Intercer – Poezii si editoriale

Zorit-am Doamne-n alergare

Zorit-am Doamne-n alergare
Să nu Te pierd pe calea vieţii,
Şi să nu scap dulcea chemare
Din zorii scumpi ai tinereţii,
Cu farmecul ei plin de soare,
Cu dorul de-a trăi-n fervoare
Când nu ştiam adâncul ceţii!

Zorit-am Doamne să Te-aleg
Din tot ce-n lume e mai bun,
Când am putut, ca să înţeleg
Căci toate Ţie pot să-Ţi spun,
Că în iubirea-Ţi nu m-alungi
Ci-n harul Tău, inima-mi ungi
Prin Duhul, Cel Sfânt şi bun!

Zorit-am Doamne, lângă Tine
Să pot să stau şi să Te-ascult,
Că Tu-n jertfa-Ţi pentru mine
Mi-ai demonstrat atât de mult,
Că m-ai iubit, prin răstignire
Dându-mi sfânta neprihănire,
Ca parte s-am de mântuire!

Flavius Laurian Duverna
17 mai 2012

Vestind lumii…

Vestind lumii avertizarea…
Astăzi pe întreg pământul
Se răspândeşte Cuvântul
Propagând tare chemarea,
Pentru-a aduce înviorarea.

Prin puterea cea măreaţă
A Duhului cel Sfânt din cer
Vestindu-le la toţi că pier,
Dar prin Jertfă avem viaţă,
Se spulberă vălul de ceaţă.

Mai sunt multe inimi încă
Sincere, ce se zbat rătăcire
Ce se-ndreaptă-n bâjbâire,
Cautând în bezna adâncă
Să-şi pună casa pe Stâncă.

O, vestindu-le Evanghelia
Vestea sfântă a mântuirii
Prin Hristos Domnul măririi,
Vor şti-n plin, ce-i bucuria
De-a o trăi,… cât veşnicia.

Flavius Laurian Duverna
16 mai 2012

Uneori…

Uneori, pe-a vieţii cale
Apar multe descuajări
Şi ele produc întristări,
Vezi că ai plecat la vale
Cu inma plină de-oftări,
După timp şi-mprejurări.

După ce scrie-n Cuvânt
Vremurile de-ncercare,
Sunt teste de examinare
’N-al Tatălui Legământ,
Dacă-n iubirea Lui mare
Preţuim sfânta-I salvare.

Uneori, pe calea vieţii
Când bucuria-i mai mare
Soseşte câte-o-ncercare
Stopând planul tinereţii,
Nutrit cu dorinţă mare
Cu patos şi cu ardoare.

Poate că, după o vreme
Vom putea să constatăm
Că prin teste, noi aflăm
Multe lucruri şi sisteme!
De-s rele, le-ndepărtăm,
Si de-s bune le-adoptăm.

Flavius Laurian Duverna
16 mai 2012

Ţi-am spus Isuse-ntotdeauna!

Ţi-am spus Isuse-ntotdeauna
Că-n viaţa-mi plină de dureri
Eu nu mi-am aflat mângâieri,
Doar Ţie, spunându-le-ntruna
M-am descărcat în privegheri,
Ţi-am dat grelele mele poveri!

Pe-al vieţii drum de ascultare
De-al Tău Cuvânt mângâietor
Eu m-am simţit, că întăritor
Mi-a fost pe-a cerului cărare,
Şi că îmi eşti scump Salvator,
Şi-al fiinţei mele, Domnitor!

La Tine, am găsit mângâiere
În ceasuri grele, de încercare
Când mă aflam în strâmtorare,
Când nimănui, a mea durere
N-aveam s-o spun sub apăsare,
Pentru-a-mi produce, uşurare!

Mi-ai fost Prietenul cel sincer
Pe calea sfântă ce-am pornit,
Şi-n dorul de-a fi îndreptăţit
Ca în jertfa Ta, s-ajung în cer
Prin har, să fiu şi eu mântuit,
Isuse scump, mă-nchin smerit!

Flavius Laurian Duverna
14 mai 2012

Doamne, turma Ta!…

Doamne, turma Ta e integrată
Între popoare-n tot pământul,
Vestindu-Ţi cu drag Cuvântul
Cum că lumea, a fost salvată!

Că de la Golgota, în răstignire
Prin Dragostea-Ţi confirmată,
S-a dus vestea-n lumea toată
Despre-a Ta, scumpă jertfire!

Doamne, turma Ta e peregrină
Pe-acest pământ în lung şi-n lat,
Şi ştiind c-aici, nu-i loc de stat
Cu sârg se-avântă, spre lumină,

S-o răspândească cu-nfocare,
Căci scumpa zi-i gata să vină,
Şi-atunci prin gloria-Ţi divină
Aduce-vei, scumpa-Ţi salvare.

Doamne, turma Ta cea risipită
Peste tot, străină, împrăştiată,
Vesteşte Jertfa-Ţi prea naltă
Ce, pe cruce-a fost pironită,

Lumii întregi, să dea de ştire,
Că-n final, a sosit ziua fericită
Când sus pe nori, va fi slăvită
C-are drept sfânt la mântuire.

Flavius Laurian Duverna
13 mai 2012

Ştiind Doamne, din Cuvânt!

Ştiind Doamne, din Cuvânt
Că-ai ales pe-acest pământ
Un popor ce-ai pus deoparte
Ca să-Ţi fie, neam preasfânt,
Pe mine-astăzi, mă desparte
De tot ce-i nedrept, nesfânt!

Calea-Ţi sfântă nu-i cu fală
Dar, prin consacrare totală,
Tu-mi doreşti desăvârşirea
’N pregătirea-mi triumfală,
Când îmi spui de mântuirea
Ce-mi dai, în haine de gală!

Căci prin har şi prin credinţă
Cea mai scumpă făgăduinţă,
O-mplineşti prin Jertfa mare
Astfel, fiind totuşi cu putinţă
Pentru-oricine – prin răbdare
S-aibă-o viaţă,… în biruinţă!

Flavius Laurian Duverna
13 mai 2012

Pacea sufletească

Doamne, pacea sufletească
M-a-ndreptat să vin la Tine,
Şi prin lacrimi, prin suspine
Liniştea scumpă, cerească,
Mi-am găsit-o, în Cuvântul
Ce mă poartă-nspre avântul
Ca să nu se mai sfârşească!

Doamne, pacea ce-acum am
Mi-a împins paşii-n căutare
După-a Ta, Dragoste Mare,
Şi ca mugurul verde pe ram
Iată, la-nceput de pimăvară
Din zori de zi până-n seară
Creşteam şi mă dezvoltam!

Doamne, pacea domnitoare
În viaţa-mi cea tumultoasă
Paşii-mi-ndreaptă spre casă
Prin Dragostea-ntru salvare,
Spre casa mult prea dorită
Ce-n cer sus mi-e pregătită
Prin harul Tău sfânt şi mare!

Flavius Laurian Duverna
13 mai 2012

Cetate sfântă, scump locaș ceresc,
Privesc în vis la haina-ți sclipitoare,
Cu pomul vieții ce mult îl doresc,
Dând frunze minunat vindecătoare.

La fiecare pas alte splendori,
Găsesc fructe și flori nemuritoare,
Edenul drag cu pomi încântători
Și-un vânt primăvăratic, dulce boare.

Un singur chip în ochii-nlăcrimați,
Slăvitul Prinț pe tronu-I de mărire,
Magnetizând mulțimi din cei salvați,
Prin sângele cel sfânt dat cu iubire.

Prezența Lui, e fericirea,
Iar vocea Sa, plăcută melodie.
Dau tot, aceasta-i bucuria mea,
Mereu cu El, și inima o știe.

Floare de colț

Se spune că într-o cetate,
Toți oamenii la gât purtau,
Oglinzi frumos ornamentate,
În care pe-alții doar vedeau.

Erau amabili, zâmbitori,
Politicoși dar harnici foc,
Pentru dreptate luptători
Și nu mințeau deloc, deloc.

Povești! Veți zice fiecare,
Cine mai crede-acestea azi?…
Bunul creștin în minte are,
Pe celălalt ce e-n necaz.

Iar ceru-n el se oglindește,
De-atât privit în sus mereu,
La fel cu-Isus dă bună veste,
Urmând oricând pe Dumnezeu.

Să fii oglinda Lui în lume,
Așa dorește Domnul Sfânt,
Cuvintele ce le vei spune,
Speranță fie, laudă, cânt.

Floare de colț

Martor tăcut prin anotimpuri,
Mă mișc nainte și napoi,
E toamnă și bătrânii-s singuri,
Nori plâng mereu, copacii-s goi.

Îmi amintesc de mâini micuțe,
Ce mă-mpingeau încetișor
Și culegeau niște frăguțe,
Ivite într-un colțișor.

Ce glas zglobiu și ce mai goană!
Ce trandafiri în obrăjori!
Eram o graniță de seamă,
Pentru doi ochi scânteietori.

O lume extraordinară,
Se ascundea în fața mea,
Când mă deschise prima oară,
Copila se tot minuna.

Ca vântu-n zbor anii de școală,
S-au risipit în primăveri,
Acum și vorba e domoală,
Unde-i copilul cel de ieri?

Văl de zăpadă-mpodobise,
Frumosu-i păr strălucitor,
Și-un tânăr drag precum în vise,
Privea la ea stăruitor.

Stăteam mereu atunci deschisă
Și lume multă tot trecea,
O masă albă era-ntinsă,
Mie vopseaua-mi strălucea.

Câte zăpezi, șirag de toamne,
Trecut-au peste mine-apoi,
Emoții și oftaturi, Doamne,
Ne vizitară și pe noi.

Parcă mai văd în prag de seară,
Salvarea cum venea sunând
Și toți uniți în rugi să ceară
Doar sănătate-n corp și gând.

O bancă este așezată,
La umbra unui tei frumos,
Aproape lângă mine, iată,
Și trecem timpul cu folos.

Noi știm cum este fiecare,
Cunosc pe omul blând și bun,
Nu mă trântește la plecare
Și nu lovește, eu îți spun.

Dar într-o zi vorbea bătrânul,
De-o poartă de mărgăritar,
Prin care moartea și suspinul,
Nu vor intra, ci doar mult har.

Ascult și eu cuvinte sfinte,
Frumoase-atâtea promisiuni,
Și-apoi încet îmi vin în minte,
Mulți oameni credincioși și buni.

Toți prin strălucitoarea poartă,
Intră-n cetatea cea de sus.
Dar Cine stă cununi să-mpartă?
Este iubitul Domn Isus!

Floare de colț