Intercer – Poezii si editoriale

Sunete dulci străbat visarea
Trezind auzul adormit,
Prin largi ferestre intră marea –
Potop albastru-n infinit.

Cu pași ușori în hol ajunse.
Șal de mătase foșnitor
Îmbracă tresăriri ascunse,
Din inimă – scump loc de dor.

Parcă plutind cvartetul cântă
Purtând-o în alt vis frumos,
Un vas cu flori ochiul încântă
Și praf de aur cade jos…

Floare de colț

Poți să-ți arunci visele la gunoi,
Ca să salvezi o mie de vieți?
Poți să înfrunți spaima de moarte,
Pentru a te opune răului?
Poți să renunți la seninul cerului,
La cântul păsărilor și la câinele credincios,
Pentru ca zâmbetul să nu se stingă de
pe sute de chipuri?
Poți să-ți părăsești părinții iubitori
Fiindcă nu vrei ca mulți tați și mame
să plângă?…

În câteva clipe viața lui fragedă
a fost prețul suprem dăruit
altor inimi
ce mai bat încă…

Floare de colț

Inimi calde mână-n mână,
Lacrimi plâng n-același loc,
Bat cu dragoste-mpreună
Și nu se despart deloc.

Zâmbete și bucurie,
Altădată ele-mpart,
Oricine le vede știe
De tristețe-i vindecat.

Cântă dor de-mpărăție,
Laude spre Creator,
Țin speranța lor sus, vie,
Intonând imnuri în cor.

Floare de colț

Inimă,
aduci oriunde
raza soarelui, căldură,
gândul bun nu-l poți ascunde –
bucuria cea mai pură!
Multora cu bunătate
te deschizi și răbdătoare
liniștești până departe
multe inimi truditoare.
Pentru mulți o mângâiere
vrei s-aduci în orice clipă,
schimbi furtuni în adiere,
de speranțe faci risipă.

Inimă,
tu niciodată
însă nu vei împărți
suferința grea purtată
și dureri de zi cu zi.
Nimeni nu-ți va lua frânturâ
din povara sufletească,
Nu-i în lume vreo făptură,
suferința să-ți primească…
Miliarde de păcate
viața Fiului au frânt,
Durerile lumii – toate
așezate pe Cel Sfânt.
Domnul Vieții lângă tine
te-nțelege și alină,
suferă și El, știi bine,
El, ce n-are nicio vină.

Inimă,
tresaltă deci,
singură nu ești nicicând,
orice suferință treci
doar de mâna Celui Blând!

Floare de colț

Ca într-un carusel uriaș
Trec rând pe rând atâtea chipuri,
Și bulevardul din oraș,
Poartă perechi sau oameni singuri.

Suspine, lacrimi, bucurii
Se întâlnesc și se salută,
Dar ce își spun nu poți ghici –
O veste rea, una plăcută?!

Se duc și vin, bunici, copii –
O lume toată-i în mișcare,
Nu se observă toamna gri,
Stolul de păsări ce dispare.

Încet-încet pe înserat,
Oameni mai rar se văd pe stradă,
Copiii-s gata de culcat,
Dar stau la geam, stele să vadă.

Adoarme totul. E pustiu.
La colț un felinar veghează,
Când vine somnul nici nu știu,
Luna a răsărit, stă trează…

Floare de colț

Plângi când mica vietate
ce zilele-ți bucura
s-a pierdut.
Ah, neagră moarte!
Plânge Cerul și El, da
pentru om cu mult mai mult!

Plângi când pleacă mamă, tată
pe drumul de nedorit.
Ai speranța învierii –
ființă nouă recreată…
Pentru omul răzvrătit
Fiul luă Drumul Durerii!

Plângi de-atâta nedreptate,
pe nevinovat și bun,
copilaș sau tânăr harnic
i-a răpit ah, cruda moarte…
Plânge Cerul, vreau să-ți spun
pentru ei mult mai amarnic!

Plânge Tatăl lângă Fiul Său jertfit,
miliarde de păcate
Îi despart…Îngerii plâng
E-ntuneric… Pentru omul mult iubit
să-l salveze de la moarte…
Toate inima I-o frâng…

Da, valoarea unui suflet
este, ah, atât de mare!
Cei salvați în veșnicie,
sfinții transformați complet –
priveliște de splendoare
ce aduce bucurie.
Cerul este mulțumit.
Laude în cor răsună.
Prețul scump a fost plătit,
mulți primit-au Vestea Bună!

Floare de colț

Mereu din noapte făcea zi,
Alcool, plăceri și îmbuibare,
Până odat când el primi,
Răsplată grea, umilitoare.

Din pat nu s-a mai ridicat,
Fără puteri privea tavanul,
Iar trupul său slab și uscat,
Vești negre da – Nu trece anul…

Roiau mustrări la el în minte,
Timpul pierdut și tinerețea,
Sfatul bun, ruga fierbinte,
Plânsul de mamă și blândețea…

Timpul trecu nepăsător
Cu nopțile lui nesfârșite,
Sufletu-i gol, oasele-l dor,
Păcatele-s necurățite.

Familia și amicii săi,
Nu l-au lăsat în grea uitare,
Cum meritau doar cei mai răi,
I-aduc speranță de salvare.

Trece Isus din Nazaret,
Cel ce învață tot poporul,
Profetul nou și bun și drept,
Bolnavii-I spun Vindecătorul!

Dar cum s-ajungă ei la El,
Mulțimea să străbată oare,
Nu pot decât în singur fel –
Pe-acoperiș – spărtură mare.

Isus primi pe slăbănog.
Păcatele îți sunt iertate!
Se simt reproșuri în norod –
Să ierte Unul singur poate!…

Ridică-te și mergi acas!
Rosti cu drag Mântuitorul,
Singur nicicând n-am să te las,
De azi în Mine ai Păstorul!
–––––––––-
Mă-ntreb acum cine ești tu?
Ești slăbănogul păcătos?
Sau spui un categoric Nu
Ispitei, căci mergi cu Hristos?

Faci parte din acei amici,
Ce nu renunță-așa ușor,
Munții înalți devin pitici,
Ca să salvezi pe cei ce vor?

Floare de colț

Drumurile lumii toate,
Prin cetăți înfloritoare,
Mâine fi-vor pustii poate…
Presărați mărgăritare!

Întuneric și adâncuri,
Înghiți-vor pe mulți care,
Clătinați, au stat pe gânduri…
Presărați mărgăritare!

Mulți săraci flămânzi așteaptă
Și-n palate sclipitoare,
Prinți doresc o cale dreaptă…
Presărați mărgăritare!

Printre nori și printre stele,
Duceți vestea de iertare,
Cum se șterg păcate grele…
Presărați mărgăritare!

Floare de colț

Înaintăm prin ceața deasă,
Valuri înalte ne lovesc,
Țărmul frumos și dulcea casă,
Sunt dor sublim și loc ceresc.

La cârmă este Comandantul,
Făuritor de galaxii,
Frica de moarte și neantul,
De El nu ne pot despărți.

Rămânem cu greu pe corabie,
Șubred lăcaș în furtună,
Prin ape și fulgere – o mie,
Se vede un far, toți se-adună…

Floare de colț

Brațe spre cer purtând lumină,
Menoră vie, strălucită,
Pe râul vieții, apă lină,
Dorim în lumea reînnoită.

Trup nou, perfect, pulsând de viață,
Liber de orice suferință,
S-avem în ziua cea măreață,
Fructe să luăm după dorință.

Frunzele aduc vindecare,
Lacrimi, dureri, dispar cu toate,
Având cu toți statură mare.
Orice tristeți vor fi uitate.

Să ne rugăm fără-ncetare,
Cu dor în zorii dimineții,
Cei dragi, salvați doar prin răbdare,
Să fie lângă pomul vieții.

Floare de colț