Intercer – Poezii si editoriale

Zi după zi pustiul nesfârșit,
Colinele de griji ce vin mereu,
Unic peisaj omului obosit,
Fac mersul înainte foarte greu.

Se-afundă pașii, aerul e foc,
Oaza e încă mult prea departe,
O umbră mică nu găsești deloc,
Speranțele sunt toate sparte.

Furtuna de nisip ascunde iar,
De apă sau răcoare bucurii,
Și de sub pietre scorpioni apar,
Ai necredinței, disperării vii.

-Scapă-ne, Doamne! șoaptă se-auzi,
Cu ultime puteri rostită greu…
Din ceruri Tatăl vede-ai Săi copii,
Izvor în Stâncă face Dumnezeu.

Floare de colț

Și de pe stânci în albe plete,
Cad apele asurzitoare,
Pe mal flori roz și violete,
Desfac petalele în soare.

Furat de gânduri și de vise,
Doar plânsul apelor se-aude,
Căci legămintele ucise,
Durere dau și gene ude.

Ce inimă înșelătoare,
Te-a amăgit și grea rănire,
Ascunzi cu greu și cine oare,
Nu merita a ta iubire?

Încet-încet se lasă seara,
Tânărul greu se ridicase,
Dar Cineva luase povara,
Luminile se-aprind în case.

Floare de colț

Mergea încet, urcând mereu
Dar la fântână s-a oprit.
Fusese cald și drumul greu,
Era flămând și obosit.

Pe trecători el îi oprea,
Îi întreba de-au cunoscut,
Pe-Isus și haina Lui de nea,
Milos, vorbind foarte plăcut.

Când soarele se ascundea,
După un munte pe-nserat,
Și se-anunța o noapte rea,
Cu vânt și ploaie imediat,

Toți se grăbeau spre adăpost,
În siguranță cu cei dragi,
Drumețul nostru fără rost,
Urma cărarea printre fagi.

Un copilandru dezghețat
Mergea și el pe drum în sus.
-Vino la noi, hrană și pat
Avem, și-L știm și pe Isus!

Floare de colț

Ronțăie din zori în seară,
Tot ce-n cale întâlnește,
Dințișorii să nu-l doară,
La dentist nu-i vrea în clește.

Orice zgomot e-o alertă,
Și-i curios nevoie mare,
Cine vine, ce ofertă
Mai primește de mâncare.

Ființă foarte săritoare,
Urechi lungi și coadă mică,
Știm cu toți – e-o rozătoare,
Ați ghicit – un iepurică!

Floare de colț

Iacov promise la Betel
În rugă către Dumnezeu,
Dacă păzit va fi de El
Și hrană va avea mereu,

Și dacă haine va avea,
În pace-acasă va veni,
Domnului închinarea sa
Va da atunci și-n orice zi…

Deși bolnav și acuzat,
Fără vreun sprijin omenesc,
Iov speră în mod minunat –
Să văd pe Domnul îmi doresc!

Chiar dacă piele n-aș avea
Și carnea mă va părăsi,
Pe Dumnezeu privirea mea,
Cu bucurie-L va găsi!…
–––––––
De ai răspuns la rugăciuni,
Ești, iată, foarte credincios,
Când tace El chiar și cei buni,
Se tem, se clatină, sunt jos.

Fidelitate cere El,
În ciuda realității reci,
Să nu renunți în niciun fel,
Domnul, da, știe prin ce treci!

Floare de colț

Nu știu ce este ura,
sau cum e răutatea,
Amar ce umple gura,
invidia, nedreptatea.

Nu simt nici răzbunare,
și nici resentimente,
Inima când mă doare
de vorbe neatente.

Nimic fals nu e-n mine,
nu mă încrunt vreodată,
Nu fac decât ce-i bine,
mereu sunt neschimbată.

Nu-s rece, sunt fierbinte,
cruzimi nu-mi stau în fire,
Ușor se ține minte
numele meu – Iubire.

Floare de colț

I.-am căutat pe frații mei,
O.are de ce am fost vândut?
S.erveam un mare demnitar,
I.ar vise-am dezlegat la trei,
F.oametea grea durase mult.

M.ai bine de trei luni ascuns,
O.ri printre trestii lângă mal,
I.ar fiica regelui m-a luat,
S.ă fiu moștenitorul uns.
E.xodul a fost triumfal.

D.e lângă oi am fost luat,
A.m biruit pe Goliat,
V.ânat de rege prin pustiu,
I.uda mă unse împărat,
D.oream un Templu minunat.

Floare de colț

Arc desenat
din lacrimi de ploaie
și zâmbet de soare,
te odihnești
pe cer și pământ
pentru o luptă
ce nicicând nu va începe,
tu anunți doar pacea.

Floare de colț

Culegători de stele și de vise,
Clădiți cămin cu ele pentru voi,
Făgăduințele din cer promise,
Acoperiș vă fie, ziduri noi.

O muzică de îngeri să se-audă,
Multe dureri în suflet alinând,
Cei obosiți după a zilei trudă,
Să laude Mântuitorul blând.

Odihnă multă, liniște prea dulce,
Să afle cel ce este tulburat,
La voi Domnul Isus pace aduce,
Lacrimi sunt șterse, fuge-orice oftat.

Parfum și binecuvântări nespuse,
Să se coboare astăzi peste voi
Doar bucurie, fericire-aduse
De două ori mai mult, căci sunteți doi!

Și tot aici Mântuitorul lumii,
Oricând să fie invitat să stea,
De e senin ori mijlocul furtunii,
Rege al casei voastre Dragostea! Amin!

Floare de colț

Un tânăr mandarin bogat,
Sensibil, pasionat de arte,
Despre un pictor a aflat
Și-al său talent, din zări departe.

L-a vizitat și l-a rugat,
O lebădă să-i deseneze,
Dar, iată, timp îndelungat,
Vru șapte ani ca să lucreze.

Din nou alaiul său porni,
Pe elefanți sau pe cămile,
Gata cu toți în zori de zi,
Trecând prin munți, câmpii fertile.

S-a-ntors dezamăgit și grav,
Alți șapte ani de așteptat,
Ceruse cel mai bun zugrav,
Pentru tabloul minunat.

Astfel mereu s-a întâmplat.
Viața trecuse ca și gândul,
Bătrân, mai vru încă odat,
Să afle lebedei veșmântul.

Albit, cu mersul aplecat,
Pictorul bun într-o clipită,
Cu un cărbune-a conturat,
O lebădă neasemuită.

Uimit bătrânul mandarin,
A întrebat să înțeleagă –
Dacă i-a luat așa puțin,
Ce-a așteptat o viață-ntreagă?

Vestitul pictor l-a purtat,
Prin camerele simplei case,
Pe rafturi puse ordonat,
Doar suluri – lebede frumoase…

Floare de colț