Intercer – Poezii si editoriale

În zi de Toamnă, ruginie

În zi de Toamnă, ruginie
Când e ziua spre chindie
Un soare dulce şi molatic
Se simte-n aerul tomnatic,
Şi-mprăştiate pe câmpie
Plâng florile de păpădie,
Din covoraşul lor sălbatic.

În zi de Toamnă, ruginie
Cu clipe-n vesel-armonie
Încep cocorii ca să plece;
De-acum ziua, e mai rece
Şi la îmbrăcare te îmbie,
Ca să-ţi pui şi-altă mantie
Cu timpul potrivit ce trece.

În zi de Toamnă, ruginie
Sub briza vântului ce-adie
Se desprind frunzele şi cad
Din pomii toţi afar’de brad,
Numai el, nu vrea să ştie
De ce plâng toţi în agonie?
De ce, frunzele lor se ard?

În zi de Toamnă, ruginie
Te laşi cuprins de nostalgie
Cu întrebări multe de pus,
Dar numai Tatăl cel de sus
Răspunsuri la toate le ştie,
În drumul lor spre veşnicie
Ce-n minte stăruie nespus!

Flavius Laurian Duverna
29 septembrie 2017

În zi de Toamnă

În zi de Toamnă, e atâta freamăt pretutindeni,
E atâta pregătire, de-a-ncheia sezonul muncii!
Parcă vine sărbătoarea, străjuită de-armindeni!
Un tablou de bucurie, răzbate din şesul luncii,
Când priveşti cu-atenţie peste dealuri şi poeni.

Cerul cel senin, când soarele este înspre apus,
E atât de minunat, în zi splendidă de Toamnă!
Este atât de-albastru clar cand priveşti în sus,
Pare că atunci solemn, el la viaţă te îndeamnă
Ca pe-aripi de vis ceresc să fii purtat şi condus.

E aşa de dulce şi sublimă, priveliştea înserării!
E aşa de linişte superbă,-nvăluită ca-n mantie,
Şi-n natură totul parcă spune, timpul îndurării,
Şi parcă în cântec strigă, explozia-i de bucurie
Că-n final avem viaţa prin planul răscumpărării!

O simte inima, când cugetă, la atâtea meditări,
Şi o trăieşte-n clipe de răgaz tot contemplând
Minuni, care se văd ca nişte tainici dezmierdări,
Ce îşi au a lor fiinţă, din Forţa Sfântă izvorând
Şi întăreşte sufletul, pe calea vieţii-n încercări.

În zi de Toamnă, e înţelept să te întrebi mereu
– De ce, e-atâta de plăcut, s-admiri şi să priveşti
Multe roade strânse, prin efort nespus de greu?
– E timpul de adunare, pentru grânarele cereşti,
Ca ele să fie pline, pentru gloria lui Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna
29 septembrie 2017

Atât de mare a fost Iubirea

Atât de mare a fost Iubirea
Descoperită-n Dumnezeu,
Că-n toate lumile, uimirea
Privind la Golgota Jertfirea,
Şi-a pus pecetea-n apogeu.

În starea-I cea desăvârşită
Prin planul măreţ şi sfânt,
A fost deplin descoperită
Pe lemnul crucii răstignită
În Jertfa-I dată pe pământ.

Ea dela staul pân’ la cruce
A indicat clar, în Univers,
Ce-a fost în stare a aduce
Când a vrut slava s-apuce
Păcatul, prin al vieţii mers.

Când strigătul ,,S-a sfârşit!’’
A răsunat… sus pe Calvar,
Pământ şi cer, au tresărit
La marea luptă ce-au privit,
La cel mai infernal coşmar.

Şi-acele lumi, nenumarate
Ce au privit cu încordare,
Au înţeles, atunci în parte
În bătălia… pân-la moarte
Iubirea cât a fost de mare.

Au priceput, că prin milenii
În lupta grea ce a fost dusă,
N-au asistat doar la vedenii
În ceasuri triste de vecernii,
La drama ce a fost impusă.

Ci-n Jertfa crucii, dovedită
Din Ghetsimani către Calvar,
Iubirea scumpă şi-mplinită
In starea-I cea mai umilită,
Pentru păcat S-a pus hotar.

Doar Iubirea cea Supremă
În lupta cea grea începută,
S-a mulţumit c-o diademă:
Un rod al urii-n stratagemă
Din aspri spini, fiind facută.

Pe umeri Şi-a purtat altarul
În crucea grea de răstignire,
Când tot păcatul şi amarul
Ce au umplut deplin paharul
L-a suportat în grea-njosire.

S-aducă liniştea în Univers,
Pe crucea Golgotei Jertfită,
Cu sângele-I păcatu-a şters
Spre-a fi văzut şi alt revers
Al lumii, ce-a fost osândită.

Si până-n spaţii necuprinse
Şi har şi slava-I străbătură,
Aidoma unei torţe-aprinse
Arzând în străluciri nestinse
Peste potopu-ntreg de ură.

Atât de mare a fost Iubirea
Cea revărsată prin Cuvânt,
Căci celelalte lumi, menirea
Ce-şi dăinuiesc desăvârşirea
Şi-o văd, în Sacrificiul sfânt.

Flavius Laurian Duverna

29 septembrie 2017

Nu sunt precum bastonul elegant
pe-aleile din parc șovăitor,
nici plictisit nu moțăi lângă bancă,
sunt un toiag, mi-e simplu portul.
Cărări de munte urc cutezător,
priveliști ca în vis din lumea largă
am admirat, dar greu mi-am știut rostul.

Străbunii mei slujit-au patriarhii,
apoi pe Moise și pe Aaron.
Trimiși de Domnul în Egipt să scoată
poporul Israel din grea robie,
minuni să facă pentru Faraon,
toiagu-n șarpe s-a făcut deodată,
apoi lovind râuri, sânge să fie.

Întins spre ape și peste țărână,
peste Egipt când a fost poruncit,
broaște, păduchi, lăcuste o mulțime,
ieșind pe rând distrus-au țara toată…
Pustiul mare, poporul obosit
cu greu în frâu Moise îl poate ține.
Lovește Stânca! Apă rece – iată!

Toiag de fier, luceafărul din zori
ca răsplătire Tiatira are…
Doar un toiag în mâna Lui aș vrea,
o călăuză netezind cărări,
să fiu pe lângă turma de mioare,
smerit să împlinesc doar voia Sa,
celui slab sprijin fiind în încercări! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Umple-ne sufletul și mintea,
cu lucruri frumoase, Doamne!
Lumina, bucuria și pacea,
să locuiască permanent în viața noastră,
chiar dacă mergem prin întuneric,
și suferința cu mâini rugătoare
vrea să ne înlănțuie.
Nu putem aduce alinare la atâta
durere și moarte ce ne înconjoară,
doar Tu poți aduce vindecare și
mângâiere…În mâinile Tale îi
așezăm pe toți, ai milă de ei și
salvează-i Tu…Noi trăim prin
minunile harului Tău. Mulțumire
și recunoștință pentru ocrotirea Ta,
dar și pentru toate câte ne dai
putere să suportăm…Nu ne lași
singuri, Ești lângă noi.
Să adunăm trandafirii minunați
ai vieții, chiar dacă ne înțepăm deseori.
Privim la Tine, la răbdarea, bunătatea
și blândețea Ta. Inima Ta e zdrobită când
vede suferința noastră. Ne încredem
în Tine chiar dacă nu înțelegem.
Știm că atunci când ceasul ceresc va sosi,
vei opri și vei nimici lacrimi, suferință
și moarte. Vom cânta biruitori, ne vom bucura
și ne vom închina cu laude, în sfântă
adorare…Nu putem să numărăm nesfârșitele și
minunatele Tale binecuvântări.
Tot ce putem să facem este
să Te rugăm să se împlinească
planul Tău cu noi, ne supunem și ne încredem
în Tine căci Tu știi mai bine totul.
Ne ascundem în Tine și cei din jur se vor
bucura și vor fi recunoscători
pentru că dragostea lui Dumnezeu
a ajuns la ei prin Tine! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Oceanul și ploaia, năprasnicul vânt,
prăpăd fac în cale, pentru unii mormânt…
Și smulg și dărâmă, distrug tot ce pot
iar apa tot crește, o poți trece înot.

O clipă-i enormă, veac noaptea e parcă,
ascultă cu toții, așteaptă să treacă…
O altă istorie s-a scris și s-a șters,
din nou de la capăt, nu-i oprire în mers.

Șuieră groaznic uraganul flămând,
mătură cu grabă țărmul în curând,
Peste continente atinge pe mulți,
pe cei prea bogați sau pe cei desculți.

Pe buze mai stă o rugă șoptită,
fragilă e viața dar cât de dorită…
A doua lor șansă ajunsă cu greu,
invită cu lacrimi – Veniți la Dumnezeu! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Privirile Tale duioase
se-opresc peste mine mereu,
Speranțele slabe rămase
Tu le întărești când mi-e greu.

Conduci drumul meu cum e bine,
supus când Te las să o faci,
Cărările aspre sunt line
aștept și mă-ncred chiar de taci.

Ai ascultat rugi nerostite,
ai împlinit ce n-am cerut,
Trecând prin încercări, ispite,
ascuns în Tine-au dispărut.

Vreau azi cu toată a mea ființă
să-Ți dau din suflet mulțumiri,
Și calda mea recunoștință,
laude-n fața-ntregii firi. Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Prieten de nădejde,
și frate în credință,
Iosif zis și Barnaba,
levit cu elocință,

Gata de sacrificiu
el vinde și donează,
Slujind și-n mic serviciu,
având atenția trează.

Ogorul său în pâine
și haine se transformă.
Fă bine azi, nu mâine,
la morți n-au nicio noimă!

Când Saul în lucrare
chemat este de Domnul,
Singur Barnaba are
încredere în totul.

El vede mai departe,
aruncă în uitare,
Cruzimile lui Pavel,
întunecimi amare.

Îl ia și-l recomandă,
și-apoi rămâne-n umbră
Predând țel și comandă
pe calea grea și sumbră.

Când părăsi lucrarea,
Ioan Marcu de teamă,
Barnaba apărarea
îi ia și iar îl cheamă.

Pe cel căzut ridică,
acordă-i înc-o șansă,
Încrede-te și riscă,
roada va fi frumoasă!

Atunci când vezi succese
la alții, ca Barnaba,
Botezuri mari și dese,
nu invidia degeaba!

E-a Domnului lucrare,
și Duhul doar convinge,
Vorba mângâietoare
de har pe mulți atinge! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Când totu-i fierbinte,
pari pierdut în deșert,
Plantele s-au uscat,
speranțele pe sfert…

Iei plicuri speciale,
puse-n congelator,
răcorind sufletul,
briză ce-aduce dor.

Savurând amintiri,
viața ta – un drum greu,
Un copil, azi te miri,
pari timid mai mereu.

Clasa-ntâi o revezi
și puțin s-a oprit,
La liceu primul an
și lucrând ce-ai dorit.

Fericit și în alb
ai pășit în bazin,
Consacrând lui Isus
viața ta pe deplin…

În genunchi lângă ea,
mâinile tremurând,
Ploaie de har din cer
peste voi așteptând…

Primul prunc și apoi
celălalt când sosi,
Oare greu au zâmbit –
au fost țipete mii?!

Mai aparte-ai găsit,
pliculețe de-argint,
Experiențe cu El,
credincios biruind…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Eram un rob al Legii Sale,
când mă temeam în orice clipă,
Pedeapsa așteptam pe cale
și ascultam numai de frică.

El m-a schimbat apoi în fiu
și Îl iubesc atât de mult,
În preajma Lui mereu să fiu,
din dragoste azi Îl ascult.

Am devenit moștenitor
la crucea Lui și mult am plâns.
Iertat, primind har uimitor,
smerit, meritul Său am strâns.

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie