Intercer – Poezii si editoriale

Isus a străbătut singur
prăpastia de-ntuneric,
A suportat în tăcere
pedeapsa grea în locul meu,
Ca să-mi dea viață curată
mie cel neînsemnat și mic.
Nicicând n-am să înțeleg complet
cât L-a costat pe Dumnezeu…

Și din adâncul abisului
S-a ridicat ca Lumină,
Biruitor peste moarte,
peste păcat și peste rău,
Rupând lanțurile de rob
să-mi fie viața senină,
Să strig – Sunt salvat! Sunt
scos din al disperării hău!

Mai poate trupul ce-n moarte
pământ s-a făcut putrezind,
Să reînvie la viață
să aibă suflare și chip?
Nume uitate pe pietre
de multe secole dormind,
Particule împrăștiate
în foc sau val și nisip?

Ce-i viața? Un drum din neant
spre niciunde praf risipit?
-E darul cel sfânt, prețios,
minune mai mică dorind,
Viață eternă și nouă
pe un alt Pământ strălucit,
Unde e pace, odihnă
și nu-i boală, nici suferind…

Floare de colț

Stropi se-mprăștie în vântul
ce aleargă, rătăcește,
Primăvara întristată
scutură mii de petale,
Mohorât e cerul, iată,
soarele – caldă poveste,
S-a ascuns, probabil este
ocupat cu ale sale.

Adâncit în gânduri multe
mă întorc în anotimpuri,
Spre copilăria dulce
și gingașa tinerețe,
Arde încă dar în taină
flacăra acelor timpuri,
Împlinind blând, cu răbdare
ținta viselor mărețe.

Și din nou privind nainte
cu a minții îndrăzneală,
Hotărât să sorb lumina
ce din ceruri se coboară,
Mâinile întind spre Domnul,
spre zidirea ireală,
Mai presus de norii negri,
și de-a zilelor povară…

Floare de colț

În viață afli drumuri multe,
Cu numeroase promisiuni,
Dar cel ce Legea vrea s-asculte,
Va merge cu cei drepți și buni.

Dorințe, pofte, bogăție,
Le împlinești dar cu regret,
Comori fragile ai o mie.
Ai fost în totul doar corect?

Conștiința azi te-avertizează,
Mâine se supără din nou,
De n-o păstrezi la fel de trează,
Curând devine slab ecou.

Rămâi mereu pe calea dreptă,
Ascultător al sfintei Legi.
Domnul Hristos în cer te-așteaptă,
Deci astăzi, spune-mi, ce alegi?

Floare de colț

Pe strada mea o sinagogă
Se-nalță, dreaptă, maiestuoasă
Și de curând haină în vogă,
Primi ca din cutie scoasă.

Se-oprește lumea să privească,
Clădirea – o bijuterie,
Pe table sus legea cerească,
Memento tuturor și mie.

Cu mâna Sa divină scrise,
Pentru întreaga omenire,
Porunci în pietrele aprinse,
Slove de foc și de iubire.

Eternă Lege printre stele,
Măsură clară să ne dea,
Doar zece vorbe ce nu-s grele,
Cuprind dreptatea, dragostea.

Floare de colț

Zăpadă și viscol iat au plecat,
Privirile vă ridicați
De la pământul întunecat,
Dați-vă mâna, surori și frați!

Cântec vesel trezește natura,
Și norii-au fugit să se-ascundă.
Au dispărut invidia și ura,
Dragostea e-n aer și undă?

Vine Isus! Astăzi fiți pregătiți!
Lanul de grâu e copt pe Pământ,
Stropii de foc vă găsească uniți,
Secerători cu Isus, Domnul Sfânt!

Floare de colț

Se leagănă fără-ncetare,
Măsură timpului cernut,
Pendulul-veșnic în schimbare,
Gândul de azi, nu cel trecut.

Și clatină cugetătorul,
Păreri mai vechi, păreri mai noi,
Dar care este următorul
Curent de gânduri mai de soi?

Nehotărât trecu prin viață,
Fanatic sau ateu convins,
Evlavios de dimineață,
Spre seară de rațiune prins…

Privesc și-mi pun o întrebare,
Vorba și fapta-s la un loc,
Sau tot așa distanță mare
E între ele sau deloc?

Floare de colț

Din ceruri un înger cu mare putere,
Pe Terra aduce lumină și slavă,
Babilonul cel mare a căzut, piere,
Au băut cu toți vinul ei de otravă.

Un alt glas în ceruri mai apoi se-aude,
Ieșiți iute dintre ei azi poporul Meu,
Să nu fiți părtași la faptele lor crude,
Și nici loviți de plăgile lui Dumnezeu.

Ieșiți, alungați dintre voi toropeala,
Smulgeți acum toți spinii de neiubire,
Să spargeți tăcerea, sfidați oboseala,
Doar luminați gândul plin de rătăcire.

Veniți iute la adevărul Scripturii,
Dragostea voastră uniți cu ascultarea
Pace cu Domnul având. Ținta urii
Veți fi mulțimii înfuriate ca marea.

Vestiți, trâmbiți să sune pe-ntregul Pământ,
Războiul cel mare-i sfârșit în Univers,
Doar două tabere vor fi – a Celui Sfânt,
Și a celui rău, dar el pe veci va fi șters.

Floare de colț

Cer senin, zâmbet de soare,
Au învăluit pământul,
Trezite la-nviorare,
Flori și iarbă cheamă vântul.

Mugurii abia așteaptă,
Flori și frunze să desfacă,
Siluetă zveltă, dreaptă,
Plopul vrea la toți să placă.

Harnicele gărgărițe,
Au pornit de dimineață,
Cu hainele lor pestrițe,
Să caute frunză creață.

Un bătrân se odihnește,
Pe o bancă însorită,
Lângă el fără de veste,
O pisică-i adormită.

Râd copiii și aleargă,
Parcul este plin de viață,
Iar păpușa cea mai dragă,
Să fii mamă te învață…

Floare de colț

Noaptea lumii se-adâncește,
Suferință și păcate,
Moartea vine fără veste,
Mâini și suflete-s pătate.

O lumină mică vine,
Într-o margine de lume,
Și priviri de lacrimi pline,
Vor speranțe să adune.

Pe o cruce înălțată,
Se zărea Mântuitorul,
Despărțit de al Său Tată,
Lumii dându-i ajutorul.

Iertare și transformare,
Vieți curate, luminate,
Prin iubirea Lui cea mare,
Biruind păcat și moarte.

Nu poți explica-n cuvinte,
Mintea nici ea nu cuprinde,
Prețul vieții celei sfinte,
De la cer la noi se-ntinde…

Floare de colț

Pe malurile apelor din Babilon,
Plini de amaruri stăteam jos și plângeam,
Căci cu dor ne gândeam la Cetatea Sion,
Harpele triste atârnau pe un ram.

Ni se cereau dragi cântări de bucurie,
Dar glasuri se stingeau neputincioase,
Cuprinse de dor, o durere grea, vie,
De Ierusalim și-ale noastre case…

Deschidem ferestre de suflet spre tine,
Cetate cu străzi aurite ca-n vis,
Din robia cea grea ce-n lanțuri ne ține,
Ruga ne îndreptăm spre locul promis.

Lacrimi de dor spală mereu aspra cale,
Străini suntem și zilnic gata de drum,
Așteptând oști îngerești triumfale,
Eliberându-ne de răul de-acum.

Îngerul Domnului ne-aduce aminte,
Cuvinte spuse unui preot demult –
De vei umbla pe căile Mele sfinte,
Te voi lăsa cu cei ce Mă iubesc mult!…

Floare de colț