Intercer – Poezii si editoriale

Floare rara
coborata din gradinile Paradisului
prin picurii de roua
ce au curs din palmele
Mantuitorului
de-alungul istoriei,
cand impartea cu darnicie
paine si lumina oamenilor…

Stropi de dragoste
veniti de la tronul harului
purtati pe aripile ingerilor
in zilele
cand cerul a oferit cu bucurie
pamantenilor
cea mai de pret comoara,
mai pretioasa decat
coroanele ingerilor…

Zambet de copil
venit intre noi
in cel mai negru moment
al istoriei,
cand in Betleem
nu s-a gasit nici o casa
unde Maria sa-L aduca pe lume
pe Fiul lui Dumnezeu..

Picatura de sange
scursa din trupul cerului
cand pe Golgota
Unicul Fiu al Tatalui
Si-a intins mainile
spre a oferi mantuire
si acelor oameni care strigau
„coboara de pe cruce,
daca Tu esti Mesia”…

Zvon de libertate
cand cel mai puternic inger
a rupt puterea strajerilor,
a spart in mii de bucati
imparatia intunericului
si L-a invitat
sa paraseasca locuinta mortilor
pe Creatorul Universului…

Parfum de primavara
coborat de pe Muntele Maslinilor,
cand Cel inviat
a oferit puterea divina ucenicilor
si i-a trimis
ca martori ai Evangheliei
sa fie purtatori de miresme
pe meleagurile aride
ale pamantenilor…

Răspuns, la întrebări

Răspuns, la vastele întrebări
Eu am găsit Doamne la Tine!
Atunci când dulcile chemări
Stăruiau mult pe lângă mine.

Şezând în cumpăna gândirii
Am meditat, şi-am cugetat:
O! de ce această lege-a firii
Mă ţine-n juru-i strâns legat?

De ce se poartă marea luptă
Pe-a fondului minţi citadelă,
Loc fiind, unde-şi confruntă
Firea, vagile gândiri rebele?

Când mai atent am cercetat
Enigma aceasta, -înnăscută,
Cu satisfacţie mare-am aflat:
Ea-i ascultarea cea pierdută!

Şi astfel, cine, mă va izbăvi
De trupul acesta de moarte,
Daca o, Doamne, Tu n-ai fi,
Învingător, să Te am parte?

În veci de veci recunoştinţă
Aduce-voi,  şi-Ţi voi cânta,
Smerit, şi-n sfântă umilinţă
În rugă inima-mi, va exalta!

Flavius Laurian Duverna

Răsplătire

La noi, aici, din cerul sfânt
Tu ai venit, Isuse Doamne!
Şi ai trăit pe-acest pământ
Împlinitor…al multor taine.

În loc de imnuri şi-osanale
Cum îngerii, toţi Îţi cântau,
Te-au sufocat dureri şi jale
Prin oameni răi ce Te urau!

În cer ai fost cu Dumnezeu,
Pe al Său scaun de domnie,
Şi-nveşmântat în curcubeu
Veneai din marea veşnicie.

La noi ai fost Omul durerii,
Străin, şi-n seamă nebăgat,
Cel ce ai dus, jugul poverii
Al lumii de sub greu păcat.

În cer, erai Etern Cuvântul,
Dela început cu Dumnezeu,
Acel ce-Şi ţine legământul
Din veacuri veşnice mereu.

La noi, ai fost Cel neprimit
De cei ce nu Te-au înţeles,
De acei ce Te-au batjocorit
Atât de mult, şi-aşa de des!

În cer, erai Conducătorul
Peste oştirile de îngeri mii,
La noi ai fost tulburătorul
Celei mai ample împărăţii.

Bolnavii, când ai vindecat
În boli şi chinuri ce aveau,
Şi morţii toţi,…ce-au înviat
Erau dovezi ce Te-acuzau!

Ce legi Romane, -ai violat
Când tuturora, făceai bine?
La ce răscoale, -ai instigat
Alinând mamelor suspine?

Când orbilor, le dai vedere,
Când la cei surzi le dai auz,
Şi celor slabi, le dai putere,
Ce legi călcai făcând abuz?

În cea mai stupidă cruzime
Te-au urmărit, prin răutate,
Să Îţi plătească pentru bine
Cu duşmănia pân-la moarte.

Însă-ai răbdat, şi-ai suferit
Şi sus la Golgota pe cruce,
Le-ai dovedit cât I-ai iubit
Salvarea pentru-a le aduce.

Sub chinul morţii când erai
Pe cruce-ntre pământ şi cer,
Nu-nţelegeau, că Te luptai
Cu-acel care a fost Lucifer.

Când ai cerut cu glasul stins
Între chinuri: ,,Mi-este sete!’’
Atunci în grabă Ţi-au întins
Oţet, nu apă, într-un burete.

Când ultimul cuvânt ai spus
’Naintea morţii:,,S-a sfârşit!’’
Oştiri de îngeri, din cer sus,
Cum şi-alte lumi au tresărit.

Abia atuncea, s-au convins
Că Lucifer cu-a sa dreptate,
El pentru veci, a fost învins
Descoperind cruda laşitate!

Flavius Laurian Duverna

Răsplata

Pentru martorii Tăi vii
Ce pe cale Ţi-au urmat,
Doamne, Tu în veşnicii
Locul lor l-ai însemnat!

Dar ei încă n-au primit
Acea răsplată promisă,
Căci mai au de odihnit
Până la sentinţa scrisă.

Ruga de atâtea veacuri
Nu a consemnat tăcere,
A celor ţinuţi în lanţuri
De-a păcatului…durere.

Strigă Pronia cerească
Pentru-a veni într-ajutor,
Veşnicia s-o primească
Prin harul sfânt salvator.

Şi de sub-al jertfei altar
Sufletele…-njunghiate,
Sus, la al Tronului har
Aşteaptă a Ta dreptate.

Cu glas tare şi puternic
Strigă jalnic, neîncetat,
Răsplatire că e vrednic,
Sângele ce l-au vărsat.

În burduful ce ai strâns
Lacrimi sincere de dor,
Amintiri că ei au plâns
Făcându-şi ochii izvor,

Să pui şi sfânta dorinţă
Ce-n suflet a fost făclia,
În drumul spre biruinţă
De-a trăi… cât veşnicia!

Flavius Laurian Duverna

Rămâi cu mine!…

Pe calea strâmtă care merg
S-ajung idealul sfânt, divin,
De pică lacrimi, mi le şterg
Şi vreau să uit orice suspin.

Dar eu singur, n-am putere
Ca să trec, prin srâmtorare,
Isuse drag, fi-mi mângâiere
Rămâi cu mine-n încercare!

Plantează scumpa Ta iubire
În mine pentru orice vreme,
Să-mi înving a mea gândire
E-al sufletului dor, ce geme.

O! În cale de-s mărgăritare
Prin lacrimi multe se adună,
Putere dă-mi, învingătoare,
Rămâi cu mine şi-n furtună!

De-un unic dor sunt animat
Isuse Doamne, Tu mi-l ştii,
S-ajung în voia-Ţi Ta curat
Cu gândul sfânt, la veşnicii.

La cea mai sfântă răsplătire
Să-mi primesc şi eu cununa,
Pentru-a intra-n a Ta mărire
Rămâi cu mine-ntotdeauna!

Flavius Laurian Duverna

Pruncul din Betleem

Trecut-au, două mii de ani
De când la Betleem sosiţi,
Doi străini părând sărmani
Băteau la porţi a fi primiţi.

Aceştia erau Iosif şi Maria
Venind tocmai din Nazaret,
Ca să se înscrie-n seminţia
Lui David, Rege şi Profet.

Cetatea-ntreag-au colindat
Până la ceasul, de-nserare,
Şi pretutindeni, au întrebat
Un loc de-odihnă cine are?

Dar o! Nicăieri nu au găsit
Răspuns, la a lor întrebare,
Decât, într-un staul încălzit
De vite blânde, prin suflare.

Şi mulţumiţi, spre-odihnire
Cu animale de-a-împreună,
Se bucurau de-a lor privire
Citindu-le-n ochi voia bună.

Aici, şi Iosif şi Maria-ndată
S-au aplecat pân’la pământ,
Mulţumind, că Domnul iată,
S-a îngrjit de-acoperământ.

În inimi simţeau mulţumire
Pentru-a lor lungă călătorie,
Din Nazaret, pân-la sosire
În Betleem, ca să se-nscrie.

Căci a Împăratului poruncă
Ei trebuiau să o-mplinească,
Spiţa de neam fiind adâncă
Către cetatea strămoşească.

Şi-n staul L-a născut Maria
Pe Pruncul ei, Domnul Isus,
Pe cel care-i chemat Mesia
Aşa cum în profeţi s-a spus.

Şi, după marea lor bucurie
Maria, cu drag L-a înfăşat,
La sân L-a pus cu gingăsie
Si-n ieslea caldă L-a culcat.

Şi au venit de vreme-n zori
Să-L afle dis de dimineaţă,
O grupă, de câţiva păstori
Să-L vadă pe copil la faţă.

Ei la părinţi le-au povestit
Cum îngeri lor s-au arătat,
Cum de Prunc ei au vorbit
Ca să-L afle, i-a îndrumat.

S-au bucurat Iosif şi Maria
Cand astfel, le-au povestit,
Căci Pruncul lor era Mesia
Din vremi de mult făgăduit.

Şi au venit ca să se-nchine
La Pruncul, Împarat vestit,
Cu visteriile de daruri pline
Magi pricepuţi, din Răsărit.

În noapte-au fost călăuziţi
De către steaua luminoasă,
Şi-n Betleem au fost opriţi
Intrând cu dragoste în casă.

Şi ei cu feţele s-au aruncat
Plecându-se pân-la pământ,
Pruncului mic s-au închinat
Ca unui Împărat Prea Sfânt.

Mulţimi de daruri I-au adus
Şi visteriile pline, deschise,
În faţa Pruncului, le-au pus
Bucuroşi fiind, că-L găsise.

Şi aur, şi smirnă, şi tămâie
I-au fost aduse ca cinstire,
Şi-au fost rugaţi să rămâie
Şi noaptea, pentru odihnire.

Ei au rămas, dar într-un vis
Un înger sfânt i-a avertizat,
Că drumul le-a fost interzis
Pe la Irod, de-a fi înştiinţat.

Şi s-au întors pe-altă cărare
Şi n-au spus visul, nimănui,
Ducând cu ei, o veste mare
Despre Copil, şi steaua Lui.

Flavius Laurian Duverna.

Profeţia lui Simeon

( Către Maria )

Cuprinde Luca 2,34-35.

Iat-acum, c-acest Copil
E rânduit, la prăbuşirea,
Şi la ridicarea…multora
În Israel, cu mântuirea!

El va fi chiar şi un semn
Ce va stârni împotrivire,
Şi-ndurerat, sufletul tău,
Va suporta…nenorocire!

Va fi străpuns de-o sabie
C-astfel să se descopere,
Gândurile multor…inimi,
Care nu se mai acopere!

Flavius Laurian Duverna

Pro Logos

Când din cerurile înalte, ai venit prin întrupare
Într-o lume de păcate, ce se-afla-n neascultare,
O! Isuse-ai demonstrat că-n planul de mântuire
Logosul e neschimbat, prin superba-Ţi dăruire.

Lumile ce-au fost create, şi-aşezate în Galaxii
Au putut ca să înţeleagă, că măreţele principii,
Ce au dragostea la bază şi nu pot fi desfiinţate
Au cerut jertfa curată, de la Golgota în moarte.

Pentru întregul Univers, Logosul e-al vieţii far
Cu-a sa mare împlinire, pe crucea de la Calvar,
Unde-n crizele durerii, ai strigat cu glasul stins:
,,Eli, Eli Sabactani’’! de al morţii chin cuprins.

Taina de veacuri ascunsă ce venea din veşnicie
Prin jertfirea de la cruce, toate lumile acum ştie,
C-a fost Logosu-ntrupat, că în marea suferinţă,
Ai pus capăt morţii crude la Golgota-n biruinţă.

Şi în moarte, peste moarte, ai călcat a ei putere!
Te-ai supus fără cârtire, ca un miel la junghiere,
Şi-nălţat fiind pe cruce, între cer şi-ntre pământ
Lumilor ai demonstrat, că faci voia Celui Sfant!

Tuturor ce în credinţă, către Tine-acum privesc
Le acorzi neprihănirea-n veşmântul albu ceresc,
Cel mai sfânt mărgăritar, rodul jertfei salvatoare
Hotărâtă şi împlinită,-n planul de răscumpărare.

Astfel, în Logos ai devenit Luceafărul dimineţii,
Cel ce cheile-acum ţine şi-ale morţii şi-ale vieţii,
Şi în sângele-Ţi vărsat, poţi astfel să mijloceşti
Sus, la tronul harului, pentru om să-l mântuieşti.

Mare Preot peste veacuri după sfânta rânduială,
A lui Melhisedec slujbă, prin cerească învoială,
Săvârşeşti fără-ncetare până harul se va-nchide,
Şi a milei uşă sacră, nimeni n-o va mai deschide.

A fost mare şi prea lung, timpul cel de aşteptare
Pentru a-Ţi sfârşi lucrarea, mijlocirii de salvare,
Să poţi din nou să aduci, lumea cea primejduită
Pe făgaşul salvgardării, şi-ordinii-n cer stabilită.

Când iarăşi vor fi create, cerul şi pământul nou,
Când rănile ce-ai primit, vor fi un veşnic ecou,
Al dramaticelei lupte, din cea mai grea tragedie
Prin Logos vei străluci, pentru timp şi veşnicie!

Flavius Laurian Duverna

Privind Veşnicia

Privind în Scriptura sfântă
La veşnica viaţă promisă,
Dorul imens mă frământă
Căci făgăduinţa-i…scrisă.

Ceea-ce ochiul, n-a văzut
Şi nici urechea, nu a auzit,
Prin inimă, nici n-a trecut,
Domnu-n cer le-a pregătit.

Ele vor fi scumpa răsplată
Ce-n veşnicie se va-ntinde,
Şi mântuiţii, n-or să poată
Nici socoti şi nici cuprinde.

Căci comorile din Paradis
Vor fi complet cunoscute,
Prin bucuriile de nedescris
Doar când ele-or fi văzute.

Şi când vom fi faţă, în faţă
Cu bunul Tată, Dumnezeu,
Vom şti cum e eterna viaţă
Trăită-n vremuri de-apogeu.

Când toţi, laolaltă-n iubire,
Vom fi o limbă şi-un popor,
Cea mai frumoasă glăsuire
Va răsuna-n imn triumfător.

Acolo toţi se vor cunoaşte
Asa cum ei sunt cunoscuţi;
În dragoste vor recunoaşte
Că sunt din fiii cei pierduţi.

Comuniunea sfântă, curată
Şi viaţa clară, armonioasă,
Vor fi o parte din răsplată
Ajunşi stăpâni, la ei acasă.

Şi-acolo minţi nemuritoare
Vor contempla cu bucurie,
Splendoarea vieţii viitoare
Minuni şi taine,-n veşnicie.

Vrăjmaşul rău nu va mai fi
Cu-a sa putere de-amăgire,
Căci nimeni, n-o mai auzi
Un glas străin spre ispitire.

Şi-orice talent, şi facultate
Îsi vor ajunge, scopul pus,
Va creşte-orice capacitate
Prin dezvoltare tot mai sus.

Acumulând noi cunoştinţe
Minţile, nu vor mai obosi,
Şi cele mai sublime ştiinţe
Cu noi orizonturi, vor sosi

Întreprinderi cât mai mari
Vor fi, între timp realizate,
Şi-aspiraţiile cele mai tari
Vor fi atinse-n studii toate.

Şi cele mai măreţe ambiţii
Vor fi în totul, îndeplinite,
Făcând invenţii, ale minţii
Obiective, văzute şi trăite.

Şi totuşi multe vor rămâne
Noi culmi măreţe de urcat,
Ce s-o-ntrece, să se-ngâne
Cu mari minuni de admirat.

Comorile de ştiinţe create
În Universul, cel nesfârşit,
Deschise-or fi şi cercetate
De sfântul popor, mântuit.

Eliberaţi de cruda moarte
Neobosiţi, vor lua zborul,
Spre alte lumi îndepărtate
Ce le-au ţintit atâta dorul.

Şi-n bucurii, de nedescris
Toţi sfinţii noului pământ,
Vad răsplătirea acelui vis
De secole scris în Cuvânt.

Comori noi, de cunoştinţe
Veacuri întregi acumulate,
Vor contempla în credinţă
Venind din lumi imaculate.

Fără a avea de ce se teme
Privesc la slava creatoare,
La sori şi stele, si sisteme
Ce-n jurul Tronului răsare.

Şi anii scumpi ai veşniciei
Ce s-or desfăşura, mereu,
Vor fi-n consensul bucuriei
De a-L slăvi pe Dumnezeu.

Căci lupta mare s-a sfârşit
Şi păcătoşi, nu mai există!
Şi Universu-i, tot limpezit
De tragedia cea mai tristă.

Un singur puls de armonie
Va fi prin toată creaţiunea,
Şi-n cea mai dulce bucurie
Va progresa înţelepciunea.

Căci Tatăl Sfânt, a întregit
Prin Fiul Său, Hristos Isus,
Pământ şi cer, ce le-a unit
Şi pacea sacră-n ele-a pus!

Dela Cel, ce-a creat toate
În zile ce-or fi nesfârşite,
Veşnica viaţă va străbate
Prin lumi şi spaţii infinite.

Dela invizibilul, atom mic
Pân-la lume-atât de mare,
Ne mai umbrite de nimic
Vor fi-n deplină ascultare.

O! Şi toate cele însufleţite
Din vasta lor nemărginire,
Vor declara, fiind fericite:
Că Dumnezeu este Iubire!

Flavius Laurian Duverna

Privelişte

O, Soare maiestos şi dulce, în apus de soare,
Pe cer, în seara aceasta, eşti atât de minunat!
Magnifică-i privirea ta, poză în aur lucitoare,
Aşa cum Domnul Sfânt, măreţ te-a-ncununat!

Încet şi lapidar, sublim cobori înspre amurg
Ducând spre asfinţit, lumina revărsată, clară,
Şi clipele superbe, ce-n susur dulce ele curg,
Sunt clipe de extaz, având o frumuseţe rară!

Privind spre cer, la stelele care sclipind apar,
Şi ele-s mii, şi zeci de mii, spre contemplare,
Văd cum preamăresc tacit, fără cuvinte chiar,
Pe Cel, care un rost le-a pus în sorţ la fiecare.

Ele-şi parcurge, traiectoriile lor nestingherit
Prin Universul cel sublim, presărat de galaxii,
Spre slava Celui, ce prin puterea-I, le-a zidit
Şi stau în spaţiul lor, cel rânduit din veşnicii.

Cât de frumoasă-i noaptea,-n zorii dimineţii,
Când reapari, tu Soare, la orizont, în răsărit!
Cu tine-ncepe, să pulseze tainic fluxul vieţii,
Când calea îţi parcurgi, asa cum El a plănuit.

Luminător al zilei, supra-numit: ,, cel mare,’’
Despărţitor al zilei albe, de negrul întuneric,
Tu glorie şi slavă dai, prin veşnica iluminare,
Lui Dumnezeu, în drumul tău de foc, feeric.

Stăpânitor al zilei, sublim îţi reverşi lumina
Ce face ca să crească, sămânţa pusă în glie;
Când vine noaptea, peste tot întinzi cortina
Şi pe cer apare Luna, regina nopţii-n poezie.

Luminător mai mic, ea îşi continuă călătoria
Pe bolta cerului, cu stele mii, – scânteietoare,
Împrăştiind, cu razele-i de-argint monotonia
Tumultului tăcut, al zilei muncii prin lucrare.

Guvernatori, orânduiţi pe veci de Dumnezeu,
Pe cer ca nişte martori, care să marcheze clar,
Şi vremile şi zilele, şi anii vieţii scurşi mereu,
Voi demonstraţi astfel, aportul vostru solitar!

Voi spuneţi tandru, şi mărturisiţi fără cuvinte,
Dela o zi la alta iar, despre Puterea Creatoare,
Despre Iubirea Sa, exprimată în rosturi sfinte,
Din veşnicii în veşnicii fără umbră de mutare!

Flavius Laurian Duverna