Intercer – Poezii si editoriale

Lideri din Laodiceea
Ce purtați făclia vieții,
Și-ați primit din cer răspunderi,
Iată zorii dimineții!

Peste toți plecați în rugă,
Și mărturisind păcate,
Ploaia cerului s-ajungă,
Vrem cu dor în orice parte!

S-aplanăm orice probleme,
Să dăm jos mândria, eul,
Ce-au domnit atâta vreme,
Aducând furtuna, greul.

Invidie și bănuială,
Vorbire de rău întruna,
Luptele spre vârf și fală,
Să dispară-n grab de-acuma!

Tot ce-avem și suntem vine,
De la Domnul spre lucrare,
Slujbă, facere de bine,
Ajutor sau predicare.

Brațele vă sunt întinse,
Noi vă sprijinim în luptă,
Și făcliile-s aprinse,
Însetați vrem Ploaie multă,

Și credință cu iubire,
A neprihănirii haină,
Tratament pentru orbire,
În a mântuirii taină!

Floare de colț

Nu mai sunt lacrimi
de atâta plâns,
Iar inimile-s frânte
de durere,
Imensă teamă-n suflete
s-a strâns,
Apă și pâine
peste tot se cere.

S-a clătinat
pământul supărat,
Mantia morții
a lăsat plâns, jale,
Orașul e-n ruine,
demolat,
Priveliști ale
groazei, infernale…

Floare de colț

Călătorind prin Nazaret,
cu multe secole napoi,
Greul iubirii alfabet,
afla-vom noi sărmani și goi.

Mergând în urma lui Isus,
un tânăr neobișnuit,
Părinților mereu supus,
de orice ființă fiind iubit.

În atelierul Său umil,
un colț de cer se cobora,
Bătrân, adult, poate copil,
sorbeau învățătura Sa.

Tristețea de pe frunți gonea,
prin cântul Său mângâietor,
Le ușura viața cea grea,
fiind multora de ajutor.

Ziduri înalte dărâma,
dintre iudei și orice neam,
De-altă credință de era,
pe-acela ce disprețuiam.

Credința și viața Sa,
frumos mereu s-au împletit,
Și zi de zi El împărțea
din pâinea Sa celui trudit.

Cel însetat, descurajat,
primea și el din partea Sa,
Apă, cuvânt de mângâiat
și-astfel Scriptura învăța.

Isus iubea Scripturile,
Cuvântul Tatălui iubit,
Toate învățăturile
cu drag mereu a împlinit.

Pretenții omenești goni
și nu le-amesteca-n Cuvânt,
Tradiții toate câte-ar fi,
invenții, reguli toate sunt.

Legi omenești ce nu-s din cer,
acoperind voința Lui,
Zeci obligații ce se cer,
dar nu-s porunca Domnului.

Stă scris – deviza lui Isus,
și farul călăuzitor,
Ne-ajută să ajungem sus,
fiind lumină tuturor.

A învățat și-a suferit
lecția durerii pentru noi,
Tăcut răbdă El umilit,
Să aibă-n ceruri oameni noi.

Floare de colț

Cătușe invizibile ne leagă
de false străluciri atrăgătoare,
O ceață alburie foarte dragă,
sclipire de rubin curge-n pahare.

Împărăția dulciurilor vine
prin mesageri speciali și aromați,
Deviza modei, știe orișicine –
Urmați-mă! Doar nou purtați!

Alte chemări spre noi experiențe,
viteză, zboruri și salturi mortale,
Călătorii în vis gustând esențe,
mai des, mai mult spre-ntunecată vale.

Vârtejul lumii vrea mereu schimbare,
anunță pentru toți plăceri, senzații,
Purtați astăzi de la cel mic la mare,
pe toboganul noilor tentații.

Privirile nu vor să se oprească,
imagini și culori fără-ncetare,
Relaționând cu mulți ce poartă mască,
vom lua de bun tot ce real ne pare…

Iar fiecare zi e-o alergare,
cheia e lângă noi, ea e voința.
Vrei rob, un prizonier să fii tu oare
sau rege demn ce ține-n frâu dorința?

Floare de colț

În micul tău imperiu
de vlăstare,
domnești în suflete
și minți fragile.
E greu de domolit
continua mișcare,
să-ndepărtezi
pleavă, gunoaie
ani de zile.
Să rămâi drept
apreciind valoarea,
să dai speranță
micilor eforturi.
În fața lor viața
e ca marea,
iar fericirea, pacea
sunt dorite porturi.
Cu bucurie roade
vei culege
și reușita lor –
pe frunte
fi-vor lauri –
din nou încoronat
ca rege,
vei împărți
ale înțelepciunii daruri.

Floare de colț

De sub pomi înfloriți
cerul pare un pod de
flori albe și roz
minunat parfumate.
Ah, ce risipă de frumusețe!
Fiecare petală
este o speranță,
o încurajare,
o mângâiere
și o declarație de iubire
a Celui nevăzut.
Prea târziu înțelegem
că multele așa-zise
normalități
de care dispunem,
sunt de fapt binecuvântări…
Vântul trece ușor
printre crengile înflorite
presărând peste noi
o ninsoare parfumată
și o șoaptă
se aude în inimi –
Pentru voi!

Floare de colț

Când vezi puterile cum fug,
Și pasul tău devine greu,
Mâna iar cade de pe plug,
Din cer El zice – Ești al Meu!

În minte-ți vine un trist gând
Ce se repetă tot mereu –
Durere, moarte, trup plăpând.
Ascultă șoapta – Ești al Meu!

Groaznic păcat! Nu ești iertat! –
Îți dă târcoale ca un leu,
Dar Domnul zice imediat –
Eu te primesc și ești al Meu!

Cade supus și umilit,
Jos de pe tron dușmanul eu,
Căci Domnul mi-a reamintit –
Vei birui, tu ești al Meu! Amin!

Floare de colț

Dorurile noastre
s-au îmbrățișat fierbinte
topind anii lungi
ce ne-au despărțit.
Atâtea furtuni și
atâtea rodiri ce
nu fuseseră împărtășite…
Vorbe și priviri care
se odihnesc unele în altele
precum cerul în apa mării.
Ce repede trec clipele!
Ca o fluturare de aripi
pe deasupra noastră.
Și din nou se depărtează
mâinile
și
se umezesc privirile…
Frânturi din lacrima
sau zâmbetul celuilalt,
ne vor însoți apoi pretutindeni…

Floare de colț

În preajma Ta aș vrea întruna,
Să mă găsesc neîncetat,
Din zori de zi până ce luna,
Ne-anunță timpul de culcat.

Să sorb cuvintele-Ți frumoase,
Și cântul Tău mângâietor,
Ca mustul parfumat în vase,
Păstrez învățătura lor.

Citesc mereu a Ta Scrisoare,
Și parc-aud și glasu-Ți blând,
Sunt promisiuni dar și mustrare,
Văd chipul Tău ades plângând.

Ce dulce binecuvântare,
Primesc atunci când Te ascult,
Nu-i fericire-n zări mai mare,
Porunca Ta îmi place mult!

Sar bucuros și cu iubire,
Orice îndemn să împlinesc,
Nu sunt prea bun, perfect din fire,
Dar zilnic chipul Tău privesc.

Ascultător până la moarte,
Ai fost pe-acest murdar pământ,
De Tatăl tău cu drag în toate,
Pân la sfârșit curat și sfânt.

Trăiește bine cel ce-nvață,
La fel Stăpânului a fi,
Căci ascultarea este viață,
Cu foarte multe bucurii. Amin!

Floare de colț

De ce?
Unde ești, Doamne?
Cine urmează?
Când?
-Are puțină vreme.

Floare de colț