Intercer – Poezii si editoriale

Pentru că Doamne!…

Pentru că Doamne m-ai ajutat
Din marea lumii de păcate,
Ca să cunosc sfânta dreptate
Prin jertfa-n care Tu Te-ai dat
Pe Calvar sus, să fii ‘nălţat,
În veci meriţi laudă-n toate
Că Te-ai supus la nedreptate
Şi moartea chiar a-I suportat!

Pentru că Doamne m-ai lămurit
Că viaţa aceasta n-are sens
Dacă-i trăită, nu-n consens
Cu-adevărul, ce-ai stabilit,
Şi pentru care Te-ai jertfit,
Să poţi s-aduci prin înviere
Cea mai scumpă conciliere,
În veci de veci, meriţi slăvit!

Pentru că Doamne m-ai ocrotit
Şi-n viaţa sfântă de credinţă
Mi-ai purtat paşii-n biruinţă,
Pe drum să nu cad istovit
Sub lovituri şi-n strâmtorări
Ce le-am primit peste măsură,
Meriţi, s-am laudele-n gură
Că m-ai salvat, din încercări!

Pentru că Doamne m-ai luminat
Din negură mare şi-ntuneric,
Din orizontul vag, himeric
Şi-un alt concept am învăţat,
De cât acel ce-aveam în haos
Când nu ştiam de mântuire,
Meriţi în veci laudă, cinstire,
Şi închinare-n scump prinos!

Şi-am să Te laud Doamne Sfânt
Din toată fiinţa-mi şi cugetul,
Din toată inima-mi şi sufletul,
Cât voi trăi pe-acest pământ,
Pentru dragostea cea mare
Ce-ai arătat-o prin jertfirea,
Să pot avea-n veci mântuirea
Prin Fiul Tău, preţ de salvare!

Flavius Laurian Duverna
06 decembrie 2012

Cât am dorit de mult, Isuse!

Cât am dorit de mult, Isuse
În viaţa mea de peregrin,
Pe-acest pământ ca un străin
Dorinţele ce nu sunt spuse,
Să Ţi le-aduc la cunoştinţă
Privind la ele prin credinţă!

Numai Tu, o Doamne sfânt
Prin faptul că le cunoşti,
Din dragoste, le împlineşti
Şi nu mă laşi să mă frământ,
Ci inimii-mi, dai bucurie
Prin bunătatea-n măreţie.

Şi îmi arăţi că-n ascultare
De sacrul Tău Cuvânt divin,
Când cu smerenie mă-nchin
Orice dorinţă, cât de mare,
Spre binele meu e-mplinită
Şi-n voia Ta, ea e sfinţită!

Căci Doamne, nu urgiseşti
Pe cel ce strigă către Tine
Aflat în lacrimi şi-n suspine,
Tu către el din cer priveşti,
Te-nduri şi vrei ca fericit
Să spună cum l-ai mântuit!

Flavius Laurian Duverna
05 decembrie 2012

Din Ţara Vrăjmaşului

Motto: Ieremia 31. 15 – 17.
,, Aşa vorbeşte Domnul: Un ţipăt se aude la Rama,
plângeri şi lacrămi amare; Rahela îşi plânge copiii;
şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu
mai sunt!”
,, Aşa vorbeşte Domnul: ,, Opreşte-ţi plânsul,
opreşte-ţi lacrămile din ochi; căci truda îţi va fi
răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăş
din ţara vrăjmaşului.
,, Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul;
copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!”

S-a întâmplat o criză-odată
De-mpăratul Irod provocată,
La Betleem şi-mprejurimi
Când ostaşi cruzi şi haini,
Au omorât, cu-ale lor săbii
Pe-ai mamelor micuţi copii.

Dar, o! Ce l-a determinat
Pe Irod, marele Împărat,
Să poruncească să ucidă
Copii micuţi, fără de vină,
De la doi ani şi mai în jos?
– Motiv era: Isus Hristos!

El se născuse, fiind Mesia
Cum anunţase proorocia,
Că-n Betleem, cetatea mică,
A lui David, cel fără frică
Se va năştea Cârmuitorul,
Cel ce va fi, Izbăvitorul,

Al poporului ales, Israel,
Şi-al oamenilor de-orice fel
Făr-a conta neam şi popor,
Căci pentru toţi Mântuitor
Prin sfânta Sa neprihănire,
Garant va fi spre izbăvire.

Vestirea aceasta, pe-mpărat
Grozav de mult la-ntărâtat,
Că el îndată, a decretat
Spre-a merge şi neîntărziat,
Ca pruncii să fie proscrişi
Şi chiar de îndată-a fi ucişi.

Sub jalea mare-a mamelor
S-a-nfăptuit crudul omor,
Trecând din lumea celor vii
Dincolo-n ţara vrăjmaşului,
Paisprezece mii de copii
Sub ascuţişul crud de săbii.

Dar plânsu-amar, îndurerat
Tatăl Ceresc l-a mângâiat,
Zicând că ei se vor întoarce
La pieptul mamelor în pace,
Spre-a-şi trăi viaţa-n bucurie
În cea mai scumpă veşnicie.

Flavius Laurian Duverna
04 decembrie 2012

Din freamătul lumii-agitate

Din freamătul lumii-agitate
M-ai chemat Doamne la Tine
Şi-n dureri şi prin suspine,
Pentru multele-mi păcate
Când trăiam în nedreptate,
Ţi-aduc căinţa-mi de sine!

Din freamătul lumii-agitate
Cu funii scumpe de iubire
Spre sfânta-Ţi neprihănire,
M-ai tras ca să-mi fi iertate
Păcatele-n sânge spălate
Ca hainele, n-a lor mânjire!

Din freamătul lumii-agitate
Zilnic, cu porniri spre rău,
M-ai chemat sub scutul Tău
Prin dovezi nenumărate,
Cum că peste-al lumii hău
Stăruie sfânta-Ţi dreptate!

Stăruie dragostea-Ţi mare
Pentru lumea cea pierdută
De păcate fiind umplută,
Ce-ai plătit răscumpărare
La Calvar pentru salvare,
Jertfa-Ţi, cea necunoscută!

Flavius Laurian Duverna
03 decembrie 2012

Păstorul meu e Isus, Domnul!

Păstorul meu e Isus, Domnul,
E Cel ce m-a răscumpărat,
Din vraja cruntă a amăgirii
Prin marea jertfă a iubirii,
Asupra-Şi luând al meu păcat
Ce-n jertfa crucii L-a purtat.

Păstorul meu e Isus, Domnul,
Ce către mine S-a plecat
Când m-aflam în drum zăcând
Prădat de tâlhari şi gemând,
Şi-n dragostea-I m-a ridicat
Şi multele răni mi-a legat.

Păstorul meu e Isus, Domnul,
Ce El pe braţe m-a adus,
La staul prin al Său Cuvânt
Când picioruşul mi-era frânt,
Şi El balsam pe răni mi-a pus
În bunătatea-I de nespus.

Păstorul meu e Isus, Domnul,
Cel care nu mi-a reproşat,
La relele ce le-am făcut
Pân-ce pe El L-am cunoscut,
Din contră, El m-a-ncurajat
Şi-n dragoste m-a îndemnat,

Să fiu atent, la viaţa mea,
Să mi-o trăiesc în ascultare
De Cuvântul Dumnezeiesc,
Prin harul Tatălui ceresc,
Cu-a Lui iubire jertfitoare
Prin care am acum salvare.

Flavius Laurian Duverna
02 decembrie 2012

Sonet de Decembrie

Cu temperaturi scăzute şi zilele-n micşorare,
Cu frunzele-ngălbenite şi-n mantia-i argintie
În brumă fiind îmbrăcată, a trecut Noiembrie,
Cu cerul ei plumburiu, şi cu păsări călătoare.

Astfel, ea a cedat locul, şi-a venit Decembrie,
Prima lună de Iarnă, cu-ale ei albe covoare
Aducând mari bucurii ţăranilor de pe ogoare,
Ce grâul l-au pregătit şi l-au semănat în glie.

Sub plapuma de zăpadă, firele ce-au încolţit
Primesc zilnic energia, care şi-o acumulează,
Ca să iasă-n primăvară, cu paiul verde-ntărit,

Cu tendinţa spre belşug, spre care evoluează
Sub forţa Dumnezeiască care toate Le-a zidit,
Şi ţine semănătorul, cu conştiinţa sa trează.

Flavius Laurian Duverna
01 decembrie 2012

Doamne, mântuirea Ta!

Doamne, mântuirea Ta
Ce ne-o dai în harul mare
Prin Jertfa izbăvitoare,
Ea ne vine din Golgota
Adusă prin Fiul Tău,
Sămânţa cea salvatoare
’N planul de răscumpărare
Să ne scape de cel rău!

Doamne, sfânta mântuire
Ce-ai promis-o în Eden
S-a exersat pe teren
Prin scumpa neprihănire,
De-ai trimis Fiul iubit
Să vină-n corp omenesc
De la tronul Tău ceresc,
Cuvântul spre-a fi-mplinit!

Doamne, mântuirea sfântă
Ce-a adus mari bucurii,
Scumpii-aleşii Tăi copii
Ne-ncetat cu drag o cântă,
Că din sinistrul păcat
Prin jertfa Sa la Calvar,
A rupt al morţii hotar
Şi vieţii, iar ne-a redat!

Doamne, pentru mântuire
Laudă în veci să-Ţi fie
Pentru-ntreaga veşnicie,
Că ne-ai dat o nemurire
Ce-o pierdu-se prin păcat
În scumpul lor Paradis,
Părinţii, când s-au decis
Fructul oprit de-au mâncat!

Flavius Laurian Duverna
30 noiembrie 2012

Drumul creștinului spre ceruri,
Tot urcă sau coboară-n văi,
Probleme și-ncercări de-a pururi,
Probând răbdarea mai întâi.

Curajul și credința încă,
Loialitatea pentru-Isus,
Iubirea pentru El adâncă,
Sunt încercate de nespus.

Cedează unul, altul cade,
Rămân puțini statornici, drepți,
Și-n timp special de libertate,
Revin la Domnul înțelepți.

Și-i vezi pe toți în adunare,
Se roagă și slujesc cu drag,
Cerul i-așteaptă pe oricare,
Vin cei ce s-au oprit în prag…

Da, harul Domnului e mare!
Amestecați în cer sunt ei
Primind la fel răscumpărare.
Doar unii spun de-ani lungi și grei,

Iar experiențele avute
Adună-n cerc povestitori.
Martirii de pe ruguri multe,
Cei dați la lei îngrozitori,

Mulți ce-au păstrat odihna sfântă,
De foame, frig, s-au chinuit,
Acum grupați în coruri cântă,
Toți cei ce-au suferit cumplit…
–––––––––––––-
Vei povesti în ceruri oare
Prin Domnul cum ai biruit,
Sau vei tăcea cu întristare,
Gândind la harul mult primit?

Floare de colț

Concepte vechi rău înțelese,
Apar sub altă-nfățișare,
Și rup pânza ce se tot țese,
Esențelor bune și clare.

PĂCAT e dragoste de sine,
De-obiecte, ființe de-orișicare,
Mult mai presus de-Acel ce ține
În mâna Sa orice suflare.

În univers, da, funcționează
LEGEA iubirii pentru toate
Făpturile cu mintea trează,
De pe planete-ndepărtate.

Voința mea independentă,
Domnind mereu nestingherită,
Față de cer mult prea absentă –
Aceasta-i cea mai grea ISPITĂ.

ÎNDREPTĂȚIRE și SFINȚIRE,
Prin har, credință, sânge sfânt,
Crucificată-i vechea fire
Cu eul drag sădit în gând.

Zilnic spre ceilalți reflectată,
Iubirea cerului din noi,
Devine haină minunată,
Uitând c-am fost săraci și goi.

Iubind pe toți ca Domnul, iată,
Și în final DESĂVÂRȘIȚI,
Nu ne vom mai lupta vreodată
Prin fapte să fim MÂNTUIȚI.

Primim și dăm iubire multă,
Acesta-i CHIPUL lui HRISTOS,
Pentru acei care ascultă,
De Martorul cel credincios! Amin!

Floare de colț

Năvală de ape căzută-ntr-o clipă,
Lovește în case, grădinile strică,
Ucide și oameni, ah, răpește copii,
Inimi prea prețioase ce nu vor mai fi.

Trudă și sudoare de-o viață întreagă,
S-au pierdut deodată, nimeni să-nțeleagă,
Ceasul vremii bate că Domnul revine,
Marea Luptă însă nu știm cât mai ține.

Curg lacrimi amare, durerea-i prea multă,
Căci viața acum în fărâme e ruptă,
Cereri disperate spre cer îndreptate,
Și zilele merg făr popas mai departe…

Floare de colț