Intercer – Poezii si editoriale

Adâncă este Doamne, iubirea Ta cea mare!

Adâncă este Doamne, iubirea Ta cea mare
Şi Ea nu are termeni, de-a fi în comparare,
Căci este necuprinsă de mintea omenească
Ne-n stare s-o-nţeleagă în starea ei firească,
Şi-n cer şi pe pământ, Ea n-are asemănare!

Prea sfântă este Doamne iubirea Ta cea vie
Căci Ea a lăsat cerul şi Tronu-I de domnie,
Şi-a coborât în lumea supusă la pierzare
Pentru-a purta păcatul din soarta muritoare,
Spre-ai indica drumul spre marea veşnicie!

Prea sfântă este Doamne iubirea-n întrupare
Şi-un plan de mântuire pentru răscumpărare
Ea l-a adus la-ndeplinire pe crucea din Calvar,
Unde s-a demonstrat, ce-nseamnă sacrul har
Pentru o lume vinovată, supusă sub coşmar!

Adâncă este Doamne, iubirea Ta cea mare
Privind păcatul apărut, în sfânta guvernare
A lumilor create, necunoscut în existenţă
Totuşi îngăduit, prin cumplita lui prezenţă
Urmând ca să asiste, la răul în desfăşurare!

Trebuiau convinse despre cine-are dreptate
Şi-are milă şi-ndurare, pentru lumile create,
Căci ele n-ar fi-nţeles, sentinţa de nimicire
A păcatului din faşă, printr-o clară osândire
Ce-abia la Calvar, a culminat în nedreptate!

Flavius Laurian Duverna
12 decembrie 2012

Pe strunele chemării sfinte

Pe strunele chemării sfinte
Vibrează de două milenii
Chemările prin Evanghelii,
Spre a atrage luarea aminte
În jurul dragostei fierbinte,

C-avem prin jertfa lui Isus
O mântuire prea frumoasă,
Prin care vom ajunge acasă
În ţara noastră cea de sus
Cu plaiuri sfinte de nespus.

Deşi moartea ne-a stăpânit
Şi ne-a strivit sub jugul ei,
Puterea mare a Dragostei
Prin jertfă Ea ne-a mântuit,
Şi de sub jug ne-a dezrobit,

Spunându-ne că în credinţă
De-om stărui prin ascultare
Răsplata noastră va fi mare,
Căci vom ajunge-n biruinţă
Conform cu-a Sa făgăduinţă.

Pe strunele sfintei chemări
De secole mereu ne cheamă
Cuvântul de-al lua în seamă,
Mereu prin dulci avertizări
Ce-apar din cele patru zări,

Că lumea spre al ei sfârşit,
Merge în sus spre apogeu
Nesocotind pe Dumnezeu,
Ce prin Cuvânt El i-a vorbit
Prin Fiul Său, ce L-a jertfit.

Flavius Laurian Duverna
11 decembrie 2012

Mai este Doamne loc la Tine!

Mai este Doamne loc la Tine
Acolo-n cerul Tău prea sfânt,
Mai este loc şi pentru mine
Ca fiu al Tău prin Legământ
Născut din sacrul Tău Cuvânt,
Prin haru-Ţi mare ce mă ţine!

O! Şi cât aş vrea ca acel loc
Să-l iau odată-n stăpânire!
E dorul meu ce-l port cu foc
S-o rup cu marea despărţire,
Să gust din veşnica iubire
Prin harul sfânt, unic mijloc!

Mai este Doamne loc la Tine,
La tronul cel măreţ de har
Ca-acolo-n slăvile-Ţi divine
Fără-oprelişti, făr-de hotar,
Dureri nu sunt, şi nici amar,
Nici lacrime, şi nici suspine!

Şi să mă bucur, să-Ţi măresc
Numele sfânt plin de-ndurare,
Că-n haru-Ţi dulce şi ceresc
Prin jertfă mi-ai adus iertare,
Mi-ai pregătit sfânta salvare
Ce prin credinţă-o preţuiesc!

Flavius Laurian Duverna
10 decembrie 2012

Din Betleemul din Iudeea

Din Betleemul din Iudeea
A pornit vestea cea bună
C-o familie, din Galileea,
Din Nazaret, împreună,
Ce-au venit să se înscrie,
A născut un Pruncuşor
Şi-a-mplinit o prorocie
Aşteptată cu mult dor.

Era vestea anunţată
Că va veni Unsul, Mesia
Cel ce-are-n mână lopată
Ca să-şi curăţească aria,
Căci El e Stăpânitorul
Poporului scump Israel,
Ce ce va fi Salvatorul
Prin simbolul unui Miel.

N-au crezut conducătorii
Că s-a-mplinit prorocia;
Şi nici ce au spus păstorii
C-acel Prunc este Mesia,
Pentru-o vreme i-a speriat
Dar totuşi s-au recules,
Şi-atunci Irod ca-mpărat
La ucidere-a purces.

Şi-a ucis fără-ndurare
Toţi pruncii pân-la doi ani
Găsind calea de scăpare,
Credea, de-ai săi duşmani,
Dar un înger le-a vorbit
Părinţilor, care de-ndată,
Ei plecat-au spre Egipt
Având viaţa, asigurată,

Pentru Pruncul lor născut
Ce-a provocat tulburare,
Pentru care-Irod a vrut
Prin decret, să Îl omoare,
Să-şi ferească împărăţia
Şi tronul său de domnie,
Ne-nţelegând prorocia…
Răzbunându-se-n mânie.

Flavius Laurian Duverna
09 decembrie 2012

Steaua

Când negura neagră şi mare
Pământu-ntreg, l-acoperea,
Şi întunericul peste popoare
El tot mai mult se întindea,
Pe cer, s-a ivit îndată o stea
Aşa de mult, strălucitoare,
C-acolo,-n depărtatul Orient
A fost un mare eveniment.

Era Steaua, cea profeţită
Cum că din Iacov, va răsări,
Lumina lumii, cea vestită
Că astfel ea, se v-adeveri
Şi-un nou concept va lămuri:
Cum lumea va fi mântuită,
Prin darul sfânt venit de sus,
Prin întruparea… lui Isus.

În Pruncul care S-a născut
Dintr-un grajd sărăcăcios,
Puţini au fost care-au crezut
Că El e Domn, şi e Hristos,
Ce-a coborât din ceruri jos
Prin Duhul Sfânt conceput,
Ca lumii să-i dea mântuire
Prin scumpa Sa neprihănire.

Flavius Laurian Duverna
08 decembrie 2012

Se pare c-auzeam vorbind

Se pare c-auzeam vorbind
Într-un timp şi-o zi anume
Ce va fi cu-această lume…
Cum se va stinge pierind
Când mărirea-i va apune,
Şi-o fi-un haos, o genune.

Parea că vorbea pământul
Spunând dspre sfârşitul lui,
Cum că sub largul cerului
Omul neascultând Cuvântul
Va suporta crunta mânie,
Privind la soarta sa pustie.

Că-n spasme el s-o zbătea
Şi-n mari convulsii agitate
Va trepida plin de păcate,
Ce zi de zi le tot strângea,
Sub ceru-aşa de maiestuos
În stelele-mbrăcat frumos.

Părea şi cerul că deplânge
Prăpădul său în lac de foc,
Căci amândoi, ei la un loc
În dezastru se vor strânge
Vor arde-n foc şi s-or topi
Şi-n acest fel, s-or contopi.

Cum sub blestemul ceresc
Va deveni un fel de haos,
O mie de ani, de repaos…
Şi-abia după ce-i sfârşesc
Vor trece prin transformare
Din nou supuse, la creare.

Se va face-un pământ nou,
Din nou iar, un cer frumos
În care Domn va fi Hristos,
Şi Numele Său, ca un ecou
Va străbătea prin Galaxii
Din veşnicii, spre veşnicii.

Flavius Laurian Duverna
07 decembrie 2012

Un mic evreu evlavios,
Vorbind cu un vecin creștin,
Se lăuda ce luminos,
Măreț și de triumf prea plin,

Va fi poporul său curând,
La arătarea lui Mesia.
Bătrânul îi răspunse blând –
A fost Isus – Cel din Isaia.

Iudeii răi L-au răstignit,
Pe El – Isus din Nazaret,
Fiul cel scump, sfânt și mărit,
Precum vestise – acel profet.

Dorind să afle adevărul,
Micul evreu plecă în lume,
De partea lui avea tot cerul,
De – Isus la toți iudeii-a spune.

În timp el înțelese clar,
Că Domnul său curând revine,
Perioadele de timp și har,
Le-a studiat la fel de bine.

Mulți ani călători în lume,
Vestind venirea lui Isus
A doua oară. Ce minune!
La mici și mari, de jos sau sus.

A suportat foame, bătaie,
Multe primejdii, greutăți,
În frig intens ce fața taie,
Sclav, condamnat în multe dăți…

La triburi rele și ostile,
Ca arme el atât a luat –
Rugă și zel, multă iubire,
Cuvântul sfânt și minunat.

Puterea lui era în Carte,
A mers la turci, hinduși, iudei,
Și-a predicat până departe,
La recabiți, daniți, pigmei…
–––––––––––-
Nu simți în tine-un zel ce arde?
Mâine la mulți e prea târziu,
Anunță-i azi, sunt miliarde
De Hrist, de cer, nimic nu știu!…

Floare de colț

Din turmă am ales cu lacrimi,
Un Miel perfect, cel mai curat,
Păcat prea greu, una din patimi,
Mă învinsese deodat…

Spre Sanctuar pășeam cu teamă,
În locul meu, nevinovat,
Morții să dau, fără să geamă,
Mielul cel blând și nepătat.

Cu El muream și eu se pare,
Iertat eram dar nu curat,
Priveam drag Preot la intrare,
Cum în lighean El S-a spălat.

Cu gândul L-am urmat în Sfânta,
Lumină, Pâine am găsit.
Duc ruga mea – fum de tămâie,
Și-n Loc prea Sfânt sunt curățit.

Acum mi-e șters păcatul mare,
Din Templu, și din viața mea,
Putere-mi dă fără-ncetare,
Ca să trăiesc spre slava Sa! Amin!

Floare de colț

Încremenite sub cerul cenușiu,
Frunze și crengi în frig neașteptat,
De timpul cald, de vară nu mai știu,
Din când în când mai pierd câte-un oftat.

Atât de repede s-a scurs departe,
Al primăverii timp înfloritor,
Pe jos covor de-aramă – frunze moarte,
Ne-nvață cum e totul trecător.

Pe străzi câte-un bătrân agale trece,
Purtând poveri prea grele de-amintiri,
Și-n suflet și afară-i rece,
Doar câteodat un licăr în priviri.

S-au strâns legume, fructe parfumate,
Struguri și mere, galbene gutui,
Bilanț de roade adunate
Cu gust ales și hrană orișicui.

Când toamna bate-n orologiul vieții,
Privești în urmă și-mprejur acum,
Fetele sunt mari, înalți băieții,
Fapte de bine și-un caracter bun…

Floare de colț

În noapte un susur blând și subțire,
Mă cheamă cu drag Pâinea vieții să-mi dea,
Mană din cer de har și iubire,
Sub strălucire de raze de stea.

Putere și pace găsesc imediat,
Curaj pe cărare de-a merge din nou,
Promisiunea lui-Isus când am aflat,
Peste zi vine în dulce ecou.

Și Tatăl, și Fiul și Duhul vorbesc,
Din Cartea deschisă cu teamă și dor,
O cale de aur spre tronul ceresc,
Prin rugă smerită și zel arzător…

Floare de colț