Răsplătire

aprilie 5, 2018

Răsplătire

Aici, la noi, din cerul Sfânt
La Tatăl fiind al Său Cuvânt
Tu ai venit, Isuse Doamne
Ca să-ntăreşti un legământ,
Şi ai trăit pe-acest pământ
Ca-mplinitor al multor taine!

În loc de imnuri şi-Osanale –
Prin cântări sfinte triumfale
Cum îngerii Te peamăreau,
Ducând ecou în lumi astrale,
Te-au sufocat dureri şi jale
De oameni cruzi ce Te urau!

În cer ai fost cu Dumnezeu
La stadiul scump de apogeu
Pe al Său scaun de domnie,
Şi-nveşmântat în curcubeu
La dreapta Lui, erai mereu,
Etern din scumpa veşnicie!

La noi, ai fost Omul durerii
Supus sub puterea tăcerii,
Străin, şi-n seamă nebăgat
Fără-a prmi votul încrederii,
Dar Tu ai dus jugul poverii
Al lumii de sub greu păcat!

În cer erai Etern Cuvântul
Creând şi cerul şi pământul;
De la-nceput cu Dumnezeu,
Acel ce-Şi ţine legământul
Eşti Forţa care-i dă avântul,
Din veacuri veşnice mereu!

La noi, ai fost Cel neprimit
În corp uman când ai venit
De cei ce nu Te-au înţeles,
De cei ce Te-au batjocorit
Şi tot mereu Te-au urmărit,
Şi către moarte au purces!

În cer, erai Conducătorul
Voinţei Sfinte Împlinitorul
Peste oştirile de îngeri mii
Ce Îl măreau pe Creatorul!
La noi, ai fost tulburătorul
Celei mai crunte împărăţii!

Bolnavii când I-ai vindecat
Şi-ale lor gemete ai sistat
În boalele grave ce-aveau,
Şi morţii plânşi, ce-au înviat
Şi pe cei dragi i-au bucurat,
Erau dovezi, ce Te-acuzau!

O, ce legi Romane ai violat
Şi ce prescripţii le-ai călcat
Când tuturora făceai bine?
La ce răscoale-ai instigat
Când bolnavi i-ai vindecat
Alinând mamelor suspine?

Când orbilor le dai vedere
Turnând în inimi mângâiere,
Când la cei surzi le dai auz
Şi celor slabi, le dai putere
Şi-i liberai de-orice durere,
Ce legi călcai, făcând abuz?

În cea mai acerbă cruzime
S-au răzbunat cu asprime,
Te-au urmărit prin răutate
Răsplătindu-Ţi pentru bine
În conjurări crude şi haine,
Cu duşmănia pân-la moarte.

Te-au prins noaptea şi legat
Şi sub Pilat, Te-au judecat
Măcar că dovezi n-au găsit
De partea de-a fi fi învinuit,
Din ură, Te-au condamnat
Pe cruce-n Calvar, răstignit.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Răsplătire

Au înflorit Caişii

aprilie 4, 2018

Au înflorit Caişii

Au înflorit caişii-n zilele cu soare
Şi crengile-ncărcate sunt de flori
Estimp spunând că vor fi roditori,
Şi salbe-n zumzetul de aripioare
Şi-au pus ca-n zilele de sărbători!

Şi-n veşminte verzi, de primăvară
Cu siluietele frumos atrăgătoare,
Scăldate-n vis în razele de soare
Necontenit din zori până în seară
Au vizite, de oaspeţi în colindare.

Sunt fluturaşi şi albiniţe fel de fel
Cu zbor grăbit din floare-n floare,
Un pic, n-au timp de-o răsuflare;
Pe jos în iarbă trece-un gândăcel,
Probabil c-a plecat după mâncare.

Prin lucru-ncepe să pulseze viaţa
Atâtor vietăţi ce ele hrana-şi cată,
Şi mai mult, de a fi şi conservată;
Din zorii, care-anunţă dimineaţa
Până seara, mulţumirea-i laolaltă.

E soare cald, şi totul este înviorat!
Pluteşte-n aer un balsam mirositor,
Şi când inspiri, simţi ceva întăritor;
Tabloul, e atât de drag şi minunat!
Şi el inspiră minţii, dragoste şi dor.

Plăcut îţi este să auzi şi să priveşti
Un zumzet viu, în zi de primăvară
Din zori, pînă-n amurg de seară –
Când cu natura împreună reuşeşti
O reînviere peste anii care zboară.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Au înflorit Caişii

Rondelul Necredinţei

aprilie 3, 2018

Rondelul Necredinţei

O, Doamne! Câtă necredinţă
Se manifestă pe acest pământ
Faţă de măreţul Tău Cuvânt,
Care chiamă, înspre pocăinţă.

Zadarnic se aude glasul Sfânt
Prin eforturi şi prin stăruinţă,
O, Doamne! Câtă necredinţă
Se manifestă pe acest pământ!

Glasu-Ţi, e tratat cu uşurinţă,
Pare o poveste spusă-n vânt –
Pe când El e cel mai dulce cânt
Spre-a ne da imbold la biruinţă
O, Doamne! Câtă necredinţă,

Se manifestă pe acest pământ!

Flavius Laurian Duverna
04 aprilie 2018

Comentariile sunt închise pentru Rondelul Necredinţei

Irene-Esther

aprilie 2, 2018

Stea de pace așezată
Sus pe cer de Domnul lumii,
Strălucirea-ți minunată
Vine-n mijlocul furtunii.

Chipul tău plin de iubire
E oglinda Celui care
A creat întreaga fire
Univers, Pământ și mare.

Bucurie, bunătate,
Îndelungată răbdare,
Blândețe și cumpătate,
Să le ai pe fiecare!

La mulți ani și fericire,
Sănătate, drum frumos,
Și apoi o veșnicie,
Lângă Bunul Domn Hristos! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Irene-Esther

Isus, a trăit pentru tine!

aprilie 2, 2018

Isus, a trăit pentru tine!

Isus Hristos a trăit aici pentru tine
O viaţă-n supunere cât mai umilă,
Ca tu să poţi reveni prin credinţă
După cum s-a spus în făgăduinţă,
Să urci treptat, pe-a cerului grilă!

Căci scara, văzută de Iacov în vis,
Când el dormea neliniştit ca fugar,
Era Hristos, şi pe ea urci către cer,
Prin Ea ai cunoscut marele mister
Prins în dragostea-I scumpă şi har.

Pentru tine, a acceptat moartea
Prin Jertfa Sa între tâlhari înălţată,
Ca lumile toate să vadă cum lupta
Pe cruce, a luat sfârşit la Golgota,
Unde-n Jertfă, ea a fost încheiată.

Acum ai trecere, în har, să învingi
În lupta cu firea şi cu poftele sale,
Oricât ar fi de subtile şi de perfide
Prin Duhul, putere ai de-a decide,
Să fii curajos, pe-a Domnului cale!

Să te uiţi ţintă, privind tot înainte
La Cel ce-i Căpetenia desăvârşirii,
La Domnul, ce-a câstigat biruinţa
Uitându-se în faţă la făgăduinţa
Prin cruce, împlinind actul Jertfirii.

Ţi-a garantat astfel, calea salvării
Prin sângele-I ce-a curs la Calvar,
Mai sus de o Împărăţie vremelnică
Să poţi avea iar viaţa cea veşnică,
Prin neprihănirea Sa sfântă şi har.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Isus, a trăit pentru tine!

Hristos, S-a născut pentru tine!

aprilie 2, 2018

Hristos, S-a născut pentru tine!

Hristos, S-a născut pentru tine,
Umil, într-un staul de-animale;
El Şi-a părăsit cerul Lui glorios
Şi din dragoste, a venit aici jos
Trasându-Şi înspre tine o cale!

Şi-a lăsat tronul Lui de domnie,
Părăsind gloria şi slava cerească;
S-a dezgolit de mărirea-I divină;
A acceptat un prunc să devină,
Şi S-a născut om, fiinţă firească.

El a venit ca să-nfrunte în luptă,
În duh şi-n firea căzută păcatul,
Să-l biruiască prin viaţa Sa dată
Pe crucea de la Calvar înălţată,
Pe Lucifer, şi să-ţi fie Garantul!

A fost Cel ce S-a lăsat răstignit
Pe lemnul unei cruci la Calvar,
La care tu privind prin credinţă
Împlinirea din marea făgăduinţă
Vei avea izbavire, -n al Său har!

Şi vei putea ca astfel să cunoşti
Cât a costat pentru tine Iubirea
Când te aflai cu steagul în bernă,
Să poţi avea moştenirea eternă
Cu lumile, ce-şi trăiesc fericirea.

Integrat, în Universul cel infinit
Prin Jertfa adusă preţ de salvare,
Vei contempla măreţele minuni,
Cu respect aduce-vei rugăciuni,
Plecându-te, în sfântă-nchinare.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Hristos, S-a născut pentru tine!

Veşnica… Primăvară

martie 31, 2018

Veşnica… Primăvară

Au venit, şi zilele de Martie
Şi peste tot e cald şi soare,
Tot ce priveşti e-o-nviorare
Iar mlădioasa, verde salcie,
Şi-expune mugurii în floare.

Parfumu-i scump, tonifiant,
Se-mprăştie-n miros plăcut
Căci el spre viaţă s-a născut
Ca un balsam ce-i adjuvant,
Spre existenţă-n mod tăcut.

Atâtea flori sunt pe câmpie,
Care de care mai frumoase!
Toate-aduc omului foloase,
Plantând în inimi… bucurie
Oricărui ins… ce le miroase.

În ne-ntrecutul covor verde,
Şi-n coloritul scump, virgin,
Cu cât peisaju-i mai sublim
Imaginea din ochi se pierde
În amalgam de farmec plin.

Şi, o Doamne, câtă măreţie
Tu-ai pus în tot ce ai creat
Prin harul sfânt, îmbelşugat,
Şi cât-abilitate-n măiestrie
În planul Tău, cel minunat!

Ori-ncotro, ţi-ntorci privirea
Se-observă sacra Ta lucrare
Prin bunătatea răbdătoare,
Sperând ca astfel omenirea
Să vadă dragostea Ta mare!

Tu pentru om, toate-ai creat
Să-i fie viaţa mai frumoasă,
Prin conjuctura-i cea aleasă
Şi de-a căzut, în greu păcat
Se va întoarce-odată acasă.

Şi-n veşnica lui… primăvară
Prin planul cel de mântuire
‘N-a lui Hristos, neprihănire,
El va vedea, din nou o ţară
Cu flori eterne-n primenire.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Veşnica… Primăvară

Rondel de Reînviere

martie 30, 2018

Rondel de Reînviere

Când Primăvara-n verde toate reînvie
Privind uimit, cum se trezesc la viaţă,
O! Şi tot mai mult în orice dimineaţă
Inima-ţi, tresaltă-n scumpă bucurie.

În revenirea clipelor feerice-n chindie
Acumulezi în suflet dulcea lor povaţă,
Când Primăvara-n verde toate reînvie
Privind uimit, cum se trezesc la viaţă.

Natura-i cartea verde, – care ne îmbie
Ca să-i citim la timp pe fiecare faţă –
Şi să-i vedem minunile cu-a lor povaţă
Minuni ce-n dezvoltare ea ni le descrie
Când Primăvara-n verde toate reînvie,

Privind uimit, cum se trezesc la viaţă.

Flavius Laurian Duverna
30 martie 2018

Comentariile sunt închise pentru Rondel de Reînviere

Pastel de-ntâiul Anotimp

martie 29, 2018
Tags: ,

Pastel de-ntâiul Anotimp

Motto:
,,Căci iată că a trecut iarna;
A încetat ploaia şi s-a dus.
Se arată florile pe câmp, şi a venit
vremea cântării, şi se aude glasul
turturicii în câmpiile noastre.”
Cântarea Cântărilor 2,11-12.

Sosit-a iarăşi, pe aripi de brize primăvara,
Şi pe la noi, pe-aici, pe plaiuri Dunărene!
Şi-n raza noastră, ogoarele Teleormănene
S-au îmbrăcat în verde, onorându-şi ţara,
Şi cântece s-aud de dimineaţa până seara
Când liniştea cea dulce a nopţii se aşterne.

Când soarele e-n răsărire-ncepe Ciocârlia
Să-şi intoneze, o! imnul ei, cel fascinant,
Zburând spre cer în note dulci de diamant
Ce se rostogolesc în triluri, jos, spre glia,
Străbunilor, ce-aici şi-au înecat melancolia
În brazdele de plug rămaşi ogorului garant.

Prin pomii din livezi, cu muguraşii-n floare
În aerul curat şi proaspăt, plin de oxigen,
S-aude clar şi înţeles un cântec de alt gen:
E Cucul, care-şi strigă numele cu-ardoare,
S-audă orişicine, de la mic şi pân-la mare
Cum el povestea-şi spune ‘n-acelaş refren.

Şi peste zi, şi-n fapt de seară, maiestuos,
Din lanurile unduioase, răzbate Pitpalacul,
Cu cântul său de-anunţ ce înviorează satul,
Că iată, primăvara, -ntr-adevăr este firesc,
Prin tot ce-auzi, spre slava Tatălui Ceresc
Un gând să-ndrepţi, poate cuprinzi Înaltul!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Pastel de-ntâiul Anotimp

Un soldat creștin

martie 28, 2018

Mă antrenez în fiecare zi
Căci știm cu toții –
Viața e o luptă.
Să înțeleg ce-nseamnă a iubi
Mai mult în fiece secundă.

Echipamentul nou primit în zori
Îl port cu drag,
Servesc pe Comandant.
( În platoșa neprihănirii Lui omori
Eul trufaș recalcitrant.)

Centura mea e adevărul,
Pe cap am coiful mântuirii
Am entuziasm și viu e zelul,
Împart speranța revenirii.

Port sabia bine-ascuțită
Ce e Cuvântul sfânt,
Mă apără de-orice ispită
Și duc Lumină pe Pământ.

Credința mi-este zilnic scut
Și ruga legătură dulce,
Cu drag porunca o ascult,
Ea bucurie îmi aduce. Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comentariile sunt închise pentru Un soldat creștin