Pruncul din Betleem
Pruncul din Betleem
Trecut-au, două mii de ani
De când la Betleem sosiţi,
Doi străini părând sărmani
Băteau la porţi a fi primiţi.
Aceştia erau Iosif şi Maria
Venind tocmai din Nazaret,
Ca să se înscrie-n seminţia
Lui David, Rege şi Profet.
Cetatea-ntreag-au colindat
Până la ceasul, de-nserare,
Şi pretutindeni, au întrebat
Un loc de-odihnă cine are?
Dar o! Nicăieri nu au găsit
Răspuns, la a lor întrebare,
Decât, într-un staul încălzit
De vite blânde, prin suflare.
Şi mulţumiţi, spre-odihnire
Cu animale de-a-împreună,
Se bucurau de-a lor privire
Citindu-le-n ochi voia bună.
Aici, şi Iosif şi Maria-ndată
S-au aplecat pân’la pământ,
Mulţumind, că Domnul iată,
S-a îngrjit de-acoperământ.
În inimi simţeau mulţumire
Pentru-a lor lungă călătorie,
Din Nazaret, pân-la sosire
În Betleem, ca să se-nscrie.
Căci a Împăratului poruncă
Ei trebuiau să o-mplinească,
Spiţa de neam fiind adâncă
Către cetatea strămoşească.
Şi-n staul L-a născut Maria
Pe Pruncul ei, Domnul Isus,
Pe cel care-i chemat Mesia
Aşa cum în profeţi s-a spus.
Şi, după marea lor bucurie
Maria, cu drag L-a înfăşat,
La sân L-a pus cu gingăsie
Si-n ieslea caldă L-a culcat.
Şi au venit de vreme-n zori
Să-L afle dis de dimineaţă,
O grupă, de câţiva păstori
Să-L vadă pe copil la faţă.
Ei la părinţi le-au povestit
Cum îngeri lor s-au arătat,
Cum de Prunc ei au vorbit
Ca să-L afle, i-a îndrumat.
S-au bucurat Iosif şi Maria
Cand astfel, le-au povestit,
Căci Pruncul lor era Mesia
Din vremi de mult făgăduit.
Şi au venit ca să se-nchine
La Pruncul, Împarat vestit,
Cu visteriile de daruri pline
Magi pricepuţi, din Răsărit.
În noapte-au fost călăuziţi
De către steaua luminoasă,
Şi-n Betleem au fost opriţi
Intrând cu dragoste în casă.
Şi ei cu feţele s-au aruncat
Plecându-se pân-la pământ,
Pruncului mic s-au închinat
Ca unui Împărat Prea Sfânt.
Mulţimi de daruri I-au adus
Şi visteriile pline, deschise,
În faţa Pruncului, le-au pus
Bucuroşi fiind, că-L găsise.
Şi aur, şi smirnă, şi tămâie
I-au fost aduse ca cinstire,
Şi-au fost rugaţi să rămâie
Şi noaptea, pentru odihnire.
Ei au rămas, dar într-un vis
Un înger sfânt i-a avertizat,
Că drumul le-a fost interzis
Pe la Irod, de-a fi înştiinţat.
Şi s-au întors pe-altă cărare
Şi n-au spus visul, nimănui,
Ducând cu ei, o veste mare
Despre Copil, şi steaua Lui.
Flavius Laurian Duverna.
