Intercer – Poezii si editoriale

Drumul râului hrănește
maluri roditoare.
Omul viața când trăiește
ce rămâne oare?

Stropi de ploaie cresc verdeață,
iarbă, frunză, floare.
Creștinul de dimineață
este în picioare.

Lacrimi șterge, pâine pune,
lemnele le taie,
Spune cuvintele bune,
dă la vite paie.

Haine și încălțăminte,
la lume sărmană,
Și-apoi mulți să ia aminte,
cerul cum îi cheamă.

Vântul frunzele adună
și le învârtește…
Ați făcut lumea mai bună?
Plânge sau zâmbește?

Ce-ați lăsat în urma voastră?
Locuri mai frumoase?
Îngrijiți ca floarea-n glastră
prieteni și case?

Bucurie, unitate,
semănând întruna,
Și caldă sinceritate…
Viața-i numai una!

Stelele nerăbdătoare
sclipesc fericite,
Viețile strălucitoare
rodesc înmulțite.

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Când trec şi se duc toate

Când trec şi se duc toate
Pe-o cale ce-i orânduită,
De când lumea-i amăgită,
Opreşte-te, şi te socoate:
Viaţa cum ţi-a fost trăită,
În rău, sau bine gândită?

Când se duc toate, şi trec
Pe calea de neînturnare
Ducând cu ele spre uitare
Din câte-n lume se petrec,
Nu pui semn de întrebare,
Cât va dura această stare?

În Cartea Sfântă ai răspuns
Şi dacă-l cauţi, îl găseşti
Şi vezi atuncea cine eşti,
De ce Isus a fost străpuns
Venind din slăvile cereşti
La fiii Săi cei pământeşti?

A venit să-nvingă moartea
Prin stăpânirea asupra firii –
Ca omu-n starea nemuririi
Să poată iar să aibă partea
La viaţa cea a neprihănirii
De din ‘naintea amăgirii.

Flavius Laurian Duverna
30 octombrie 2017

Mi-e dor de scumpa întâlnire

Mi-e dor de scumpa întâlnire
Cu-al meu iubit Mântuitor
Prin Jertfă Răscumpărător,
Mi-e dor de dulcea fericire
De minunatul spre cer zbor.

În slăvi spre marea de cristal
Cu toţi cei mântuiţi vom fi
Ca vulturii-n slăvi vom pluti,
Şi-n corul cel sfânt triumfal
Pe Isus Rege-om proslăvi…

Căci El ne este Salvatorul
Din prăpastia înspre pierzare
Cu mortea cea îngrozitoare,
Şi scump şi mare este dorul
A fi între lumi nemuritoare.

Şi duce-mă-voi tot mai sus
Spre cerul sfânt şi înstelat,
Spre Tronul Celui Preaînalt,
În frunte avându-L pe Isus
Pe Domnul care ne-a salvat.

Flavius Laurian Duverna
29 octombrie 2017

Trec zilele de Toamnă.

Se-ncheie dulcele-anotimp!
Trec zilele de toamnă, trec…
Doar amintirea prea suavă
Rămâne-n minte s-o petrec.

Şi-atâtea roade ne-au adus
Zilele toamnei, cea bogată,
De la legume pân’la fructe
Masa-i plină, îmbelşugaată.

Ne-a dăruit Tatăl cel Sfânt
Noian de bunătăţi estimp,
Toamna de-a apărea dulce
Ca cel mai bogat anotimp.

El ploile, le-a dat la vreme
Făcând roadele să crească,
Iar noi slavă să-I aducem
Pentru dragostea cerească!

Flavius Laurian Duverna
27 octombrie 2017

Până aici!- strigă o voce
în întunericul de suflet –
voi amăgiți vânzând iertarea
păcatelor, nu e corect!

Chemă pe cei cu influență
pe învățați ca să dezbată
mai multe puncte în discuție,
împotrivindu-se pe dată.

S-au răspândit în toată țara,
un foc atinse Europa
și circumstanțele ajută
protestele devin o luptă.

Luther mai vizitase Roma
nu prea demult și-a fost șocat
să vadă relele moravuri
sfințenia cum au călcat.

Înjurăturile și dansul
și lăcomia preoțească,
adânca imoralitate
în slujba cea bisericească,

nu l-au putut schimba pe Luther,
s-a dus pe scara lui Pilat
să scape el de purgatoriu,
urcând mereu îngenuncheat.

În minte-l fulgeră deodată
un gând din Sfintele Scripturi –
Prin fapte nu pot niciodată
găsi salvare omenești făpturi.

Credința în Hristos salvează,
prin El e omul mântuit.
Profesor de teologie,
de Biblie cunoscător,

cu hotărâre protestează,
în fața celor mai de seamă.
Să fie omorât oriunde!
Papa l-a excomunicat.

Un prinț răpește protestantul,
din calea morții și a urii,
și vocea lui tace, dar scrie
cu drag traducerea Scripturii.

În limba lor citeau germanii
mereu din Noul Testament.
Reforma s-a întins și-n lume
lumina crescu permanent…
––––––––-
Și noi azi continuăm Reforma,
Aici vom sta căci nu putem
altfel să găsim mântuirea,
oricât ne-am zbate-n lupte ferm.

Doar prin Scriptură, prin Hristos,
prin harul Său și prin credință,
slava-i doar a Celui Glorios,
sângele Său e biruință! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

S-ajung pe culmile de vis!

S-ajung pe culmile de vis
O, ale speranţei mântuirii,
S-ajung în scumpul Paradis
Cel ce nu poate fi descris
De mintea nedesăvârşirii,

Îmi este dorul cel mai sfânt
Nutrit în timpul pribegiei,
În anii de pe-acest pământ
Sperat şi exprimat în cânt
În clipe sfinte-ale vecerniei.

O, la tronul Tatălui ceresc
Doru-mi fac de cunoscut,
În haru-I mare mă-ntăresc
Făgăduinţi mă copleşesc,
De-a Sa Iubire sunt umplut.

Nimic din ce mă înconjoară
În lumea asta-n căi deşarte,
Dorinţa nu mi-o-împresoară
Când la ceruri tainic zboară,
Ca de Paradis, s-am parte!

Şi-n darul scump al Iubirii
În Jertfa sfântă din Calvar
Dorul cel mare al mântuirii
Spre Paradisul re-nnoirii –
Eu îl trăiesc prin al Său har!

Flavius Laurian Duverna

O, Doamne Sfânt în măreţie!

O, Doamne Sfânt în măreţie
Eşti Cel ce Eşti din veşnicie!
Prin forţa Ta cea creatoare
Noi Îţi suntem a Ta lucrare,
Din multe mii şi zeci de mii…
Ce-au fost create-n Galaxii
Şi-orânduite-n mersul lor
Slava să-Ţi dea, de Creator!

’N-a Universului imensitate
Ce-a o-nţelege, nu se poate
Cu mintea noastră ce-i finită,
Stă forţa-Ţi cea nemărginită
Ce-a fost expusă prin creare
În planul sfânt de guvernare,
Mărire-n veci să-Ţi poată da
Fiindcă-n Tine-au existenţa!

O, Tu peste a cerurilor Galaxii
Deplin domneşti din veşnicii,
Şi-a Ta putere… prin creare
Se-observă-n măreaţa lucrare
Atât cât putem s-o pricepem
Şi-n minte ca s-o înţelegem,
C-adânci sunt temele astrale
Ce viaţ-au dat planurile Tale!

Flavius Laurian Duverna
18 octombrie 2017

Sfâșiat între cer și pământ
ai deschis pentru noi Locul Prea Sfânt,
să putem intra să ne închinăm,
să ne lăsăm curățați de orice păcat
din Templu și din viața noastră.

Am pășit smeriți și plini de întristare
căci am înțeles o fărâmă din durerea
pe care Ți-am făcut-o și
cât de groaznic e păcatul
pentru privirile Tale.

Nu vrem să mai fim despărțiți de Tine
nicio clipă și vrem să umpli cu
Duhul Sfânt viața noastră întreagă.
Suntem ai Tăi, ascunși în Tine,
îmbrăcați cu meritele Tale.

Cerul cu toate galaxiile sale,
pământul și locuitorii lui,
să Te vadă doar pe Tine și
iubirea Ta în toate faptele
bune și vorbele ce le rostim! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Povestea frunzei ruginite

În zi de Toamnă, împlinită
Printre nori albi ce-i risipeşte
O rază de soare-ncălzeşte,
Pe-un ram o frunză ruginită,
De-un fir ce-atârnă sprijinită,
Şi galeşă-n jur se-nvârteşte!

N-ar încerca să se desprindă
De ramura, purtată în ceaţă,
Căci roua-n orice dimineaţă
Venea în lacrimi s-o cuprindă,
Şi-n faţa-i verde, strălucindă,
Ea-şi cânta dorul ei de viaţă.

La suflul vântului, în adiere –
De-un firicel, stând agăţată
N-ar vrea de-a fi ultima dată,
Şi ea se-nvârte-n mângâiere,
Nu s-ar desprinde în cădere
De ramura ce-a fost purtată.

Parc-ar mai sta, şi-n răsucire
Şi-ntoarce faţa către soare
Cătând spre ultima salvare,
Dar firul ca de-argint, subţire
Rupându-se… -n rostogolire
Confirmă startul de plecare.

Pământul reavăn o primeşte
În stadiul nou de-ncorporare
Spre-o altă viaţă prin redare,
După ce-n sol ea putrezeşte
Şi-n primăvară iar va creşte
Pe-o ramură-ncălzită-n soare.

Tot astfel, viaţa-i trecătoare
Şi după ce vârsta-şi trăieşte
Ca frunza şi-omul rugineşte,
Fiind supus la transformare
Prin soarta lui cea muritoare
Ce prin Hristos şi-o înnoieşte.

Flavius Laurian Duverna

Cum aș putea trăi fără ea,
fără glasul ei cristalin,
fără mângâierile ei?

Cum aș putea să nu plâng
împreună cu ea,
să nu mă zbucium lângă ea?

Cum aș putea să mă trezesc
fără chemările ei,
sau să nu adorm pe brațele ei?

Cum aș putea să rămân
nepăsător când se frământă,
sau de gheață când e tristă?

Cum aș putea trăi fără să fiu
învăluit de ea?
Cum aș putea trăi fără… muzică?

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie