Intercer – Poezii si editoriale

Se împletesc deasupra voastră,
Albi trandafiri și purpurii,
În suflet muzică măiastră
Vă poartă lin spre veșnicii…

Parfum și foșnet și culoare
Cu bucuria se-ntâlnesc,
Ce sfântă clipă și ce mare,
Căci inimile se unesc!

Emoție, tremur sau șoptire,
E-n visul vostru împlinit,
Privește cerul cu iubire
Căminul azi cu drag clădit.

Iar Invitatul de onoare,
E lângă voi dar nevăzut,
Cuvânt de binecuvântare,
Vă dă doar vouă neștiut.

Dorește ca în casa voastră,
Să locuiască ne-ncetat,
Spre cer deschide o fereastră
Acest Prieten minunat! Amin!

Floare de colț

În seara Cinei cea din urmă,
Cuvinte se rostesc cu greu,
E mult prea tristă mica turmă,
Se-ntreabă toți Nu cumva eu?

Isus demască vânzătorul,
Și-n noapte răcnetul de leu,
Își cheamă iute slujitorul
Ce-a repetat Nu cumva eu?

Ce limpede vedem trădarea,
În dreptul altuia mereu,
Nici gând să punem întrebarea
La noi acum Nu cumva eu?

Dar gândul rău și neiertarea,
Mândria falnicului eu,
Indiferența, neglijarea,
Nu-mi spun în cor Nu cumva eu?

Floare de colț

Se pare că trăim…

Se pare că trăim, ultimele zile ale istoriei,
Şi-acestui pământ i se sfârşesc laurii gloriei!
Se pare că şi-a-ncheiat misiunea răzvrătirii
În lupta cu Creatorul, de la-nceputul zidirii,
Asumându-şi falimentu-n eşecul victoriei!

Se pare că trăim, lucruri ieşite din comun,
Evenimente surpriză care-n treacăt ne spun
Că ceva se întâmplă, şi că ceva se petrece
Pe planeta albastră, unde fulgerător trece,
Fantoma pustiului: Un uragan sau taifun!

Un cutremur, cu magnitudine-naltă răsare
Formând un tsunami pe ocean sau pe mare,
Un altul, zgâlţâie tare pământul din temelii!
Se năruiesc blocuri şi case peste oameni vii,
Ceilalţi, în panică strigă, şi doresc o salvare.

Inundaţii catastrofale, aduc pagube imense
Prin ploi torenţiale cu ruperi de nori, dense,
Parcă ne asemănăm cu lumea antideluviană
Care la vestirea lui Noe îl acuzau de şicană,
Necrezând că norii vor turna apele-n averse.

Se pare că trăim, zilele lui Lot, de întristare
Pentru nelegiuirile comise prin destrăbălare,
Când libertatea persoanei grav ameninţată
Era înfăptuită direct, fără a mai fi camuflată,
Moralitatea fiind terfelită, în acţiuni vulgare.

Se pare că trăim, nişte vremuri care vesteşte
Că istoria acestui pământ bătrân se sfârşeşte,
Crimele se ţin lanţ, nelegiuirile iau amploare,
Desfrâul şi-a atins apogeul, fără neruşinare!
Terra, merge-n declin, în care se prăbuşeşte.

Flavius Laurian Duverna
04 noiembrie 2011

Ce caldă îmbinare,

De suflete pereche!

Gândul ce azi îl doare,

În rana grea și veche,

Bun tratament găsește

Cuvinte iubitoare,

Mângâiere primește,

Speranța-dulce floare.

Se naște-o țesătură,

Din daruri, vorbe , gânduri,

Clipe-n aur făcură,

Viața-vis printre rânduri.

Un pod solid de brațe,

Pe zile zbuciumate,

De care să se-agațe

În valuri când se zbate.

Un zid clădit temeinc

Oprește disperarea,

Cu brațul cel puternic

Alungă frământarea.

În casa-i primitoare,

E zâmbet și e pace,

Odihnă și mult soare

Și ceaiul care-i place!

Floare de colț

Şi totuşi Doamne!…

Şi totuşi Doamne, vin la Tine!
Aşa cum sunt, vin din păcat,
Din vraja celui rău ce-n mine
Găsise-un loc, bun de lucrat,
În breasla lui, fiind integrat.

Pe calea vieţii, stând departe
De sfintele făgăduinţi cereşti,
M-ademeneau gândiri deşarte
Când cugetam lucruri lumeşti
Din standul celor pământeşti.

Mi-erau prea scumpe, uneori
Plăceri gustate-n valul lumii,
Plăceri ce-n mreje-ţi dau fiori
Topindu-se-n clocotul spumii
Cum fără jar se sting tăciunii.

Dar undeva-n misterul minţii
Cu tainele-i mari, nepătrunse,
S-au aprins perlele credinţii
La care firea-mi nu răspunse,
Căci ea dorea să fie ascunse.

Era prea greu a se desprinde
Din lanţu-atâtor dezmierdări,
Crescută doar de a pretinde
Din plăceri, tandre desfătări,
Stranii mijloace-n… delectări.

Până-ntr-o zi, zi când a-nvins
În lupta firii-mi, Duhul Sfânt,
Prin dragostea, care i-a stins
Puterea de-a mă ţine înfrânt
Intrând într-un nou legământ.

Şi-astfel murdar, şi zdrenţuit
De firea-mi cea stăpânitoare,
La Tine Doamne m-am oprit,
Mi-ai dat haine de sărbătoare
Prezent de-a fi la examinare.

M-ai primit oaspete la nuntă
Şi pentru dragostea Ta mare,
Azi inima-mi cu dor Îţi cântă
Că mi-ai adus răscumpărare,
Că-n Jertfa sfântă am iertare!

Flavius Laurian Duverna
04 noiembrie 2011

Nu te bucura de mine!…

Nu te bucura de mine, fire ce îmi eşti vrăjmaşă
Şi ai vrea să mă domini,-nvăluindu-mă în faşă!
Îmbracat în frunze verzi, că aşa îmi cere vrerea
Ai vrea-n calea către cer, să îmi pierd alegerea,
De Cuvânt înstrăinat starea mea ar deveni laşă!

Tu ai vrea ca prin tărie, să îmi ţii în ham voinţa
În lanţuri grele legată, ca să nu mai am putinţa
De a-mi vede starea clar, adumbrită de cădere,
Stare-n care rămânând, n-o să am nici-o putere
Căci nesocotind Cuvântul, voi tăgădui credinţa!

Rămânând pe calea aleasă a cunoaşterii divine
Tot mereu îmi motivezi, că e drept şi că e bine
Să pătrund în nişte taine ce Dumnezeu le reţine,
Că El este samavolnic, nu vrea să ştie de mine,
Prin misterele ascunse, ţinute doar pentru Sine.

Nu te bucra de mine, fire ce îmi eşti duşmană!
De am nimerit în gropi, şi în suflet am o rană,
Prin har mă voi ridica, şi-oi păşi umil la cruce
La Izvorul cel de sânge, ce la viaţă mă aduce
Prin puterea în Cuvânt, cea mai preţuită mană.

Dragostea mă va spăla de trecutul meu murdar
Prin cea mai curată jertfă de la muntele Calvar,
Toate hainele-mi mânjite, de păcatul cel hidos
S-or albi prin sângele jertfei Domnului Hristos
Prolog pentru împărăţia timpului sublim de har.

El pe crucea Golgotei, Şi-a pus viaţa Garanţie
Că păcatul ce-am făcut va fi şters pentru vecie,
Şi că-n meritele Sale, prin sângele Său vărsat
Voi fi drept, neprihănit, fără de nici-un păcat
Cu dreptul la pomul vieţii, în măreaţa veşnicie.

Nu te bucura de mine, fire-n veci răsculătoare
Împotriva Celui care, ţi-a dat viaţă şi suflare,
Împotiva Celui care, ţi-a dat tron şi împărăţie
Pusă ca să-mpărăţeşti pentru timp şi veşnicie,
Dar care călcând porunca ai ajuns la uzurpare!

Dac-ai dominat un timp, peste lumea în păcat
Dacă şase mii de ani, neascultând ai triumfat,
Este pentru că Iubirea, creatoare a fost un Zid
Ce n-a putut fi dărâmat, de focul cel mai arid
Ce a bântuit pământul peste tot în lung şi-n lat.

Este pentru că Iubirea, a fost veşnică, mai tare
De cât moartea ce-ai adus, fire în neascultare!
Dar prin planul mântuirii, s-a găsit calea salvării,
Prin Hristos, Fiul măririi, Garant al răscumpărării
Pentru omul transformat după-a Sa asemănare.

Flavius Laurian Duverna
03 noiembrie 2011

Nu mai mă-nşelaţi ispite-amăgitoare!

Nu mai mă-nşelaţi ispite-amăgitoare
Cu-a voastre tactici prin ademenire!
Eu vreau să-mi duc paşii-n ascultare
De-al Domnului cuvânt, fără-ncetare,
Prin viaţa-mi astăzi, să-I aduc mărire.

Să fiu supus, ca şi-un copil încrezător
În dragostea de tată care-l ocroteşte,
Căci numai astfel, El îmi va fi păzitor
Privind din cer cu ochi atoatevăzător,
Pe calea care merg, mă-nţelepţeşte!

Astfel, când sunt supus la încercări
Atunci gându-mi către Tatăl zboară,
El, îmi poartă grija-n binecuvântări,
Prin îngeri mă păzeşte-n strâmtorări
Şi mă izbăveşte, pentru-a câta oară?

Nu mă înşelaţi, ispite prin ademenire
Cu-a voastre curse-ntinse amăgitoare!
Eu vreau ca viaţa-mi prin a Sa jertfire
Care-a sădit în mine-a Lui neprihănire,
S-aducă roade la vremea de recoltare!

Să-L preamăresc pe Dumnezeul Bun,
Pe-Acel, care povara grea mi-a luat,
Prin faptele de pocăinţă să-L răzbun,
Şi-n glas de trâmbiţă mereu să spun,
Cum la Calvar, prin Jertfa-I m-a salvat.

Să-mi salte inima, în piept de bucurie,
Şi tot ce este-n mine, să salte în cânt!
Căci în harul Său am drept la veşnicie,
La marea de cristal să cânt o simfonie,
Născută din istoria, bătrânului pământ.

Flavius Laurian Duverna
02 noiembrie 2011

Laudele mele-n înserare,
Fluturate ramuri de finic,
Osanale, fapte roditoare,
Inima-un dar atât de mic.

Mulțumiri și cânturi se înalță,
Ascultarea Ti-este un covor,
Întărind cu dor a mea speranță,
Mă închin Divin Mântuitor!

Iată vine, vine Împăratul!
Domn ce flori și stele a făcut,
Mântuire nu găsești în altul,
Pe oameni îi iubește cel mai mult!

Floare de colț

De ești în Hristos,
Ești o nouă făptură,
Cele vechi au apus,
Toate noi se făcură.

Din cer am primit,
Tot ce-avem și suntem
De la Dumnezeu,
Prin Isus, împăcare avem.

În Hristos, Dumnezeu
Lumea cu El a-mpăcat,
Iertând omul mereu,
Șterge groaznic păcat.

Și nouă ne-a dat
Semănând împăcarea,
Vestea de salvat
Pentru toți iertarea.

Trimiși de Isus,
Ducem spre împăcare
Fierbinte de sus
A Tatălui chemare!

Floare de colț

Se-așterne ușoară,
Cu văluri albastre,
Și ne înconjoară-n
Răcoare și astre.

Încet ne vestește
În dulce șoptire,
Că truda se-oprește,
Către odihnire.

Curioase din ceruri,
Stelele voioase,
Apar în înalturi,
Sclipind grațioase.

Înalț rugă tainic,
Cânt de mulțumire,
Pentru darul zilnic
De pâine, iubire.

Citesc în Scriptură,
De Isus pe mare.
Valuri cum umplură,
Barca lor în care,

Pescari greu vâsliră,
Să-nvingă furtuna.
Pe Domnul treziră,
Văitându-se-ntruna.

Isus poruncește
Ca marea să tacă
Și liniște mare
Curînd să se facă.

În mare uimire,
I-aduc închinare,
Acelui ce face
Pace și pe mare.

Închid file sfinte,
În dulcea speranță,
Cu Isus nainte,
Sunt în siguranță.

Floare de colț