Chiar dacă vântul suflă tare

martie 29, 2012

Chiar dacă vântul suflă tare Chiar dacă vântul suflă tare Peste corabia mea-n larg, Pe marea vieţii-n încercare Voi arbora sus pe catarg Stindardul sfânt al biruinţei, Sub scutul tare al credinţei. Chiar dacă vântul mă mână Tot mai departe pe valuri, Grija-Ţi sfântă, mă sprijină Să-mi ating sfintele idealuri, Ca în credinţă să tot […]

Comentariile sunt închise pentru Chiar dacă vântul suflă tare

N-am azi, de ce regreta

martie 8, 2012

N-am azi, de ce a regreta N-am azi, de ce a regreta De-această lume din care, Cu farmecul ei, trecătoare, M-am despărţit de a urma A Domnului sfântă cărare, Cu privelişti noi, uimitoare ’N drum spre-mpărăţia Sa. N-am azi, de ce a regreta De-această lume şi onoruri, De bogăţii şi de favoruri Prin care mă […]

Comentariile sunt închise pentru N-am azi, de ce regreta