Glas de pâine caldă frântă
pentru mic și pentru mare,
Cânt de bucium ce răsună
pe coline înverzite,
Legănări de val albastru
pe plaja mângâietoare,
Și oftări rupte din dorul
după plaiuri părăsite.
Tremurat de clopot harnic
ce cheamă la rugăciune,
Pas tăcut la acul vesel
pe ia împodobită,
Toate se rotesc în jurul
unor chipuri demne, bune,
Decebal, Ștefan și Mircea
sau Mihai, într-o clipită.
Literele strâns unite
de un cânt numit Balada,
Tot picurând nestemate
plâng Acolo-i țara mea,
Un mănunchi de jertfe-adună
prin timp înroșind zăpada,
Libertate și în pace –
strălucind pe cer ca stea.
Grai ce-aduce alinare
unic peste tot în lume,
Descoperitor de stele
perle de înțelepciune,
Îl găsești, da, pretutindeni –
poezii, povești sau glume,
În haină simplă, curată
multe taine vrea a-ți spune.
Glasul Păsării măiastre
și-al Coloanei infinite,
Cântul ca de Ciocârlie
ce se nalță spre lumină,
Se-ntâlnesc azi fără vorbe
în culorile hrănite
De Tonitza, Grigorescu
sau Luchian, și mult suspină.
Fermecate și fragile
versuri dragi prea delicate,
Au luat din limba dulce
și Coșbuc și Eminescu.
Vocea caldă a lui Creangă
Amintirile cu toate,
Sunt rostirea cea de suflet
urmând Anghel, Minulescu.
Tânguiri în noapte cheamă
sub arcușuri solitare,
Suflet românesc la viață,
adevăr și demnitate,
Ridicați ca unul cerem
împăcare și iertare,
Lacrima s-o ștergem astăzi
să luptăm pentru dreptate.
Să se rupă din cuvinte
săbiile ascuțite,
Să dăm astăzi celor tineri
mai departe moștenire,
O limbă curată, clară
împrumuturi fiind gonite,
Păstrând în vorbirea noastră
o aleasă îngrijire.
Un vlăstar la sânul mamei
românește când învață,
Limba florilor de miere,
a izvoarelor suspine,
Peste ani la căruntețe
nu se va-ntrista la față,
Auzind limba natală
vorbind-o neamuri străine.
Peste mări, peste oceane
o-ntâlnești cu dor vorbită,
Alte generații poartă
a cuvintelor comoară,
Duc mereu cu ele-n suflet
sfântă și neprețuită,
Vorba strămoșească dulce,
fie aspră sau amară.
Limbă românească pură
ce colinzi în țări sărace,
Cu solie de speranță
alimente, vindecare,
N-ai nevoie de cuvinte
căci bine la toți vei face,
Vei uita poate de tine
chiar când riscul este mare.
Moartea o înfrunți departe
de părinți, familia dragă,
Ca să fie pace-n lume,
zâmbetul să nu dispară,
Liniștiți cei mici să-nvețe
să citească, nu să tragă.
Viața este prețioasă,
pentru oameni – o comoară…
Floare de colț
