Cum să nu Te laud?…
Cum să nu Te laud?…
Cum să nu Te laud Doamne pentru iubirea Ta mare
Ce la Golgota pe cruce, ne-a fost ca preţ de salvare?
Ea din valea umbrei morţii, ne-a adus iaraşi la viaţă,
Şi din somnu-n letargie ne-a trezit şi scos din ceaţă,
Scut ne-a spus ca Ea ne este şi Stâncă ocrotitoare!
O iubire atât de enormă, plină, până la actul jertfirii
Pentru-o lume ce-a pierdut, darul sfânt al nemuririi,
Prin a ei neascultare, de porunca, dată ei în paradis
De a nu mânca din pomul, ce i-a fost strict interzis,
Numai Dragostea cea scumpă, sta-n puterea oferirii.
Cum să nu Te laud Doamne pentru jertfa preţioasă
Care-n drumul spre Calvar, sub durerea nemiloasă,
Purtând coroana de spini, pe fruntea-Ţi neprihănită
Ai căzut sub greaua cruce cu fruntea de spini rănită,
Sub sentinţa lui Pilat, amăgit, de mulţimea furioasă?
Şi-ai urcat, drumul Golgotei, de puteri fiind istovit
Călcând singur teascul morţii, de toţi fiind, părăsit,
Ca să poţi fi Salvatorul, unei lumi ce-a fost strivită
De vrăjmaşul samavolnic, după ce-a fost împărţită
Oştirea cea îngerească când chiar ceru-a fost golit.
Cum să nu Te laud Doamne, pentru imensa durere
Când supus şi fără murmur, ca un miel dus la tăiere
Ai urcat cu crucea în spate, dealul Golgotei, sfârşit,
De puteri, prin maltratări, dela cei dragi ce-ai iubit,
Ca un susur, lin si dulce, suportând totu-n tăcere?
Pentra-a aduce la-mplinire Planul de Răscumpărare
Te-ai supus, fiind răstignit, fără pic de murmurare,
Ba mai mult, Tu Te-ai rugat, la Tatăl pentru-i ierta
Pe duşmanii ucigători, acceptându-Ţi paşnic soarta
S-aduci pacea Universală, şi vremi noi, de-nviorare.
Flavius Laurian Duverna
16 ianuarie 2011
