pentru cuiburi,
De-apa rece,… de izvor,

Şi de aerul cel proaspăt
Dat de Domnul ca reper
Curăţit, de-al iernei ger,
Şi de-atâtea frumuseţuri
Sub doritu-albastrul cer,

Şi de hrana, aici destulă
Ce din belşug se găseşte,
Pentru oricine-o doreşte,
Să-şi hrănească puişorii
Pân-ce-aripele vor creşte,

Ca să poată să-şi urmeze
Pe confraţi,… în pribegie,
În zbor spre-a lor bucurie
Către alte ţărmuri calde,
Dar cu dorul cel de patrie.

Flavius Laurian Duverna
12 septembrie 2014

Pitpalacul

Mai dincolo, spre livadă
Lângă-o margine de lac,
Glas a fost în primăvară
C-a sosit din nou în ţară,
De cu zori când toate tac
Cântul drag, de Pitpalac.

Şi-a pus cuibul în grăbire
Într-un lan verde de grâu,
– Şi-acolo puii-au crescut
Şi cu drag i-a-ntreţinut –
Lângă-un şipot de pârâu
Până spicu-a fost la brâu.

Şi după ce-a fost secerat
Lanul rămânând mirişte,
Şi-a luat puii, şi-a plecat
Mai aproape, lângă sat,
Într-altul de porumbişte
Siguri putând să se mişte.

O! Şi-n fiece, dimineaţă
Cântul său ne-nveseleşte
Cu strigarea sa pe nume,
Să trezească doru-n lume,
Cum că vara se sfârşeşte
Şi toamna se pregăteşte.

Către alte ţări mai calde
Îşi simte acum plecarea;
Familia-i, mult mai mare
Şi-are atâta, de zburare,
Până ce vor trece marea
Scrutând cu iubire zarea.

Le-a pus Tatăl în instinct
Timpul când s-or despărţi
De-ale ţării, – plaiuri dragi,
Cu codrii de brazi şi fagi –
Spre-alte locuri, de-a trăi
Pân-ce-acas’… vor reveni.

Flavius Laurian Duverna
12 august 2014

Peregrinări de Toamnă

Se duc iar păsările călătoare
În zborul lor, spre miază-zi
Un timp pentru-a sălăşlui
În ţări cu locuri primitoare,
Cu hrană din destul şi soare
De trebuinţă fiind, a vieţui.

Se duc, şi-o tainică tristeţe
În urma lor, lasă plecând,
Când în stoluri trec pe rând
Spre alte ţări, cu alte feţe,
Cu-alte nuanţe-n frumuseţe
Sub codrii altfel fremătând.

Sub călduroase, dulci priviri
Sunt petrecute-n depărtări
În zborul lung, spre alte ţări,
Cu inimi calde… de-amintiri
Că s-or re-ntoarce-n ciripiri,
Prin glasuri vesele-n cântări.

Căci ca şi omul, sunt legate
De plaiuri unde s-au născut,
De locuri unde-au petrecut
În bălţi cu stuf şi-ape curate,
Cu mii de cuiburi presărate
Unde trăind, puii-au crescut.

Din nou cu drag, vor reveni
După ce iarna grea ne lasă
Cu atmosfera ei geroasă…
Atunci în cârduri vor porni
În zborul lung din miază-zi,
Pentru-a ajunge, iar acasă.

Flavius Laurian Duverna
20 septembrie 2013

Noapte ploioasă de Toamnă

Cu spic de ploaie, izbind în geamuri
E noapte de Toamnă pe şesul gliei…
Şi-au lepădat codrii verzile flamuri
Şi vântul jucând aleargă prin ramuri
Ce rămas-au goale sub tăria vijeliei.

Troznesc crengile sub grea apăsare,
Scârţie lung cumpăna de la fântână
Şi loc nu-şi găseşte lângă opritoare,
Doar vântul o plimbă, fără încetare
Când încoace, când încolo o mână.

Pustiu e satul, sub avalanşe de ploi
Ce curg în rafale, ce par fără oprire…
În depărtare se-aud sunete de acioi (*
Căci cobor din munte, turmele de oi
Căutându-şi staulele pentru odihnire.

Strânse laolaltă, împreună cu păstorii
Behăie la porţi, ca să le primească,
Să le ia-n primire, acum stăpânitorii
Să-şi guste tainul de la roata morii
Ce l-au pregătit, ca să le hrănească.

La toate acestea, cu sărg meditând
Observi cum se trec pe acest pământ
Pe făgaşul vremii, şi-n gând cugetând
Vezi, a omului trudă, astfel existând –
Sub grija-I cea mare, a Tatălui Sfânt.

Flavius Laurian Duverna
12 occtombrie 2016

(* Clopote, atârnate la gâtul oilor, care
prin structura lor, dau sunete diferite.

Aspect de Toamnă

Când vine toamna fremătând
În braţele-i de-argint purtând
Belşug de roade-nmiresmate,
E-un prilej scump de bucurie
Care cuprinde-orice familie –
Că masa-i plină, cu de toate.

Fiind mulţumite, sufleteşte
Satisfacţia-n inimi le creşte,
Că truda muncii ce-au depus
Pe-ogoare, câmpuri şi livezi
Ce-au trebuit să le veghezi,
La bun sfârşit, iată-au ajuns!

Mulţimile de fructe coapte
Ce-au fost cu patos adunate,
Chiar şi recolta cea de grâu
Ce la hambare a fost depusă
S-a completat cu cea adusă,
De porumb roş-galben auriu.

… La sfârşitul lui septembrie
Cu dragoste pentru octombrie,
Se poate spune cu glas tare:
Mărire Domne-n mulţumire,
Că dat-ai ploi pentru rodire,
Şi-an bun de binecuvântare.

Flavius Laurian Duverna
30 septembrie 2017

Ecou de Toamnă

A venit dorita Toamnă, în aura-i fermecată
Si aduce pretutindeni, mulţime de bucurii;
Fructe-arămii în livezi şi strugurii negri în vii
Aşteaptă culegerea, din recolta cea bogată
Care fiind îngrijită, e-o comoară nestemată.

Toamna e-anotimpul, cel de aur în podgorii!
Oamenii vin să adune munca binecuvântată,
Ce au sperat în răbdare că va fi îmbelşugată,
Şi voia bună şi cântec, prilej sunt de veselii
De atâtea daruri multe, care le-aduc bucurii.

Şi ce multe bunătăţi vor aduna în hambare
Cu inimi de bucurie, pentru-a anului rodire
Ca nimic să nu rămână, neglijate-n risipire
Din al muncii rod trudit, în arşiţă şi sudoare
Ca să aibă din belşug pentru zile de iernare.

Ci cu-nţelepciune, printr-o mai bună-ngrijire
Şi reţete adecvate, pentru trup folositoare
Cu mulţumire în suflet, în semnul de adorare
Domnului s-aducă slavă, închinare şi cinstire
Pentru ploi date la timp, toate bune la rodire.

Flavius Laurian Duverna
30 septembrie 2017