Intercer – Poezii si editoriale

Ape tulburi dau năvală
aducând grijă și teamă,
Fără reguli, fără lege,
ordine nu știu ce-nseamnă.

Vor doar drepturi, ajutoare,
se îngrămădesc cu toții,
Și apoi cer ascultare,
nesupuși cad pradă morții.

Lumea este divizată,
apele dărâmă-ntruna,
Tot ce-a fost frumos odată
praf și pulbere e-acuma.

Ce s-a construit cu sânge
la pământ azi se găsește.
Ei sunt mulți, se vor mai strânge,
visele rămân poveste.

Vine iarna peste lume,
ce vei face-atunci creștine?
Știrile nu mai sunt bune,
adevărul cum vei ține?

Floare de colț

Podul viselor unește
Două inimi cu iubire
Conturând altă poveste,
Zeci speranțe, fericire.

Unde merg sunt împreună,
Gând, dorințe sunt ghicite,
De e soare sau furtună,
Zâmbetele-s nelipsite.

Iată-i azi în alb și negru,
Strălucind de tinerețe,
El stă drept și demn, integru,
Ea – un vis de frumusețe.

Melodie minunată,
Cheamă azi pe drumul vieții,
Un băiat și-o dulce fată,
Aprinzând culoarea feții.

Caldă binecuvântare,
Pace multă, armonie,
Cerul dă sfântă urare –
Domnu-n veci cu ei să fie! Amin!

Floare de colț

Domnul nostru mijlocește
Cercetând pe fiecare,
Sfânta Sfintelor mai este
Poarta lumii de salvare.

Trist e Domnul la sentința
Nimicit pentru vecie!
Bucuros de biruința
Celui cu credință vie.

Când Isus ca Preot Mare,
Mijlocirea o termină,
Mânie în revărsare
De la Tatăl o să vină.

Ale răzbunării haine
Domnul Sfânt degrab îmbracă,
Cele șapte plăgi nu-s taine,
Pustiire vor să facă.

Cei nesigilați și care
Au respins mereu Lumina,
Adevăr, avertizare,
Rătăcind purta-vor vina.

Vor cădea în amăgire
Cei ce s-au opus Scripturii,
Duhul Sfânt și-a Lui șoptire
Lăsându-i ca pradă urii.
––––––––
Cine luptă-n rugăciune
Pentru-a lumii mântuire,
Presărând doar fapte bune,
Dragoste și dăruire?

Floare de colț

Când flacăra de la botez mai scade,
Și totul intră în monotonie,
Se pare că e suficient cât știe,
Și predicile sunt atât de fade,

Vine mai rar de-acum la închinare,
Prea obosit de-ntreaga săptămână,
Ascultă predici doar de prima mână,
Mai doarme-apoi cât e ziua de mare.

Și tot mai rar el Biblia deschide,
Iar ruga-i telegramă prea grăbită,
Nici nu observă când vine-o ispită,
Păcatul, lumea ca un șarpe-l prinde.

E mort! Spun frații de la adunare,
Se pregătesc decesul a-l înscrie,
Nimeni n-a plâns și n-a dus Apă Vie,
Va fi uitat apoi ca orișicare.

Bătrânul tată tot mereu îl plânge,
Se roagă, se frământă, n-are stare,
El nu renunță, vrea din cer salvare…
-Băiete, scoală-te! EU am plătit cu sânge!

Floare de colț

Aniversarea ta e-o dulce dăruire,
Potop e de lumini din inima cea plină,
Reverși oriunde mergi atenții și iubire,
Te îngrijești de toți cu drag seara la cină.

Și chipul delicat, ah, vocea cum alină!
La fel ca mai demult, aduci doar primăvară,
Rămân în urmă flori, tu însăți o albină,
Culegi și-mparți nectar, amarul iute zboară!

Mulți ani cu bucurii, o viață-mbelșugată!
Ne vom ruga cu dor furtunile să plece,
Să te întorci la noi, la mamă și la tată,
Cât mai curând dorim oceanele să sece!

Floare de colț

În camera tăcută –
o insulă pustie,
cuprins de gânduri multe,
le simte și le scrie,
stătea compozitorul
plecat pe albe file.

Și inima-i e plină
de tunete, furtună,
de clipocitul apei,
de clopote ce sună,
de foșnetul de frunze
și cântece sub lună…

Atâtea serenade
ce cântă gondolierii,
pe apă – drum de vise –
iubirii și tăcerii…
Sau melodii uitate
de trubadurii verii…

Un ciripit de păsări,
sau valul ce se sfarmă,
și vocile din orgă,
solemne și cu teamă,
la el în suflet cântă,
sau plâng, întruna cheamă…

Adoarme peste clape
și visele îl fură.
Un flaut e aproape
abia atins de-o gură.
O horă se-nvârtește –
note din partitură…

O mână delicată,
o ceașcă îi aduce
pe pian și-o mică floare,
cu un parfum nou, dulce.
În vis compozitorul
e-al sunetelor duce.

Ce frământări și lacrimi
sau armonii îl cheamă
să-ncheie partitura,
la vis să nu ia seamă?
Așterne pe hârtie…
iubirea ce-l îndeamnă…

Floare de colț

Chiar de smochinul
nu va înflori,
Vița în vie
nici că va rodi,
Rodul pământului
de va lipsi,
Câmpurile noastre
nu ne vor hrăni,
Oile în staul
vor pieri,
Și-n grajduri vite
nu s-or auzi,
În Domnul bucurie
voi găsi,
În Domnul mântuirii
orice-ar fi! Amin!

Floare de colț

Doamne, privește,
am păstrat caroseria
vieții mele ca nouă!
Am atâtea realizări,
oamenii mă invidiază…
Am respectat indicațiile,
poruncile, regulile, legile,
normele scrise și nescrise.
Lucrez în biserică,
am activități misionare.
Nu e de-ajuns?
Da, știu, și eu simt că
lipsește…Cineva.
Trebuie reparat motorul
și toate circuitele interne.
Să vin la Tine?
În fiecare zi?
Nu mă costă nimic?
Doar timp, da.
Ai plătit Tu totul.
Să mă grăbesc altfel
nu voi mai auzi vocea Ta?
Am nevoie urgentă
de reparații capitale.
Vin așa cum sunt.
Doar Tu poți înnoi totul!
Tu ești Fabricantul.
Vin chiar acum! Amin!

Floare de colț

Undeva
cineva
citea versuri –
Pictor de ocazie.
Cuvintele s-au transformat
în pete de culoare
și s-au instalat
în mintea și inima mea.
Sunetele s-au estompat,
o vedeam pe ea
frumoasă și îngândurată.
Două smaralde strălucitoare
treceau prin mine
cercetând gânduri și dorințe.
O căpșună parfumată
ascundea două șiruri de perle.
Auzul său fin era completat
de un stetoscop
cu care îmi depista
frământările inimii.
Părul său lung și negru
cu reflexe albastre,
încadra fața ovală
ce aducea a ciocolată cu lapte.
Zveltă și înaltă
stătea în fața mea
gata să-mi șoptească
cuvintele magice.
Înmărmurit și copleșit
de prezența ei
am luat un strop de galben,
l-am așezat în mâna ei
ca un trandafir
ce sorbise din lumina soarelui
și părea de aur…

Floare de colț

Ce fin e nisipul!
Ce calmă e marea!
O haină albastră
mă-nvăluie dulce…
Mă poartă pe valuri
timide răcoarea,
odihnă și pace
cu drag îmi aduce.

Privirea fierbinte
a marelui soare,
se-oprește în undele
limpezi și-albastre.
Că-s singur pe lume
așa mi se pare
și zbor într-un vis
să descopăr noi astre.

Departe în zare
plutește o barcă,
cu pânza întinsă
de briza prea blândă.
Un gând năzdrăvan
îndată mă-ncearcă
s-ajung pân la ea
prin apa flămândă…

Floare de colț