Reflecţii peste Veacuri
Când ades cuget atent, cum în scurgere trec anii
Şi în cronici se înscriu despre cine-au fost titanii,
Ai istoriei pământului, de când omu-a fost creat
Mă opresc din meditare, multe fiind de admirat.
Şi-astfel veacuri şi epoci, s-au socotit şi-mpărţit
Remarcând genii şi glorii, al celor ce-au stabilit,
Legi şi teze, şi principii, prin aportul ce-au adus
La cultura omenirii, prin gândirea ce şi-au spus.
Unii-au fost genii în ştiinţe prin a lor descoperiri,
Alţi-au fost genii ai artei, posedând mari însuşiri;
La cultura omenirii, prin progres, partea-au adus
Lăsând pe a lumii scenă, lucrări de urcare-n sus.
Subiectele-n ansamblu, supuse-au fost cercetării
Şi-orice ramură a stiinţei, prin filtrul purificării,
Şi-n examene îndelungi, au trecut pragul fiinţei,
Exprimând prin generaţii comori ale cunoştinţei.
Timpul grabnic înainte, îşi urmează-acelaş curs,
Cel trecut cu adevăru-i, având dreptul la recurs,
Şi priviţi prin prisma vieţii-a dăruirii şi-mplinirii,
Învăţaţii-acelor vremuri, au lucrat sub legea firii.
Unii-au încercat prin studii şi prin a lor cercetări,
Să descopere începutul, multor legi şi guvernări,
Cum că vastul Univers compus din mari galaxii,
S-a născut în spaţiul cosmic, fără alte intervenţii.
-Si-au aflat? -Ce au aflat, prin înţelepciunea lor,
Ce-au uitat ca le-a fost dată, de Unicul Creator?
-Au aflat că în Univers, este-o Forţă dominantă,
Şi de Ea că-i susţinut, şi prin Ea-n etern tresaltă.
-E-un perpetuum mobile, emanând din veşnicii,
Forţa mare ce-n rând poartă, grija atâtor galaxii,
Şi-n spaţiul nemărginit, veşnic toate-acele lumi
Dirijate sunt perfect, spre sublime, -nalte culmi.
-Dar, cine e această Forţă venind din eternitate,
Ce conduce şi susţine, lumile ce-au fost create,
Care grija lor o ţine, când pe firmament plutesc,
Şi menirea-n traiectorii, fiecare şi-o împlinesc?
-Este Cel Atotputernic, Dumnezeu Cel Creator,
Ce din veşnicii revarsă, al dragostei sacru izvor,
Din care-şi adapă într-una, setea de necunoscut
Toate-acele lumi create cu-al lor mistic început.
-Este Atotştiutorul, ce-n dragostea-I le menţine
Neschimbată existenţa, conform legilor divine,
La tot ce a conceput, când la viaţă le-a chemat,
Şi-n măreţul Univers… pentru veci le-a aşezat.
Duhul Sfant ne aminteşte, între filele Scripturii,
Ce învăţaţii toţi ai lumii, de la-nceputul făpturii,
Au voit ca sa cunoască, şi-au dorit să cerceteze
Cu semnele de întrebare, stând în faţa unor teze.
Unii, cu spiritul ager, na-au putut ca să ascundă
Ce-au aflat: că infinitul, nu poate să il pătrundă,
C-ar exista nişte legi, ce de-o Forţă-s guvernate
Ce-ntre ele-acţionează, pretutindeni peste toate.
Studiind au acceptat, că chemat fiind din neant,
Universu-a luat fiinţă, prin o Forţă, ce-i garant,
Că în veci se va menţine, în virtutea acelor legi,
Şi care-s de neschimbat, dacă vrei să le-nţelegi!
Că de-altfel, Dumnezeirea e atât de necuprinsă,
Încât mintea e prea mică, şi gândirea ei învinsă;
În faţa puterii Sale, noi privind vedem reversul
În construcţia minunată ce formează Universul.
Când privim cerul şi stele, soare, lună şi pământ,
Ne putem face-o ideie, câte-a creat prin Cuvânt,
Şi în prea mica închipuire, a prea sfintei măreţii,
Îl vedem Stăpân pe veacuri existent din veşnicii.
Dincolo de-a Lui prezenţă sunt mistere neştiute
Care sunt atât de stricte, de-a fi nouă cunoscute,
Căci suntem făpturi create după-a Sa asemănare
Posedând capacităţi, pâ-n la un punct oarecare.
-Dar, de ce a deviat, omul, de la-a lui chemare?
De ce nu şi-a îndeplinit, nobila sa comportare,
Faţă de-al său Dumnezeu, şi de legile aşezate,
Când spre fericirea lui, întocmite au fost toate?
-Nebuloasa-i amăgire, ce-a împrăştiat Lucifer,
Născând marele conflict prin răzmeriţa din cer,
A fost cauza căderii, şi-a omului ce-a fost creat
Când porunca deja dată, a călcat făcând păcat.
Urmarea călcării Legii, după sine-atunci a tras,
Moartea prin blestemul ei aducându-l în impas;
Neputând să justifice, fapta grea, ce-a săvârşit,
Blestemat a fost pământul şi va fi pân-la sfârşit.
Dar prin planul mântuirii, şi-n a lui îndeplinire,
Dumnezeu prin Fiul Său, care L-a adus jertfire,
Omul, recuperat iar, va fi salvat prin credinţă,
Căci la Golgota pe cruce, s-a ajuns la biruinţă.
Ca sa poată iar aduce, lumea în vastul circuit,
Dumnezeu a pus la cale, şi un plan a întocmit,
Ca prin sângele jertfirii, ce a curs dela Calvar,
Integrat să fie omul, nu prin fapte, ci prin har!
Şi când totul va fi gata, în solemna pregătire,
Ce biserica de veacuri, a sperat în împlinire,
Literal va avea loc, prin venirea a doua oară,
A Celui ce-a suferit, moartea crudă în ocară.
Vestea bună ce-a adus-o, în dimineaţa învierii,
A întărit, pecetluind, ziua scumpă, a revederii,
Pentru toţi ce au sperat, dela-ntâiul om, Adam,
La Isus, Izbăvitorul, cu al vieţii scump balsam.
Biruinţa asupra morţii-n strigarea cea triumfală
Va încheia lupta de veacuri, în istoria milenară,
A cumplitei tragedii, cuprinzând cer şi pământ
De când Lucifer s-a vrut, să fie ca şi Cel Sfânt.
El a fost instigatorul marei răsculări din ceruri,
Şi tot el, uzurpatorul pe pământ în multe feluri,
Detronându-l pe Adam, din poziţia-i regească
În postura-i a fost pus puterea să-i recunoască.
El, prin marea amăgire, a prmilor noştri părinţi
Singur şi-a adjudecat, falsul titlu, intre ,,Prinţi,’’
Şi-a îndrăznit să se arate în faţa lui Dumnezeu,
Ca reprezentant al lumii, înălţându-şi al său eu.
Pân-la timpul îndreptării ce a pus capăt la cruce
Supremaţiei puterii, ce-a râvnit mult s-o apuce,
Lucifer, s-a dat de-a dreptul, al lumii stăpânitor
Şi s-a-mpotrivit teribil, pân-la-l Domnului omor.
Dar viaţa nu a putut, prea mult de-a-I fi reţinută,
Chiar de piatra pe mormânt, era greu pecetluită,
Şi-n slavă şi-n măreţie, Domnul Hristos a înviat
Fiind de facto şi de jure, singur vrednic Împărat.
El, Mântuitorul lumii, va reveni-n prea-mărire,
În onoruri şi-osanale să-Şi ia dreptul în primire;
Însoţit de mii de îngeri, şi de zeci de mii, şi mii,
Să deschidă era nouă, a prea scumpei veşnicii.
Şi va fi că mântuiţii, vor putea să-şi însuşească
Ce aici n-au reuşit, prin cercetări să cunoască;
Ei în faţă vor avea, câmpuri mari de desvoltare
Orizonturi tot mai largi, stiinţelor spre afirmare.
Şi-anii mulţi ai veşniciei, nu se vor mai număra,
Ere-n veacuri ori decenii, nu se vor mai separa,
Căci va fi un singur timp, timp ce nu va fi datat,
Care nu se va sfârşi, curgând veşnic, ne-ncetat.
Flavius Laurian Duverna
