Intercer – Poezii si editoriale

Domnul cere perfecțiune,
Noi cu firea păcătoasă,
Am greșit multe, vom spune,
Starea noastră-i foarte joasă…

Să aflăm din pagini sfinte,
Credincioși aleși de Domnul,
Ce purtări și ce cuvinte
Au avut. Dar astăzi omul?

Enoh și Noe, Avraam
Au fost de ceruri mult iubiți,
David sau oameni din alt neam
Considerați neprihăniți.

Enoh umbla cu Dumnezeu
Și-a fost luat la ceruri sus,
Noe – neprihănit mereu –
Mergea cu Domnul său supus.

Fără prihană deci perfect,
Devii și tu la rândul tău,
Scăpând apoi de-orice defect,
Urmând oricând pe Dumnezeu.

Nedespărțit de Creator,
Iubind pe Cel ce S-a jertfit,
Primindu-L ca Mântuitor,
N-ai să repeți ce L-a rănit.

Ca David – regele smerit,
Vei fi după inima Sa,
Cu El tovarăș nelipsit,
Zi după zi în viața ta. Amin!

Floare de colț

Tăcută și supusă te-așteaptă cu răbdare,
În clipe liniștite să te-odihnești cu ea,
Spre alte lumi apuse, o scurtă evadare,
Strângând cu drag în suflet multe luciri de stea.

Gânduri împărtășite, dureri și suferințe,
Din suflete de oameni ce astăzi nu mai sunt,
Sau poate bucurie, curaj și energie,
Însuflețind făptura, un el de pe pământ.

Privești în gol pe pagini, purtat în munți departe,
Un dor adânc deodată în mreaja lui te-a prins,
Călătorind prin lume, pe-oceanul ce desparte
Atâtea continente, domn pe-un tărâm întins…

Floare de colț

Fecioară adormită, cunoști tot adevărul
Și mândră ești în lume de-atâta bogăție,
Puterea ce sfințește, necunoscută ție,
Lipsește-acum din viață, și nu-i fierbinte zelul.

Iubirea care arde, lumina își întinde
Spre Dumnezeu și oameni până în depărtare,
Un far ce strălucește pe-o furtunoasă mare,
Dar ea nu se zărește, doar Domnul poate-aprinde.

Nemeritate daruri, potop de cunoștință,
Din ceruri tu primit-ai, dar multă răzvrătire
Arăți uitând pe Domnul, ba chiar împotrivire,
Abuz de privilegii, și nerecunoștință.

În apele călduțe, de formalism scăldată,
Nu ai sinceritate ci doar ipocrizie,
La fel ca fariseii ești plină de mândrie,
Continui să te lauzi că ești foarte bogată.

Și multele păcate epuizând răbdarea
Lui Dumnezeu ce vede, dorind, ah, pocăința,
Să-ți vezi marea nevoie, adâncă necredința,
Să nu fii mulțumită, recunoscându-ți starea.

Răbdarea îndelungă, a Domnului iubire,
Te-ndeamnă ca pe-o fiică să cumperi pentru tine,
Aur sfânt al credinței, și materiale fine,
Ulei pur – doctorie…Fii gata pentru Mire!

Floare de colț

Iuda a primit arginți,
ca să-L dea iudeilor
pe Cel sfânt dintre cei sfinți,
prețul lui pe-Învățător.

Răstignindu-L pe Isus,
omenirea a rostit
o sentință și a pus
prețul ei pe Cel jertfit.

Suferințe, umiliri,
Domnul pentru noi a dus
potrivit multei iubiri,
preț plătind cu sânge curs.

Floare de colț

Sub înflorite ramuri te visez
Pe Nou Pământ, eternă primăvară,
Fructele vieții cu-aromatul miez,
Cei sfinți le vor culege-ntâia oară.

Priveliști minunate vor zări,
Îi va-nsoți zefirul mângâiere,
Lumină dulce peste ei va fi,
Iar munca lor un dar și o plăcere.

În veșnic verzi grădini se vor afla,
Din când în când s-or aduna să cânte –
Recunoștință vie, Osana
Regelui drag! Moarte, păcat sunt frânte!

Floare de colț

-Cu ce scop risipa asta?
s-a rostit cu indignare…
–––––––-
Omenește, sacrificiul
lui Isus era prea mare.

Dăruindu-Se pe Sine
pentru lumea cea pierdută,
Era cel mai mare bine,
risipă de cer făcută.

Multă milă, renunțare,
așezate-n zile-pagini,
Întreg planul de salvare
e iubire fără margini.

Ispășirea e totală,
din belșug, desăvârșită.
Jertfa lui Isus pe cruce
pentru toți e dăruită.

-Cu ce scop risipa asta?
îngerii-ar putea să spună,
Mai puțini ca Domn primindu-L
sânge curs o să rămână…

Floare de colț

Fericirea omenească
e ca spuma ce dispare
repede la țărm de mare
și uitarea o să crească.
––––––––-
-Ia a cerului comoară
pentru cei ce vor să fie
cu Noi în Împărăție
eul lor făcând să moară!

-Bogăția adunată
din universul cel mare
du-o pentru-a lor salvare
cu iubire minunată!

-Și izvoare de putere
nesfârșite s-or deschide
pentru cei ce se vor prinde
de Tine în clipe grele!

-Ia aceste daruri sfinte
să-i convingi că nu-i mai mare
nicăieri iubire care
este veșnică, fierbinte!

Fiule, Te dau pe Tine,
să duci lumii mântuire,
visul lor de fericire
e iubindu-Mă pe Mine! Amin!

Floare de colț

Iată, fetița de cinci ani
A definit cu mintea ei,
Ce alții cu foarte mulți ani
Nu pot – esența dragostei.

Bunica a scăpat pe jos
Din poală ochelarii ei,
Chiar de-i genunchiul dureros
Bunicu-i dă cu pașii grei…

Când timpul ca Isus consumi,
Confortul, poate liniștea,
Odihna, să știi, tu aduni
În ceruri stea cu altă stea.

Iubirea-nseamnă tot mereu
O jertfă mică sau mai grea,
Privind acum la Dumnezeu
Vei constata ce-i dragostea…

Floare de colț

Ești primăvară capricioasă,
Ploaie de lacrimi alternând
Cu soare strălucind în casă,
Furtună, liniște pe rând.

Colinzi în locuri neumblate
În zbor ca pe aripi de gând,
Meticulos așezi tu toate,
Te mai surprind ușor oftând.

Ape albastre înrourate
Sub gene ai, eu contemplând
Rămân tăcut și mai departe
Mă-ntreb – Ești vis? Dispari curând?

Să stăpânesc tăceri și șoapte,
Inima grijă frământând,
În șorț să-ți pun cireșe coapte,
S-ascult cum râzi sau nalți un cânt.

Femeie din Grădina tristă,
Cu trupul, sufletul plăpând,
Rămâi în tot ce azi există,
Mister o lume parfumând…

Floare de colț

Când am găsit Izvorul care
setea din suflet potolea,
Am băut mult cu-ndestulare
chemând pe alții ca să bea.

Am pus în sticle și-n ulcioare,
să dau oricui pe drumul meu,
Să afle astfel orișicare
ce bun e Domnul Dumnezeu.

O casă mică luminoasă
am construit lângă Izvor,
Mereu să am apă gustoasă,
să-nfrunt soarele arzător…

Floare de colț