Intercer – Poezii si editoriale

Când ceasul s-a împlinit

Când ceasul s-a împlinit
Conform Planului Salvării
Prin actul răscumpărării,
Mesia cel scump dorit
În trup şi sânge-a venit,
Sol de pace-al împăcării
Şi ai Săi, nu L-au primit.

Când ceasul s-a împlinit
Şi-n ceruri sus, a sunat
Pentru-al omului păcat,
Că timpul sfânt a sosit
Prin jertfă-a fi mântuit,
Şi-n sânge răscumpărat
Cei ai Săi, nu L-au primit.

Când ceasul s-a împlinit
Prin Duhul Sfânt şi putere
Lumii pentru mângâiere,
Domnul Hristos a venit
În corp uman dovedit,
Stăpân peste-orice durere
Dar ai Săi, nu L-au primit.

Peste-al veacurilor număr
Ce-au trecut atât de multe
Ca popor, în loc s-asculte
Că poartă un jug pe umăr,
Al păcatului, şi-l sufăr,
S-au răsculat prin insulte
Şi-nvinuiri cât mai multe.

Pân-la urmă, şi-n sfârşit
Ca şi pe-un răufăcător
I-au gătit cruntul omor,
La moarte L-au osândit
Pe-o cruce L-au răstignit,
N-au ştiut, că-I Salvator
Lumii întregi, Mântuitor.

Flavius Laurian Duverna
12 septembrie 2012

Prin Planul de Mântuire

Prin Planul de Mântuire
Ce-a-ntărit creaţiunea,
Ai vrut Doamne din iubire
Să-Ţi arăţi compasiunea
Pentru omul, ce-n cădere
Va fi lipsit de putere!

Şi-n consens cu Fiul Tău
Ai decis răscumpărarea,
Prins în mreaja celui rău
De va fi-n neascultarea
De porunca prin cercare,
Privind pofta de mâncare!

Când încercarea a venit
Prin surpriderea-n mister,
Într-un mod neîntâlnit
Pentru-atunci deloc în cer,
Ca şarpele să vorbească
N-a putut s-o biruiască!

Şi-astfel, Planul a-nceput
Să intre-n desfăşurare,
Cum a fost el conceput
Prin jertfa cea salvatoare
Amintită prin ,, Sămânţa “
Că-o s-aducă biruinţa!

Şi a fost, ca peste veacuri
Prin Hristos cel întrupat,
Să se rupă punţi şi praguri
Din barajul, prin păcat,
Să se-acorde izbăvirea
Prin jertfa Sa, mântuirea!

Flavius Laurian Duverna
11 septembrie 2012

Vorbe disprețuitoare
sunt strigăt de ajutor.
Trăsături aspre
ascund multă suferință.
Obrăznicia unui copil
este sete de dragoste.
Viciul și vulgaritatea
se pot transforma
în devotament pentru familie.
Modă, egoism, mândrie,
dorință de întâietate
nu vor umple
un gol imens din
suflet…
Singurul remediu
pentru a ne curăța ochii
de nisipul
judecăților presupuse corecte
este
Dragostea de oameni.

Floare de colț

Pe harta sufletului meu,
sunt munți de obstacole,
văi de lacrimi,
pustiuri de singurătate…
Doamne, trimite, Te rog,
un potop de iubire și
credință pentru a schimba
totul.
Pomi plini de roade și
lanuri bogate,
să bucure pe cei din jur
răspândind dragostea Ta.
Izvoare cristaline să
răcorească sufletele
însetate de Cuvântul Tău.
Toți să se poată odihni
lângă tulpina făgăduințelor Tale
și să-Ți cânte laude…
Când am terminat ruga
aveam o inimă nouă
și un suflet plin de lumină.

Floare de colț

Pe case, pe dealuri și oameni,
Se-așterne ușoară și rece,
Cu crinii-mbrăcată asemeni,
Mâini albe-ntinzând când ea trece.

Solie de pace din ceruri,
Urare de sfântă lumină…
Ființe perfecte de-a pururi,
Anunță – Isus o să vină!

Ca perla strălucitoare,
Nu are pe ea nicio pată.
Haina lui-Isus este oare,
De sfinții Lui zilnic purtată?

Catifelată e în palmă
Și se transformă-n lacrimi, iute,
Căci tot te roagă și te cheamă,
Să lași păcatele prea multe.

Dorești azi locașul de sus?
Veșmânt luminos pe vecie,
Prin jertfă adus de Isus,
Ca viața eternă să-ți fie?

Floare de colț

Salvându-mă, Doamnne!…

Salvându-mă Doamne din hăul
Misterului de-ntunecime
Unde m-aflam în adâncime
Şi subjugat eram de răul,
Făcându-şi lucrarea prin mine,
Departe eram ţinut de Tine!

Prin harul sfânt, m-ai căutat
Şi mai aflat stând în genune
Unde nimic nu puteam spune;
Pe braţe m-ai luat şi purtat
Ca şi-un păstor oaia rănită,
Ducând-o-n turma-Ţi fericită!

Salvându-mă, astfel din lumea
Cea sub blestem şi-n rătăcire,
Prin scumpa Ta neprihănire
A Jertfei sfinte ce-o numea
Îndreptăţirea prin credinţă,
Tu lupta-mi duci spre biruinţă!

Condus mă las de Duhul Sfânt
Spre-mbogăţirea zi de zi,
A caracterului pe plac a-Ţi fi,
La transformarea cu avânt
După al Tău chip şi-asemănare,
Prin Dragostea cea salvatoare!

Flavius Laurian Duverna
10 septembrie 2012

Martori tăcuți în grădină,
Cu frunze tremurătoare,
Văd rege-păstor cum suspină,
Inima greu îl mai doare.

Se suie pe deal întristată,
Mulțimea fugară plângând,
Vlăstarul gonește-al său tată,
Cu tronul, puterea în gând.

În jale vântul aleargă,
Mereu prin măslini resemnați,
Ca David o viață întreagă –
Teamă, exil, dor de frați…

Și timpul se scurge, trec vremuri,
Imperiul de fier strălucește,
Robie și groază de tremuri,
Dar Rabi dă pâine și pește.

Grădina e oază de pace,
De rugă și contemplat,
Isus, ucenicii pot face,
Studiu din cer, minunat.

Clipa demult pregătită,
Sosește la timpul prezis,
A renunța e-o ispită,
Acceptă Cuvântul cel scris!

Multă și grea ca povară,
Despărțirea de Tatăl ceresc,
Păcatul, cupa amară,
Cuvântul cel Viu Îl lovesc.

Aceiași măslini, poate alții,
Lângă Regele Creator,
Agonia I-o văd și ca frații,
Chinul l-ar vrea mai ușor.

Văl de-ntuneric și moarte,
Lacrimi, sudoare de sânge,
Crucea-n curând o să poarte,
Dragostea Lui mulți va strânge…

Azi călători urcă dealul,
Indiferenți, nepăsători.
Credința lor e materialul,
Nu își doresc Mântuitor!

Printre măslini, înalț o rugă.
Nu merit, Doamne, ce mi-ai dat!
Mărire! Laudă de-a pururi!
Iubești pe toți neîncetat!

Floare de colț

Se odihnea pe caldarâm,
Sub raza dulce-a blândei luni,
Un cerceluș strălucitor,
Podoabă fină, oameni buni!

Un om modest înveșmântat,
Se aplecă încetișor,
Spre luciul mic, neînsemnat,
Îl luă degrabă gânditor.

O casă plină de copii,
Cu două mâini la îngrijit,
Îl așteptau tot zi de zi,
Cu pâine, vreascuri de-ncălzit.

Cu cercelușul salvator,
Se îndreptă spre magazin,
Speranțele veneau în zbor,
Fața se lumină puțin.

Curând visul se risipi,
Ca aburul naintea sa,
Când adevărul dur lovi,
Avea în mână-o tinichea.
––––––––
Dar tu, creștin strălucitor,
Cu vorba, portul admirabil,
Sub Cerul drept judecător,
Fi-vei de aur veritabil?

Floare de colț

Stau de vorbă teologii
și cu toți se minunează,
având mintea foarte trează
grup pestriț fac pedagogii.

Toți se luptă cu concepte
și sisteme complicate,
ce trebuie explicate,
la bătrâni pe îndelete.

Noi credem în creațiune
și Cuvântul o-amintește
deseori. Important este
a-nțelege de ce-o spune.

Orice ni s-ar întâmpla,
să ne-ncredem pe deplin
în Împăratul divin,
chiar răspuns de n-am afla.

Autorii din Scriptură
au vorbit de Creatorul.
Chiar Isus Mântuitorul,
Ioan, Pavel, nu tăcură.

Ești nesigur de Geneză,
cum s-accepți Apocalipsă?
De ai creațiunea lipsă,
crezul tău e-o ipoteză!

Floare de colț

De când Isuse, m-ai găsit!

De când Isuse, m-ai găsit
Viaţa mea mi s-a schimbat,
Spre-un alt sens s-a îndreptat
În dorul de-a fi mântuit
Prin jertfa-Ţi ce m-a izbăvit
De-al firii-ntunecat păcat!

De când Isuse, m-ai găsit
Sub frământările vieţii
În anii scumpi ai tinereţii,
La Tine grabnic am venit
Tu paşii mi-ai călăuzit
Să pot umbla-n negura ceţii!

De când Isuse, m-ai găsit
Zbătându-mă-n necunoştinţă
Trăind departe de credinţă,
De jertfa ce m-a mântuit
În suflet pacea mi-ai sădit
Şi m-ai umplut de cunoştinţă!

Şi-acum Isuse, Te slăvesc
Prin viaţă, fapte şi umblare,
Şi preţuiesc iubirea-Ţi mare
Prin care către ceruri cresc,
Fiinţa să-mi desăvârşesc
Spre-a intra-n viaţa viitoare!

Flavius Laurian Duverna
09 septembrie 2012