Intercer – Poezii si editoriale

Străjerule!…

Străjerule, cel ce veghezi
Pe ziduri sus nestrămutat,
Azi, tu sufletelor datorezi
Cuvântul vieţii, adevărat!

Rămas la postul de pază
Ca veghetor întotdeauna,
Cu inima aceeaşi, trează,
Să fii şi când urlă furtuna!

Să-ţi împlineşti misiunea
La postul cel încredinţat,
Şi pune-ţi toată pasiunea
În sarcina ce-i de purtat!

Prin vânturi aprige şi ger,
Căldură şi-arsiţa ei mare,
Sus pe ziduri, eşti străjer
Cu trâmbiţa răsunătoare!

Şi când nenorocirea vine
Şi se-abate înspre cetate,
Tu nu uita, că-ţi aparţine
Multe vieţi, încredinţate!

Dacă duşmanu-n armură
Ale cetăţii porţi le sfarmă,
Ridică-ţi trâmbiţa la gură
Şi dă semnalul de alarmă!

Poporu-atunci, la datorie
Prin tine astfel, s-o trezi,
Căci el n-are cum să ştie
Dacă trambiţa, n-ar auzi.

La al ei glas, prevestitor
La porţi va fi în apărare,
Prin preţul vieţii, jertfitor,
‘Ncercând totul să repare.

Şi-astfel va fi reparatorul
Al drumurilor sfărâmate,
Şi tot el, şi restauratorul
Ce le-o face-a fi umblate.

Va ridica prin strâmtorări
În fruntea omenirii întregi,
Prin lupte mari şi cercări
Steagul alb al sfintei Legi.

Când în întreaga omenire
Doar două tabere vor fi,
Nu-şi va uita a sa menire
Pe Dumnezeu, a-L slăvi.

Căci prin a lui statornicie
El va-nălţa Sabatul Sfânt,
În toată lumea să se ştie,
Că e o Lege, pe pământ!

Flavius Laurian Duverna

Steaua şi Magii

S-au risipit, pe ceruri norii
Si-azurul clar s-a limpezit,
Născându-se-n inimi fiorii
Când steaua sus, a răsărit.

Ea aducea vestea cea bună:
Că s-a născut un Pruncuşor,
Ce va purta pe cap cunună
Ca-Mpărat Sfânt, al tuturor.

Când nişte Magi din răsărit
Pornita-n sfânta investigare,
Voiau a şti, cum s-a-mplinit
Măreţul semn, atât de mare.

Mergeau cu inima-mpăcată
Să vadă acel Prunc Împărat,
Iar steaua pe cer, minunată,
Le marca drumul, neîncetat.

Şi încărcaţi, cu daruri multe
Au mers ei pân-la Ierusalim,
Dela Irod, vroind s-asculte
-Unde-ar fi locul cel sublim,

La-Mpăratul, ce S-a născut?
Am venit, spre-a ne închina,
Că steaua Lui, noi am văzut
Pe ceruri sus cum strălucea!

S-a întristat Irod foarte mult
La vestea aceasta, a auzirii,
Şi tot oraşul, într-un tumult
S-a turburat, la vestea ştirii.

Şi adunând, preoţii cei mari
La sinedriu, pentru a-ntreba,
(Si pe vestiţii, mari carturari,)
Raspuns el le-a cerut să dea.

-Unde,… şi când se va naşte
Mesia, cel anunţat din vecii?
Şi dacă-acel loc se cunoaşte,
Cum a fost scris în profeţii?

Toţi au răspuns într-un glas:
-Da, chiar în oraşul Betleem,
Fiindc-aşa-i scris şi-a rămas
Precum citim şi cum vedem!

Irod, prefăcut, cu glas dulce
La Magi a zis, de-L vor găsi,
Să-I dea de ştire, că se duce
Să I se-nchine, spre-al cinsti.

Însă în el avea-un urât gând
Să piardă Pruncul fără veste,
Şi astfel tronu-şi, asigurând
Să ştie că-n pace domneşte.

Şi Magii, la drum au plecat
Fiind mereu de stea conduşi,
Spre Betleem s-au îndreptat
Ca sinceri mesageri, dispuşi.

Şi steaua îndată s-a ascuns
Ca să înţeleagă că-n cetate,
Este un Prunc, ce va fi uns,
Ca Împărat pentru dreptate.

Şi dup-un timp ei L-au aflat
Şi daruri scumpe I-au adus,
Pân-la pământ s-au închinat
Că steaua astfel, i-a condus.

Şi în ţara lor, s-au înapoiat
Dupa un plan ce l-au făcut,
Vestind despre un Împărat
Cum El în staul, S-a născut.

Flavius Laurian Duverna

Spre-aceeaşi Năzuinţă

…Şi dacă zilele…şi anii trec
Peste durerea-mi arzătoare,
Cu Tine Doamne, să petrec
Oricât ar fi de grea şi mare!

Sub scutul Tău, tare şi sfânt
Sa îmi găsesc liniştea dulce,
Şi sufletu-mi de trudă-nfrânt
Să-l plec umilitor, sub cruce.

Să pot pricepe, că spre mine
Te-ai aplecat să mă mângâi,
Deşi durerea, strâns mă ţine
Zdrobindu-mi fragilul călcâi.

Mi-ai dat sfânta făgăduinţă
Mult sperată, în aşteptarea,
Ce s-o-mplini, prin biruinţă
Şi-mi va aduce vindecarea.

Şi dac-acum, e să mai sufăr,
Si-ncă să port, jugul durerii,
Ca floarea albă cea de nufăr
Să mă închid în pragul serii!

Şi-apoi în zori de dimineaţă
Să-mi ridic faţa, către soare,
Ca razele-i prin nori şi ceaţă
Să-mi poată aduce-nviorare.

Căci Doamne, nu vei urgisi,
Pe niciun suflet ce trist vine,
Cu ochii-n lacrimi de-a simţi
Făgăduinţele, dulci şi divine.

Şi nu m-oi depărta…de Tine,
Ori cât va fi, trendul durerii,
Căci peste lacrimi şi suspine
Împarţi balsamul mângâierii!

Şi când va fi, ziua cea mare
Cu ceasul ei, măreţ şi sfânt,
Prin mult râvnita vindecare
Să sar în sus, vesel să cant!

Şi dacă pân-atunci vor trece
Încă zile şi clipe-n suferinţă,
Doamne Bun, le voi petrece,
Gândind la-aceeaşi năzuinţă!

Flavius Laurian Duverna

Spre înălţimi

La-a Ta chemare ce-n iubire
M-ai invitat cu glasul blând,
O, Isuse drag, Tu ca-ntărire
Îmi dai puteri, fiind plăpând.

Şi voi urca sus, spre înălţimi,
Tot mai aproape, către Tine,
Scăpat din negre întunecimi
Prin harul sfânt, care mă ţine.

Să fiu cu Tine-n veci de veci
In orice vreme şi-ori şi unde,
Şi prin necazuri, de mă treci
Puterile-mi, n-or fi plăpânde.

Şi mult mai sus, înspre zenit,
Să mă îndrept spre ţinte noi,
Spre rugu-arzând, nemistuit
Ce-nalţă-n flăcări, viu şuvoi.

S-ascult glasul sfânt, ceresc
Ce-n susurul liniştit cheamă,
Să-azvârl tot ce e pământesc
Şi să mă-apropii, fără teamă.

Căci Doamne Tu mă iubeşti,
Şi-ai coborât din slăvi senine,
Din viaţa Ta, să-mi dăruieşti
Să pot sta veşnic lângă Tine!

Flavius Laurian Duverna

Solomon şi răspunsul Domnului

(Cuprinde 2 Cron. 7, 11-22.)

Când a terminat Solomon, de zidit Casa Domnului
Şi tot ce-a găsit cu cale sa facă, şi casa împăratului,
Domnul S-a arătat pentru a doua oară lui Solomon,
După cum Se mai arătase şi prima dată, la Gabaon.

Şi Domnul i-a zis: ,,Îţi ascult rugăciunea şi cererea,
Pe care Mi-ai făcut-o, şi am să-ţi împlinesc vrerea!
Sfinţesc casa aceasta, ce ai zidit-o, ca să pun în ea,
Pentru totdeauna Numele Meu, şi toata slava Mea!

Şi ochii Mei şi inima Mea, vor fi peste ea pe vecie!
Iar tu, dacă vei umbla înaintea Mea cu credincioşie,
Cum a umblat şi tatăl tău David, cu-o inimă curată,
Şi-n neprihănire, -ca toată ţara să fie binecuvântată-

Făcând ce ţi-am poruncit; dacă vei păzi legile Mele
Şi poruncile Mele cele sfinte, care nu-s deloc grele,
Voi întări pentru totdeauna, scaunul tău de domnie,
Al împărăţiei, în Israel; şi-l voi sprijini pentru vecie,

Cum am spus tatălui tău David, -şi care este acelaş-
Neschimbat! Nu vei fi lipsit nici-odată de un urmaş,
Pe scaunul de domnie al lui Israel, cu zilele senine!
Dar dacă nu veţi asculta, şi vă veţi abate dela Mine,

Voi şi fiii voştri; dacă nu veţi păstra poruncile Mele
Şi legile Mele pe care vi le-am dat, să trăiţi prin ele,
Şi dacă vă veţi duce la alţi Dumnezei ca să le slujiţi
Şi să vă închinaţi înaintea lor, atunci voi toţi să ştiţi,

Căci voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o,
Şi voi lepăda dela Mine casa pe care Eu am sfinţit-o
Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de ocară,
Şi de pomină-ntre toate popoarele care-l înconjoară.

Şi oricât de înaltă este casa aceasta, ce s-a construit,
Oricine va trece pe lângă ea va rămânea încremenit,
Va fluiera şi va zice: ,,Pentruce a făcut Domnul aşa
Ţării acesteia şi casei acesteia, care sta sub grija Sa?

Şi se va răspunde: ,,Pentrucă-n-ntregime au părăsit
Pe Domnul Dumnezeul lor, ce-n suferinţa i-a ocrotit,
Păzindu-i! Care-a eliberat pe părinţii lor cei asupriţi
Din ţara Egiptului, din robie, să nu mai fie munciţi.

Pentrucă s-au alipit de alţi dumnezei care nu-i ştiau
Şi s-au închinat înaintea lor chiar de nu-i cunoşteau,
Şi le-au slujit cu toată inima prinsă-n gândiri rebele!
Deaceea a făcut Domnul să vină peste ei aceste rele.

Flavius Laurian Duverna

Slava Crucii

La cruce Doamne-ai dovedit
O! Slava Ta, faţă de oameni,
Slavă, ce nu se poate descrie
Căci nu ai cu ce s-o asameni!

Şi nimeni, n-o poate zugrăvi
În culori scumpe de-ametist,
Cu-al său talent în reverenţă,
Oricine-ar fi cu dar de-artist.

Mintea firavă, n-o cuprinde
’N-a Ei deplină însemnătate,
E prea sublimă, slava crucii
Văzută-n sfanta Ta dreptate!

Privind la crucea din Calvar
O! numai atâta putem spune,
Ce mare-i Doamne slava Ta,
Ce pentru veci nu va apune!

Flavius Laurian Duverna

Se pare…

Se pare lungă… aşteptarea
Când ai să vii, o, Isuse iar,
Şi sus la tronul sfânt de har
Se va decide,… eliberarea!

Când orologiul clar va bate
Măreţul ceas… de-a reveni,
Ce numai Dumnezeu va şti,
Va-ncepe scumpa libertate.

O, scumpă, şi frumoasă zi,
De multe veacuri aşteptată,
De credincioşii toţi sperată
Se pare… că n-ai mai veni!

Dar semne, ne spun apriat
Căci întuneric des şi mare,
Cu cât o fi negru sub soare,
Cu-atât… va fi mai luminat.

Va fi atunci… o sărbatoare
Ce nu a cunoscut-o lumea,
De când a fost creaţiunea,
Prin bucuria cea mai mare.

Scăpaţi în veci de suferinţă
Prin mântuirea ce-oi aduce
În Jertfa scumpă dela cruce,
Cântări vom zice-n biruinţă.

Te-om preamări, neîncetat,
Iar Tu Isuse, vei fi-n frunte,
Spre al Sionului sfânt munte,
Spre locul cel mult aşteptat!

Flavius Laurian Duverna

Să vii, Isuse !…

Să vii Isuse, să vii în curând
Că şase mii de ani’s-aproape;
Copii Tăi Te chem plângând
Şi ne-ntinaţi, ei vor să scape,
De răul tot ce-l văd curgând,
Ca şi-un potop toate-necând
Pamântul, prin noian de ape!

Acum ei sufletul îşi chinuiesc
De atmosfera grea, presantă,
De tot ce-i rău, şi-l asândesc
Prin pregătirea sfântă, înaltă,
Ce tot mai mult desăvârşesc,
De-aceea Ţie-Ţi mulţumesc,
Că e deschisă-a vieţii poartă!

Să vii Isuse, căci Te-aşteaptă
Ai Tăi urmaşi, mult prigoniţi,
Ce prin cuvântul lor şi faptă
Sunt martori trezi în suferinţi,
Urcând pe calea cea dreaptă
Vestind a Ta sfântă răsplată,
Ei stau…ca străjeri neclintiţi.

-Mai e oare, mult din noapte?
-Mai e,… până-n ivit de zori?
L-aceste-ntrebări prin şoapte,
Ei dau răspuns, ca veghetori:
-Va fi spre dimineaţă, noapte,
Şi holdele ce-s albe,-s coapte
Şi-aşteaptă în lan secerători!

Flavius Laurian Duverna

Să Te urmez!…

Să Te urmez Doamne Isuse,
În scopul sublim de-a clădi!
Şi din dorinţele-mi nespuse
Să-ncep speranţe, a-mi zidi.

Să-Ţi fac cunoscut durerea
Ce-apasă sufletu-mi zdrobit,
Şi să-Ţi spun că neputerea
Treptat şi încet, m-a istovit.

Să ma întăreşti, în neputinţă,
Să-mi dai măreaţa asigurare,
Că-n ascultare şi-n credinţă
Prin Tine-mi voi găsi salvare.

Să mă mângâi prin Cuvântul
C-orice necaz, e o-ncercare,
Neliniştea, s-o umple gândul
Că de sunt zlab, pot fi şi tare.

Durerile, care-mi sunt multe
Şi care le cunoşti o Doamne,
Nimeni nu ştie să le-asculte
Şi-n vindecări să le întoarne.

Căci nimeni, în afar-de Tine,
Nu-mi poate da o-ncurajare!
Să mă-ntărească, în suspine
Turnând balsam spre alinare.

De-aceea, în ţintele propuse
O! de a-Ţi urma, necontenit,
Aş vrea să nu mă laşi, Isuse,
Ca-n încercări să fiu zdrobit!

Şi să-mi înalţ a mea gândire
Către-ndurarea Ta cea mare,
Căci numai Tu, eşti izbăvire
Şi-mi dai deplina vindecare!

Flavius Laurian Duverna

Să merg cu Tine!…

Să merg cu Tine, o, Isuse!
Şi răspuns, l-a Ta chemare,
Să Te-ascult, la cele spuse
Privind măreaţa-Ţi lucrare!

Să-Ţi urmez pe malul mării
Printre pescarii cei voinici,
Din zori la pragul înserării
Când ai să-Ţi cauţi ucenici.

Să fiu aproape, lângă Tine!
Înconjurat de gloate multe,
Sorbindu-Ţi vorbele divine
Şi dornice mereu s-asculte.

S-aud vorbind de împărăţie
Că este aproape, se întinde,
Şi haru-Ţi sfânt, cu bucurie,
Cum păcătoşii toţi cuprinde.

Să fiu cu Tine, printre fraţi
Explicând vestea cea bună,
La cei trudiţi, şi nemâncaţi
Cu ucenicii de-a-mpreună.

Şi când în lanul cel de grâu
Vor rupe spice să mănânce,
S-aud cuvântu-Ţi ca un râu
Ce clipoceşte-n susur dulce.

Să văd cum cauţi în răbdare
Să-i scapi de reaua-nvinuire:
Căci ei în Sabat, fac lucrare
Rupand spice pentru hrănire.

S-aud c-ai vrea să înţeleagă
Că Ziua Sfântă nu-i călcată,
Şi că de-acuma se dezleagă
De tot ce-a fost împovărată.

Şi să-nţeleg, ce însemnează:
,,Milă voiesc,’’ de la oricine,
Pentru acei care-Ţi urmează
Voind ca să stea lângă Tine!

Să Te aud, cum le-aminteşti
Ispititorilor mârşavi, să ştie,
Căci Domn al Sabatului eşti
În veci de veci din veşnicie!

Flavius Laurian Duverna