Intercer – Poezii si editoriale

Cuvântul Domnului e foc mistuitor
Ce arde-n inimă, nu poate fi oprit.
Avertizări din cer, mustrări pentru popor,
Robie și exil profetul a vestit.

Să nu mai facă rău, să nu fie-amăgit
Că timp de har mai e, pedepsele nu vin
În generația lui, tot ce a fost rostit,
Se va-mplini curând Cuvântul sfânt, divin.

Închis și-n lanțuri pus strigă neobosit
Solia Domnului de-ntoarcere spre cer
Și toți cei vinovați au de mărturisit
Păcat, fărădelegi, iertarea de o cer.

Din jur împotriviri, de sus amenințat,
Profetul credincios lucrează răbdător
Chiar de nu vede clar, ah, niciun rezultat,
Loial rămâne el, Domnului Creator.

Robia-i la un pas dar el își ia pământ,
Eliberarea lor e planul cel măreț,
Cei șaptezeci de ani trecând în al lui gând,
Salvați vor fi atunci, credința e-al lor preț.

Stăruitor mereu se roagă-ncrezător
Pentru acei puțini ce-ascultă-al său cuvânt,
Se-ntorc de la păcat, neprihănire vor,
Iubesc pe Dumnezeu, Cel bun, Cel drept și sfânt.

În inimile lor Legea este pe tron,
Ființa lor în tot umilă s-a supus,
Așteaptă ei Odrasla, Neprihănitul Domn,
Speranța lumii-ntregi, Regele drag de sus.

Floare de colț

Ca într-un tablou
al unui pictor nehotărât,
cerul era într-o parte senin
iar în cealaltă parte înnorat.
La un moment dat
între norii întunecați
s-a făcut o spărtură
prin care s-a văzut
o bucată albastră de cer.
Raze strălucitoare
au pornit spre pământ
parcă trimise de o
mână divină,
ca niște iubitoare promisiuni
de pace și binecuvântare…

Floare de colț

Spre Țara Luminii
îngusta cărare
de-abia se mai vede.
Călătorii puțini
privesc la necazuri
și triști mai fac pașii.
În față i-așteaptă
cu dor Domnul Vieții,
Cetatea de Aur.
Dar nu e putere
și nu e trezire.
Nu-i rugă
și nici consacrare!
Sau poate că e
dar orbiți
nu cunoaștem!
Focul Tău, Doamne,
să ardă în inimi
idolii mulți și
neascultarea.
Rege blând
în noi ființe umile,
să ne fii curând,
Har,
neprihănire! Amin!

Floare de colț

Într-un cuib de rândunică,
Șase guri așteaptă hrană,
Greu este să fii mămică
Puii mari de-i vrei la iarnă.

Să le-arate cum să zboare,
Unde se găsește-un vierme,
Dar ascultă sfatul oare –
Atenție-n orice vreme!?

I-a-nvățat de toate mama,
Curajul de ființă mică,
S-alunge degrabă teama,
Stați departe de pisică!

Floare de colț

Se înserează. Ziua a fost lungă.
Bolnavii-s vindecați, în inimi pace,
Isus și cu cei trei vor să ajungă
Pe-un munte să se roage. Totul tace.

Isus Se roagă pentru ei fierbinte,
Să vadă slava Lui, Împărăția
De Dumnezeu adevărat și-n minte
Clar va fi – Crucea apoi măreția.

Schimbat este la față, chiar și haina
E foarte albă și strălucitoare,
Păstrată pân la Înviere-i taina,
Pentru păcat Regele Vieții moare.

Dorm ucenicii. Moise și Ilie
Vorbesc cu Domnul despre suferințe
Și mângâiat de ei ar vrea să fie,
Cerul e trist de-atâtea umilințe.

Nădejdea lumii, planul mântuirii,
E ținta dincolo de crunta moarte.
Un somn ciudat și împotriva firii,
Ține pescarii-n brațe mai departe.

Pierdută este binecuvântarea
Vegherii și a rugii împreună,
Ar fi-nțeles iubirea, îndurarea,
În sacrificiul Său Isus s-o spună.

Deodată într-o strălucire mare,
Ei se trezesc și văd pe Domnul Vieții,
E Mesia, de-a Sa răscumpărare,
Scripturile au spus și toți profeții.

Isus și Moise și Ilie, iată,
De corturi pentru noapte n-au nevoie,
Ascunși de-un nor prea luminos îndată
Dispar. Cutremur. Ochi de om n-au voie…

Acesta este Preaiubitul Meu,
În El găsesc toată plăcerea Mea,
De El să ascultați, e Dumnezeu,
E Creatorul, este Dragostea!

Floare de colț

Când sufletul revarsă bucurie,
Și fredonezi o melodie dragă,
Iar păsări parcă-ți cântă ție,
Culori se-adună dintr-o viață-ntreagă,

Nu poți să taci, o știm demult și noi,
Căci bucuria se dublează-n doi.

Împarți, primești vești bune și mai rele,
O punte sufletele vă unește,
Lucrați, sărbătoriți, priviți la stele,
Prietenia zilnic se-ntărește.

Un cuc pe-o creangă medita la voi –
Prietenia deci începe-n doi.

Poveste de milenii repetată,
E magnetism sau poate e chimie,
Când un băiat iubește mult o fată,
Alesul ei devine dintr-o mie.

Un cuplu și familie apoi,
Iubirea-i descifrată doar în doi.

Floare de colț

Aș vrea s-alin
măcar puțin durerea,
Să fiu o-mbrățișare
că-nțeleg,
Un umăr să ai sprijin
în tăcere,
Purtând cu tine
suferința merg.

Lacrimi presar
printre-ale tale lacrimi.
Să-ți dau o mângăiere
cel puțin,
Luând întunecatul văl
din suflet,
Stau lângă tine
dorul să-ți alin…

Floare de colț

Sunt un abur care piere,
Sunt un firicel de ață,
Sunt un vis de lapte-miere,
Port un nume simplu-viață.

Pentru toți o alergare,
Spre mai sus și spre mai bine,
Când ținta aproape pare,
Prea departe e de tine.

Strălucire efemeră,
Titluri, bunuri, proprietate,
Fericirea-i o himeră,
Fără Hrist gunoi sunt toate.

Cuvintele sună tare,
Urme lași pe drum. Sunt bune?
Influența-i uimitoare,
Câți te copie poți spune?

Sunt un dar din zări albastre,
Sunt minune negrăită,
Sunt ruptă din alte astre,
Foarte mult sunt îndrăgită…

Floare de colț

A intrat cu delicatețe
în viața ta.
Te urmărea la orice pas
lipită de tine
dar neobservată.
Nu voia să te deranjeze,
nici să-ți răpească
libertatea.
De multe ori ai
călcat-o în picioare
neintenționat.
Suferea în tăcere
și te însoțea ca
un blând gardian
peste tot.
Au căzut peste ea
fulgi albi de zăpadă
strălucitori.
Alteori flori de cireș
s-au scuturat peste ea.
Odată ai cules
niște maci sângerii
dintr-un lan de grâu.
Câteva petale
au căzut în urma ta,
iar umbra a fost nespus
de fericită și recunoscătoare.
Erau ca niște stropi de iubire…
Toamna și-a picurat
lacrimile pe însoțitoarea ta
căci în așteptarea unui răspuns
suferea…
Într-o zi s-a întâmplat
ceva neobișnuit.
Zâmbeai și fața
ta era luminoasă.
Umbra dispăruse,
acum se afla în fața ta.
Era dragostea mea,
singura umbră strălucitoare
din lume…

Floare de colț

Cu dragoste și rugăciune,
În traista fiului ea pune,
Cinci pâini de orz și niște pește,
Căci spre Isus el se grăbește.

Și gândul mamei cu iubire,
Îl însoțește pe coline,
S-asculte-atent învățătura,
Gonind mândria, răul, ura.

Din zori și până înspre seară,
Bolnavii toți se vindecară,
Spre cer găsesc o sfântă Cale,
Primind pe Hrist, Legile Sale.

Mulțimile sunt obosite,
Timpul trecând pe negândite,
Departe se aflau de casă,
De-odihnă, hrana cea gustoasă.

-Ah, Doamne, lasă-i dar să plece,
Vine curând noaptea cea rece,
Să își ia cele necesare,
Căci e-o mulțime foarte mare!

-Dați-le voi azi să mănânce!
Vedeți ce-aveți, aici veți strânge!
Un tinerel le dărui,
Pachetul mamei grijulii.
––––––
-Vai, mamă scumpă, ce minune!
Domnul Isus prin rugăciune,
A înmulțit hrana puțină,
Mii din destul aveau la cină!

Te rog să guști, ia o bucată,
Din ceruri pâine ne-a fost dată,
Mâine cuvinte minunate,
Ți-oi povesti din suflet toate!

S-aducem azi recunoștință,
Celui ce ți-a sădit credință,
Dragoste, grijă pentru mine,
Căci ai făcut la mulți un bine!

Floare de colț