februarie 13, 2011
Când la Mama, mă gândesc Când la Mama, mă gândesc De-aş fi oricât, de departe, Mă prinde dorul, cel firesc Căci din fiinţa ei sunt parte, Şi tot mai mult o preţuiesc! Aş vrea s-o am lângă mine Să-i simt dragostea duioasă, Când prin lacrimi, la oricine Spune, că-s străin de casă, Ducând-mi doru-n suspine. […]
februarie 8, 2011
Flori de gheaţă-n suflet tremurând, S-au topit când Te-au văzut pe Tine, Şi îndată-ntunecatul gând, Dispăru înlocuit de bine. Ai venit ca să aduci căldura, Şi lumina, pacea, bucuria, Ai înviorat toată făptura, Înnoită-n inimă-i tăria. Nepăsarea şi indiferenţa, Le-ai gonit degrabă categoric, Dragostea în tot este esenţa, E noul sistem valoric. Mai apoi iertarea-ngăduinţa, […]
februarie 5, 2011
Elegia Durerii Peste-a negurilor vremuri, de atent stai şi priveşti De când creat a fost omul, o clipă de te gândeşti, Cum de la căderea sa, după-a lui mare-ncumetare Izgonit a fost din Rai pentru actul de neascultare, Au urmat, împrejurări triste, rod al faptelor fireşti! După-ai lor primi doi copii, ce viaţa le-a-ncununat Şi-n […]
februarie 3, 2011
Mărturisire Dacă-n Providenţa Sfântă Doamne bun, m-ai căutat, Inima-mi nespus Îţi cântă Imnuri scumpe, neînceta! M-ai găsit ’n-al lumii hău Şi m-ai scos spre fericire, Să ma salvezi de cel rău Ţi-ai dat viaţa, din iubire! Să-mi arăţi că la Golgota Sus pe crucea răstignirii, Pentru mine-ai plătit nota Prin actul sfânt al jertfirii! Să […]
ianuarie 31, 2011
La țărm de mare, în noaptea-nstelată, Pe plaja-ntinsă, netedă, pustie, Un om ședea cu fruntea-ngândurată, Privind ca-n vis a lumii măreție. –––––––––– Nu știu înțelepții răspunsul corect, Iar filozofii sceptici caută mereu, Al vieții sens indescifrabil și secret, Să ducă lupta vieții oricât ar fi de greu… Zadarnic încerci să găsești adevărul, Cercetând făpturi, vegetație […]
ianuarie 29, 2011
Rugă de Mulţumire Îţi mulţumesc, o, Doamne bun, în primul rând, că exist, Şi-n urma binecuvântării, asupra omului, de pe pământ Tu m-ai creat, dându-mi viaţa, prin voinţa-Ţi şi Cuvânt, Iar în Hristos, mi-ai pus ‘nainte, modelul cel mai altruist, Standardul cel mai înalt, ca prin credinţă, s-ajung sfânt! În harul Tău nespus de mare, […]
ianuarie 24, 2011
Cu greu tarasc rucsacul plin de reguli, Pe-al vietii drum inzapezit, „Aceasta-i libertatea ce-am dorit?” Ma-ntreb si ganditor stau la raspantii… -„Opinia publica, Satana, Dumnezeu, Cine-i stapanul vietii tale, spune?!” Caci drogul, bautura lasa urme… -„Conducator in tot credeam ca-s EU!” O mana calda ma ridica bland, Ma duce la liman, rapid si confortabil, Si-acel […]
ianuarie 21, 2011
Izvor Etern de Viaţă!… O, Doamne Sfânt, Izvor Etern de Viaţă şi lumină, Miracol Nepătruns, de-a noastră minte mărginită, Mister nedesluşit şi tainic, al cărei balanţă-nclină Spre infinitul veşnic al puterii-n forţa cea Divină, Aşa ai fost şi în etern vei fi în gloria nemărginită! Fiinţă nepătrunsă-n planuri în opera Ta creatoare, Tu-atunci când zici […]
ianuarie 20, 2011
Pierduta in negura vremurilor, fiinta umana priveste cu dor splendorile cerurilor, mainile si piciorele ii tremura, gandurile o sperie,orizontul se naruie… Oare cat de departe sunt portile Edenului?… Fructele neascultarii ii amaresc viata, urletele lupilor si leilor ii tulbura existenta, spinii ii inteapa mainile, pietrele ii ranesc picioarele, viata este atat de nesigura… Cata nevoie […]
ianuarie 19, 2011
Miracolul Eternităţii În timpul vieţii lui Adam, cum şi-a soţiei sale, Eva, Stau sub semnu-unui miracol ca ei nu care cumva, Să n-asculte de porunca, ce-atesta-acel pom oprit Ne-având voie să mănânce, căci astfel, ar fi murit, Şi-atunci s-ar fi-adeverit, miracolul spus în ,,ceva.” Şi acest ,,ceva” de-ndată, după marea neascultare A-nceput să-şi trâmbiţeze, prin […]