aprilie 25, 2019
La noi, aici, când ai venit! La noi, aici, când ai venit Isuse, Tu ai fost Cuvântul, Cuvântul care a întocmit În planul ce-a fost rânduit Cer şi marea şi pământul! La început, cu Dumnezeu Ai fost Izvorul de Lumină, Arătând prin vremi mereu Până-ai ajuns la apogeu Că ai o Lege, ce-i deplină! După […]
aprilie 25, 2019
Rondelul Primăverii încoronată Ca şi-o Regină mândră, încoronată, Şi-mbrăcată, în smarald strălucitor Din câmpii şi până-n vârful munţilor A venit iar primăvara, mult sperată! Prin al său peisaj plăcut, multicolor Şi prin frumuseţea sa, ce şi-o arată, Ca şi-o Regină mândră, încoronată, E-mbrăcată, în smarald strălucitor. Adunând în juru-i flora-nmiresmată Cu al ei parfum plăcut, […]
aprilie 18, 2019
Rondelul atâtor frumuseţi Cu primăvara Doamne, minunată Care-a trezit natura… iar la viaţă, Mă întâlnesc în fiecare dimineaţă Cu lăudări, din inima mea toată. Te cânt, prin frumuseţile de faţă Ce aparţin iubirii sfântă şi bogată, Cu primăvara Doamne, minunată Care-a trezit natura… iar la viaţă. Şi în atâtea frumuseţi, ce se arată Prin prisma […]
aprilie 9, 2019
Divina Forţă Există o Forţă, Creatoare, Cu-originea sfântă în vecii, Puterea Ei, e-atât de mare Căci sori, sisteme, galaxii, Ea le susţine, în mersul lor Prin Univers ce tot mereu, Vesteşte-n mod triumfător: Această Forţă-I Dumnezeu! Există o Forţă net Supremă, Prin marea Sa nemărginire, Ce e mai sus de orice temă A înţelepciunii, prin […]
aprilie 9, 2019
Rondelul păzirii mormântului S-a alarmat tagma preoţească Că Domnu-a spus că va învia, Deaceea lui Pilat solicitatu-ia Garda-n pază, s-o întărească. Cu sârg l-au rugat să păzească Mormântul, pentru-a nu-L fura: S-a alarmat tagma preoţească Că Domnu-a spus că va învia. A început frica să-i muncească Că trupul Său… s-ar putea lua Mormântul gol, de-a […]
aprilie 7, 2019
Rondelul altarului de dimineaţă L-altarul scump de dimineaţă Când vin Doamne să mă-nchin, Cu mulţumire-oi spune: Amin! Şi-n rugă-mi caut Sfânta-Ţi faţă, C bun îndemnt, să-l am povaţă, Pe-al vieţii drum, tot peregrin – La altarul scump, de dimineaţă Când vin Doamne să mă-nchin! Cuvântu-Ţi cel Sfânt mă învaţă Că-n lumea aceasta sunt străin, Şi-a […]
aprilie 6, 2019
Floarea din April Când m-am întâlnit cu Tine, O, Isuse drag, eram copil, Şi Tu-ai sădit atunci în mine Cugete noi, gânduri divine Şi-o floare-n luna lui April! În sufletu-mi de dor înfrânt Şi apăsat sub grea povară, Ea a crescut ca din pământ Sub susurul cel lin şi sfânt, În cea mai dulce primăvară. […]
aprilie 5, 2019
Rondelul Iubirii Cereşti O! Iubirea Tatălui Ceresc – Venit-a în lume, primăvara, Şi a adus prin har salvarea Când toate rozele-nfloresc. Pentru tot neamul omenesc S-a sfârşit Jertfa până seara, O! Iubirea Tatălui Ceresc – Venit-a în lume, primăvara! De două mii de ani tot cresc Vestindu-ne răscumpărarea, Prin sânge de ameninţarea Păcatului… cel strămoşesc… […]
aprilie 5, 2019
Vas de Cinste Dac-am fost în astă lume Doamne, un vas de ocară Prin osânda- Ţi milenară, M-ai dat în har un alt nume Prin mila ce mă-nconjoară Ca sufletul, să nu îmi piară! Sus pe crucea răstignirii Mi-ai pus dragostea’nainte Să devin un vas de cinste Prin Jertfa-Ţi neprihănirii, Şi-n cântările prea sfinte Să […]
aprilie 3, 2019
Din Ţara dinspre Miază-zi Din Ţara dinspre Miază-zi În stoluri mari de-a izbuti, Rândunelele revin acasă! Revin voioase-n cuibul lor În inimi cu-al dragostei dor, De sub streaşina de casă. E soare mult, şi cald afară Şi în văzduh încep s-apară Cârduri dansând de cocori În cercuri largi ce se rotesc, Iar bucuroşi copii-i privesc […]