Marea Minune
Când pe pământ, în corp uman Te-ai întrupat
Să împlineşti întocmai, voia Tatălui Cel Sfânt,
O, Isuse Doamne, cerul întreg fiind eclipsat
De slava Ta, n-a înţeles, misterul din Cuvânt,
Că prin Jertfirea vieţii, păcatul trebuia înfrânt.
Prin viaţa ce-ai trăit-o aici, în ascultare sfântă
În care Te-ai supus curat la suflet consacrării,
Ai mers la Golgota, pe calea cea mai strâmtă
Ca o pildă şi model, ce indicau drumul salvării,
C-a s-aduci la îndeplinire, planul răscumpărării.
Ne-ai pregătit astfel prin dăruire şi prin umilire,
Prin viaţa sfântă pusă pe cel mai crâncen altar,
Cea mai frumoasă şi cea mai scumpă mântuire
Din cel mai negru şi oribil, şi macabru coşmar,
Când a trebuit să sorbi, tot paharul cel amar.
Te-ai ridicat crescând aşa, ca din pământ arid
Şi ai primit tăcând, la Golgota blestemul morţii,
În faţa ei ai stat neprihănit fiind complet placid,
Nu te-ai ferit, ci ai purtat iubind emblema sorţii
În ceasul greu, când ai fost prins în toiul nopţii.
O, dar pentru noi, Tu ai urcat cu greu Calvarul
Ducând crucea în spate, cea grea, osânditoare,
Şi-astfel ai revărsat iubind din abundenţă harul
În dragostea ce Te-ai Jertfit, ca preţ de salvare,
Pentru-a aduce izbăvirea şi-n Univers pacificare.
Din guvernarea morţii crude, crunt apăsătoare
În timpul celor şase mii de ani asupra omenirii,
O, Doamne, prin dragostea-Ţi nespus de mare
Tu ne-ai recuperat din nou prin planul mântuirii,
Dându-ne prin Jertfă, haina albă a neprihănirii!
Ne-ai reaşezat, în ordinea, cea sfântă şi divină
Şi ne-am recăpătat locul, în planul de creaţiune,
Ca pacea să-şi reintre iar în rosturile ei, deplină,
Şi-n Univers să se proclame, marea Ta minune,
Că Doamne,-n biruinţă, ai trecut peste genune!
Flavius Laurian Duverna
