Intercer – Poezii si editoriale

A fost odată ea,
A fost odată el,
Ceva plin de mister
Și dulce – dragostea.

Dialog doar în priviri
Și foc mereu discret,
Păstrate în secret,
De-acești frumoși doi miri.

Pornesc la drum acum,
Cu harta-n mâna lor,
Și-al îngerilor cor,
Le cântă de drum bun.

Cu candela arzând,
Uleiul în vas plin,
Au viață de creștin,
Sfințiți de-un tainic vânt.

Doar El, Bunul Păstor,
Cu zece cuvinte,
Lumină le-aprinde,
Sus înaintea lor.

Curaj și iubire,
Respect au, credință,
Plini de-ngăduință,
Multă dăruire.

Presară agale,
Perle de răbdare,
Vorbe iubitoare
Cu Isus pe cale…

Îngrijiți iubirea,
Plantă delicată,
N-o uitați vreodată,
Asta-i fericirea! Amin!

Floare de colț

Mai dulce ca mierea și pură,
Plăcută cum nimeni s-o spună,
Ți-e voia găsită-n Scriptură,
A Lui, sfântă, dreaptă și bună!

Mai neted ți-e drumul în viață,
De-asculți înțeleapta povață,
Ispite, dureri, încercare,
Nu vin cu putere prea mare.

Aproape îți e Tatăl iubit,
Blânda poruncă de-ai împlinit,
Vezi chipul drag, măreț, luminat,
În brațul Său tare ești purtat.

Ai pace și-odihnă în suflet,
Cu Legea Sa zilnic în cuget,
Privirea în sus ți-e-ndreptată,
Asculți din iubire-al tău Tată.

Ferice vei fi pe vecie,
Preot – domn în Împărăție,
Cu Isus – Prieten și Rege,
Darul Legii vei înțelege! Amin!

Floare de colț

Să nu mai taci de-azi înainte!
Vorbește de Mântuitorul!
Te rog din suflet și fierbinte,
Nu-ți mai ascunde crezul, dorul!

Să nu mai taci, de vrei cu tine,
Să ai familie, prieteni, rude,
Pe țărmul Mării Cristaline,
Când glasul Său chemând se-aude.

Să nu mai taci crezând că-n fapte,
Poți spune totul orișiunde,
Iar ziua Lui în cele șapte,
O poți ușor, discret ascunde!

Să nu mai taci, alungă teama!
Mulțimea rea, respingătoare,
Adună și-oameni, de bagi seama,
Ce caută cu dor salvare!

Să nu mai taci! Nu ai ce spune?
Uiți oare de minunea mare,
Când ți-a răspuns la rugăciune,
Cum ai aflat tu vindecare?

Să nu mai taci când nedreptatea,
Minciuna cresc fără oprire,
Să ai ca arme bunătatea
Și adevărul cu iubire!

Să nu mai taci! Vorbi-vor pietre,
Copii vor predica puternic,
Și stelele-n luciri măiestre,
Cu îngeri mii, toți cântă – Vrednic! Amin!

Floare de colț

Unduitoare rochie-albastră,
Cu margini albe de dantelă,
Privești zâmbind iubirea noastră,
Modernă, dulce și rebelă.

Vrei să ne-nveți lecții de viață,
Când te frămânți sau când ești calmă,
Găsind soluția cea isteață,
Foarte aproape, chiar în palmă.

Ascunzi secrete în adâncuri,
Și dai uitării multe rele,
Dureri și răni ai vrea de-a pururi,
Să-oprești în clipele prea grele.

În noapte ai luciri astrale,
Fire de-argint țes înc-odată,
Punte pe mișcătoare cale,
Spre-Mpărăția minunată…

Floare de colț

Albe flori și aripi albe,
Se unesc tainic și sfânt,
În sclipiri cerești și dalbe,
La solemnul legământ.

Drumul lor, drum de lumină,
Printre stele e deschis,
Vrem cărarea cea mai lină,
Până sus în Paradis.

Azi uniți, uniți în toate,
Împletesc planuri și dor,
Fapte bune și curate,
Peste tot în jurul lor.

Din iubire, cu iubire,
Se hrănesc în zori de zi,
Chipuri calde pot s-admire,
Toți cei care-i vor privi.

În Isus, urmând pe-Isus,
Ei clădesc încrezători,
Caracter, comoară sus,
Pentru-a fi cu El pe nori! Amin!

Floare de colț

Un jurnalist cam pus pe rele,
S-a strecurat încetișor,
În băncile unei capele,
Stârnind uimire tuturor.

Când predica s-a terminat,
Opri un oarecare domn,
Pe chipul său vag încurcat,
Ghiceai ușor lipsa de somn.

Dialogul începu ușor,
Se transformă în interviu,
Păstrez acum celor ce vor,
Simple-ntrebări din tot ce știu.

Citești Scriptura? Când te rogi?
Vii deseori la slujbă-aici?
Dai daruri? Faci cât de mult poți?
Tu în misiune te implici?

Cât e rutină și cât zel?
O zi, dar și în celelalte?
Crezi în Hristos, dar în ce fel?
Vorbele-s lângă bune fapte?

Îți folosesc acestea toate?
Le ai ca simplu obicei?
Vrei să mergi astfel mai departe?
Ușori sunt pașii tăi sau grei?

S-au despărțit ca buni amici,
Plângea creștinul gânditor…
De erai tu, poți să îmi zici –
Ai de Isus, de ceruri dor?

Floare de colț

Nu va fi o zi, mai fericită

Nu va fi o zi, mai fericită
Ca ziua scumpă de-ntâlnire
Când Hristos l-a Lui venire,
De-ai Săi copii va fi trăită
În frumuseţea-nveşnicită,
Şi-n bucuria cea mai mare,
Căci cu păcatul s-a sfârşit,
Că-n Jertfa Sa i-a izbăvit
De moartea lui îngrozitoare
Îi vor cânta, drept adorare.

Nu va fi o zi, mai strălucită
Ca ziua aceea când pe nori
Domnul va veni-n splendori
Să-Şi ia mireasa pregătită
De Duhul cel Sfânt, însoţită,
Şi-n inul cel alb îmbrăcată
Spre slava sfântă a Mielului
S-o plimbe-n largul cerului,
S-o ducă-n ţara-I, minunată
Şi de miresme-mbălsămată.

Nu va fi o zi, mai cu mărire
Când adunaţii din popoare,
Vor întâlni pe Domnul care
Le va da dreapta răsplătire
Prin sfânta Lui neprihănire,
Pentru tot binele recunoscut
C-au consimţit cu fraţii lor
Cum i-a-nvăţat bunul Păstor,
Şi cum cu drag ei L-au ştiut
Că Domnul însuşi l-a făcut.

Flavius Laurian Duverna
09 noiembrie 2012

Mai sunt Tată, oameni buni!

Mai sunt Tată, oameni buni
Ce trăiesc pe-acest pământ,
Şi după cum scrie-n Cuvânt
Sus în ceruri, Tu i-aduni,
Să-Ţi dea slavă şi mărire
Pentru dragostea cea mare
Prin planul sfânt de salvare,
Ce-adusu-ne-a, mântuire!

Mai sunt Tată, oameni buni
Cum au fost Enoh şi Noe,
Ce-ndeplineau sfânta-Ţi voie
Ştiind precis că Te răzbuni,
Când vesteau Cuvântul sfânt
Că cerul ar vrea să-i scape
Dintr-un greu potop de ape,
Ce-o cădea peste pământ!

Mai sunt Tată, oameni buni
Ce trăiesc ca Lot cu teamă
Dar ei nu sunt luaţi în seamă,
Sunt trataţi ca şi nebuni,
Pân-ce focu-aprins din cer
Gura va astupa tuturora,
Ca-n Sodoma şi Gomora,
Înlemniţi, văzând cum pier!

Flavius Laurian Duverna
09 noiembrie 2012

Dacă-a zilei grea povară

Dacă-a zilei grea povară
Îţi face griji, şi te apasă,
Dacă nu-i deloc uşoară
În drumul tău către casă,
Spune-I Domnului vieţii
’N rugă-n zorii dimineţii!

Dacă peste zi-s probleme
Şi din greu, faţă le faci,
Atunci sufletu-ţi ce geme
Domnului să ţi-l descarci
Neuitând totul a-I spune,
La amiază, în rugăciune!

Dacă-n toată ziua, cercări
Vin asupra-ţi cu grămadă,
Şi te simţi la strâmtorări
Făr-putinţă….de tăgadă,
La altar, deci vino seara
Şi Domnului, lasă povara!

Flavius Laurian Duverna
08 noiembrie 2012

Ce nume drag…

Ce nume drag! Nu este altul,
Ca numele cel scump, Isus,
Cel ce salvarea mi-a adus
Când El S-a coborât din-naltul
Cerului sfânt, plin de lumină,
Să-mi facă viaţa mai senină!

Aici, S-a întrupat ca Salvator,
Ca mântuirea să-mi aducă
Şi-n cerul sfânt El să mă ducă,
Cum oaia-şi duce-al ei Păstor
La păşuni verzi şi ape dulci,
Ce-nviorează văi şi lunci.

Isus, îmi este scumpul nume
În viaţa mea pe-acest pământ,
De aceea slavă Lui Îi cânt
Cât voi trăi-n această lume,
Cât El suflarea Sa-Şi va ţine
Şi-ndurător, va fi cu mine…

Necontenit am să-L iubesc
Când trec prin greu şi suspine
Căci viaţa mea, Lui aparţine
În corpu-acesta pământesc,
Prin faptul că El m-a creat
Şi-apoi prin jertfă m-a salvat.

Isus, îmi este-atâta, de iubit,
Nume ce-I spus cu reverenţă!
Căci jertfa-I îmi dă clemenţă
Prin faptul că m-a izbăvit
De sub puterea-ngrozitoare,
A păcatului, prin capturare.

Când eu eram străin, pribeag
Şi niciun rost, n-aveam lume,
Sub scutul Său şi al Lui nume
Eu mi-am găsit, sprijinul drag,
La fraţii mei, cu-acelaş crez
Ce-acum îi iubesc şi-i stimez.

Flavius Laurian Duverna
08 noiembrie 2012