M-a convins Doamne, Iubirea!
M-a convins Doamne, Iubirea!
M-a convins Doamne, Iubirea
Că trăiam în rătăcirea
Unei vagi gândiri pierdute
Care-mi hrănea sufletul
Exprimându-mi umbletul
Multor planuri concepute,
Şi cu patos susţinute!
M-a convins Doamne, Iubirea
Că aflându-mă-n neştirea
Rostului pe-acest pământ,
Al lumei, ce-a fost create
Ca să stăpânească toate,
De Dumnezeu prin Cuvânt…
Ţi-am înţeles, glasul sfânt!
M-a convins Doamne, Iubirea
Căci neştiind, neprihănirea
Ce-a venită prin credinţă,
În Jertfirea din Calvar,
Nu ştiam că mi-a dat har
Pentru lupta-n biruinţă
Cu păcatu,-n consecinţă.
M-a convins Doamne, Iubirea
Că Tu ceri desăvârşirea
De la-orice copil al Tău
Ce-a intrat pe poarta strâmtă
Şi-n lupta mare se-avântă,
Pentru-a trece-al morţii hău
Din războiul, cu cel rău!
Flavius Laurian Duverna
24 august 2012
