Când Dragostea…
Când Dragostea…
Când Dragostea, pe Sine
S-a dat ca jertfă la Calvar,
Natura a spus c-o susţine
Mărind, Sfântu-I itinerar.
Cutremurul cel de pământ
Şi Soarele, ce s-a-ntristat,
Au declarat că-n legământ
Prin jerfa crucii a triumfat.
S-a coborât din demnitate
In umilinţa cea mai mare,
Arătând, că-n jertfă poate
Să-nceapă, o nouă lucrare.
Ca o pecete, neschimbată
Şi-n raze de-aur luminând,
Rămâne-o flacără-nălţată
Din jar de foc Ea izvorând.
Neînduplecată în gelozie
S-ajungem la desăvârşire,
Va îndrepta spre veşnicie
A noastră fiinţă-n şlefuire.
Nimic nu e mai maiestos
Sub cer şi dincolo de cer,
Ca Dragostea, ce aici jos
Şi-a dezvoltat al Ei mister.
Exemplul Dragostei divine,
Ea, eterna forţă-n Univers,
A demonstrat, că îl susţine
Asigurându-i, al său mers.
Flavius Laurian Duverna
