Intercer – Poezii si editoriale

În lumea noastră…

În lumea noastră de sub cer
Când stai atent şi gândeşti
La câte lucruri sunt şi pier,
Cum se remarcă în poveşti,
S-opreşte mintea cugetând,
Şi întrebări, îţi pui nevrând.

Răspuns la multele-ntrebări
Din lumea aceasta efemeră,
Ce-aruncă taine-n patru zări
Pe Terra-n orice emisferă,
Doar în Cuvânt noi îl aflăm
În zelul sfânt când medităm.

Aşa ştim ce-i, deşertăciunea
Acestei lumi ce-i trecătoare,
Uitându-ne la-Nţelepciunea
Cea veşnică fără schimbare
A Dumnezeului cel creator,
Singurul, ce dă viaţă tuturor.

Şi-astfel obţinem cunoştinţă
Cum decurge-al lumii mers,
Şi-analizând, prin credinţă
Că suntem parte-n Univers,
Ştim că în veşnica-I Putere
Toate stau, prin a Lui vrere.

Şi vor sta, pân-la-mplinirea
A istoriei, greu zbuciumată,
De păcat,…ce-n răzvrătirea
A deturnat,…lumea creată,
Pe alt traseu, al neascultării
Ce-a curmat, scopul creării.

El, scopul, va fi-ndeplinit iar
Şi viaţa-n veşnică splendoare,
În Jertfa scumpă din Calvar
Îşi va găsi rostul prin salvare,
Şi Dragostea lui Dumnezeu,
Eternă-n timp va sta mereu!

Flavius Laurian Duverna
25 octombrie 2011

Un salt în gol, plutire în neant,
Înaintare grea prin întuneric,
În față stă pericolul gigant,
Curând te vezi fără puteri și mic.

Un fir fragil devine rezistent,
Cu cât îl strângi mai bine-n viața ta,
Și pas cu pas de-asculți și ești atent,
La glasul lui Isus și voia Sa.

E mâna ta ce prinde nevăzutul,
Sfidând rațiunea, logica sau știința,
E-acel ceva ce-nsuflețește lutul,
E-un dar divin, este credința.

Floare de colț

Nu te teme, sunt cu tine,
Nu privi cu-ngrijorare,
Domnul sunt, o știi prea bine,
Eu te fac să fii mai tare.

Dreapta Mea-i biruitoare,
Eu te-ajut, te sprijinesc,
Sunt cu tine, ai salvare,
Chiar și-n apele ce cresc!

Focul nu te poate arde,
Și vei fi păzit de el,
Domnul este de-a ta parte,
În dureri de orice fel.

Domnul este adăpostul,
Sprijin sigur în nevoi,
El ne-ajută, face totul,
Nu ne temem, e cu noi.

Când se clatină pământul,
Munții din mări tremurând,
Suie valuri, urlă vântul,
Domnul e cu noi oricând!

Floare de colț

Șapte miliarde și atât de singuri,
Prea multe neamuri, limbi și rase
Înghesuite-n mari orașe,
Mai rar spre munți sau insule cu ghețuri.

Și merg mulțimi unite-n gândul lor,
Purtând povara existenței grea,
Pe cerul lor nu este nicio stea,
Pâine și circ-deviza tuturor.

Lipsuri și suferințe se-nmulțesc,
Speranțele mor în pahar curând,
În frig acasă e-un copil flămând,
Impozite și taxe se măresc.

Dar Domnul vede. Cerurile-s triste,
Și îngeri toți în jale și suspin,
Vântul sfârșitului încă îl țin,
Turnând o Ploaie, Terra să reziste.

În om semințe de iubire sunt,
De bunătate, dor și milă,
Și adevăr pe-a vieții filă,
Dar sunt ascunse-n chipul cel mai crunt.

Mai e puțin, priviți la Mielul blând!
Dați jos jugul neascultării greu,
În praf să stea înfumuratul eu!
Dați mâna, fiți un suflet și un gând!

Floare de colț

Azi vin, Isuse!…

Azi vin Isuse scump la Tine
Aşa cum sunt plin de păcat,
Să-Ţi spun durerile din mine
Şi cât sunt eu de vinovat,
Pe căi străine ce-am umblat
Strângând în inimă suspine!

Şi vin mânat de conştiinţă
Bucuros că-n jertfa-Ţi mare,
Îndreptăţit sunt prin credinţă
Şi-n harul sfânt eu am iertare,
Prin faptul că-n crucificare
Tu m-ai purtat în suferinţă!

Spre Golgota, păcatul meu,
Căzând sub cruce îl duceai,
Prin răstignire, ca trofeu,
În veci de veci în trup să-l ai
Prin semnele, ce căpătai,
Sub lovituri de ciocan greu!

A fost atât de grea durerea
’N paharul ce L-ai băut plin,
Şi-oţetu-ntins amar ca fierea
Să-Ţi potolească greul chin,
În loc de balsam pentru-alin,
Spunea că va veni-nvierea!

Aşa s-a-mplinit planul sfânt
Si-a treia zi de vreme-n zori,
Un mare tremur de pământ
Şi-o strălucire până la nori,
A-nspăimântat pe veghetori
Desigilând negrul mormânt!

Flavius Laurian Duverna
24 octombrie 2011

De am s-aleg…

De am s-aleg în viaţa-mi dată
Ca pace-a sufletului meu,
Întors din calea blestemată
De nedreptăţi şi-apăsat greu,
Departe fiind de Dumnezeu,
Pe El, eu L-aş alege îndată!

La El s-alerg să mă destăinui
Cum mă apasă a mea durere,
Aşa cum n-o spun nimănui,
Căci numai El dă mângâiere
La orice suflet care-I cere,
Balsam revarsă aupra lui.

Învins de-a celui rău ispită
Numai la El găsesc salvare,
Venind cu haina mea mânjită
De fapte prin neascultare,
O spăl în Jertfa-I salvatoare
Ce-n har îmi este oferită.

Cât de măreaţă e alegerea
A Celui care-n răstignire,
De bună voie Şi-a pus vrerea
Ca-n planul cel de mântuire
Prin sfânta Lui neprihănire,
Să-mi fie scumpă-ncrederea,

Că am ales pe Domnul vieţii
Mântuitor unic în salvare,
În zorii scumpi ai tinereţii,
În anii grei de frământare
Când bat dorinţe-n afirmare,
Ca roua-n taina dimineţii!…

Flavius Laurian Duverna
23 octombrie 2011

S-ajung…

S-ajung pe culmile de vis
Ale speranţei mântuirii,
S-ajung în scumpul Paradis
Care nu poate fi descris
De mintea nedesăvârşirii,

Îmi este dorul cel mai sfânt
Nutrit în timpul pribegiei,
În paşii vieţii pe pământ
Sperat şi exprimat în cânt
În clipe sfinte-ale vecerniei.

La tronul Tatălui ceresc
Doru-mi fac de cunoscut,
Şi-n haru-I mare mă-ntăresc
Făgăduinţi mă copleşesc,
De-a Sa Iubire sunt umplut.

Nimic din ce mă înconjoară
Pe-ale ale lumii căi deşarte,
Dorul nu mi-l împresoară
Când la ceruri tainic zboară,
Ca de Paradis s-am parte!

Prin darul mare al Iubirii
În Jertfa scumpă din Calvar
Dorul sublim al mântuirii
Spre Paradisul reînnoirii
Eu îl trăiesc prin al Său har!

Flavius Laurian Duverna
22 octombrie 2011

E zi de Sabat, praznic mare,
Ierusalimu-n sărbătoare.
Isus pășește gânditor,
Jos la Betesda, spre-un pridvor.

Zăcea retras, însingurat,
Un slăbănog paralizat,
Când auzi o întrebare
Vrei sănătate, vrei salvare?

O, Doamne, știi, eu n-am pe nimeni,
Sunt singur printre atâția semeni,
Nu pot intra în scăldătoare,
E boala grea, dar vreau iertare.

Te scoală dar, ridică-ți patul!
Iar omul crede, parcă-i altul.
Putere nouă l-a-ntărit,
Dă slavă Celui Preamărit.

De-acum să nu mai faci păcat,
Mai rău ți-ar fi imediat!
Rosti Isus cu glas duios,
În Templu spre cel sănătos.
––––––––––––-
În suferințele amare,
Isus îți face o chemare
Privește, crede și ascultă,
În Mine doar ai pace multă!

Floare de colț

În sunet de trâmbiți,
Șoaptă sau murmur,
Chemare și tunet,
Rază ori fulger,

Mă-ndeamnă întruna,
Certându-mă blând,
Cu aripi de înger,
De zboruri și cânt.

E dar de lumină,
Din lacrimi și har,
E-un cer ce suspină,
Bătând iar și iar.

E pâinea cea caldă,
La inimă luată,
Și apa ce scaldă,
Gândirea-nsetată.

Ea arde-orice pată,
În suflet e foc.
Cu nard parfumată,
Puteri dând pe loc.

Mă-nvață și plânge,
Vestește iubirea,
E firul de sânge
Legând omenirea.

Floare de colț

Nu vreau, să fiu…

Nu vreau, să fiu luciu de-amarant
Ca meteoru-n traiectorie-arzătore
Pe-ntinsul cer topindu-se-n neant,
Lăsând în urma-i, dâra ce dispare
Pierdută, pe nebuloasa lui cărare,

Ci vreau să fiu ca steaua aprinsă
Ce străluceşte în amurg de seară,
Ce luminează-n raze vii, nestinsă,
În bucuria celor, ce o înconjoară
Menirea-i radiind, văzândo clară!

S-aducă lumii, prin a sa prezenţă
În feeria nopţii, farmecul ascuns,
Ce-n tremur licăreşte-n existenţă
Cerând prin insistenţă un răspuns,
Spre slava Celui, ce e Nepătruns.

Spre gloria Acelui, care m-a creat,
Să strălucesc ca diamantu-n soare!
Să reflectez, în văzul lumii apriat
Prin Dragostea măreaţă în salvare,
În Jertfa, adusă ca răscumpărare!

Născut, în voia marii-Nţelepciuni
Cu tainele-ncă-n mistere ascunse,
Produs, al multelor Sale minuni
Din ale Sale căi ce-s nepătrunse,
Să-mi duc menirea-n ţeluri puse!

Ca o cetate, zidită sus pe munte
Ce e vizibilă, de la mari depărtări,
De strajă peste crestele cărunte
Scrutând abisu-n cele patru zări,
Aşa să fiu prin sfinte transformări!

Flavius Laurian Duverna
20 octombrie 2011