Covor de petale v-așterne iubirea,
și bolți parfumate spre casa de vise,
prin porți fermecate găsiți fericirea,
căminul de aur cu daruri promise.
Cu multă răbdare goni-veți toți norii,
iar vorba cea bună e netedă cale,
încrederea cântă de când răsar zorii,
iertarea alină răni accidentale.
Un cântec se-aude, lin seara se lasă,
iar pacea adoarme furtuni nedorite,
mulți îngeri se-adună, păstrează în casă,
lumina și harul în seri liniștite.
Ce dulce-i iubirea! Așteaptă, se roagă,
cu drag vă zâmbește, când vă veți întoarce,
unul pentru altul sunteți ființa dragă,
prea lungă e ziua, dor vi se va face.
Inimi merg lipite și-n priviri au ținta
ce străluce-n noapte, pașii vi-i conduce.
Sprijin este celălalt, deseori oglinda,
mâna care-ajută muntele să urce!
Lângă rochia albă, costumul cel negru,
ea – delicatețe, el este tărie.
Emoție e toată. Rațional, integru,
el în greul vieții pregătit să fie.
Marea și cu cerul, fluture și floare
repetă povestea azi încă odată,
când o jumătate este-n căutare
și găsind-o, iată-i, un băiat și-o fată!
Floare de colț
