Unirea Mare

ianuarie 27, 2010

Unirea Mare

Când s-a făcut despărţirea
Cea, dintre pământ şi cer,
Doamne-ai venit cu unirea
De-al învingie, pe Lucifer!

Aceasta-i unirea cea mare
Ce prin întrupare-ai făurit,
Punând tot cerul în mişcare
Să vadă-al ei tragic sfârşit.

Să se convingă acele lumi
Din Univers, care-au privit,
Că Lucifer, spre alte culmi
Avea un plan de îndeplinit.

În spectacolul de tragedie
Prin multe secole purtată,
A vrut s-atragă, în agonie
Dumnezeirea-Ţi întrupată!

Dar moartea a fost învinsă
Prin lacrime si prin sudori,
Şi fiind nenorocirea stinsă
,, Nu va veni, de două ori!’’

Astfel păcatul, fiind distrus
Ce-a afectat vaste domenii,
Va fi-un proces, care-apus
Sfârşind după şapte milenii.

Iar marea taina a întrupării
În veacuri multe, viitoare,
Va forma ştiinţa cercetării
Despre Iubirea salvatoare.

Şi-anii sublimi ai veşniciei
Ce-or trece, fără de sfârşit,
Vor demonstra forţa tăriei
Prin Dragostea, ce-a biruit.

Şi-n toate, ce au fost create
De la atom,…la însufleţire,
Un singur ecou va străbate:
Că ,,Dumnezeu este iubire!’’

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Unirea Mare

Ultima Speranţă

ianuarie 27, 2010

Ultima Speranţă

Isuse Doamne, ce-ai venit
În lumea noastră muritoare,
Un plan avuta-I de-mplinit
Privind a ei răscumpărare!

Lângă păcatul de origine
Purtat de-ai noştri părinţi,
Oamenii, în grele suspine,
De soartă stau năpăstuiţi.

Şi toţi cei apăsaţi de boale
Având în trupuri neputinţe,
Şi-au aflat prin Tine-o cale
De-a fi scutiţi de suferinţe!

Priviţi ca religve-ale ciumii,
Dintre cei dragi îndepărtaţi,
Ajunşi să fie spaima lumii,
Toţi vreau să fie vindecaţi.

Şi începând, cu cei leproşi,
Şi cu acei dintre morminte
Fiind declaraţi ca păcătoşi,
Ei Ţi-au ieşit cu toţi-nainte.

Ei vreau să simtă fericirea
Şi pacea dulce dintre-ai lor,
Să scape de compătimirea
Oh, şi de oprobiul tuturor!

Plecând şi către ei privirea
Când strigând Te implorau,
Prin Tine au gustat Iubirea
În sănătatea ce-o primeau!

Şi cei orbi, si surzi, şi muţi,
Purtaţi in paturi, zlăbănogii,
Şedeau la rând ca să-I ajuţi
Şi-n lacrimi aşteptau ologii.

Voiau şi ei să poată merge,
Cei orbi să poată a vedea,
Şi surzii vorbele-a-nţelege
Şi muţii gura, a deschidea.

Să simtă ei, cât e de dulce
Când treci în viaţa sănătos,
Cât de plăcut e de-a aduce
La ai tăi dragi un mic folos.

Şi pentru a fi, în siguranţă
Că vindecarea vor obţine,
Ai rămas ultima speranţă
Ca să-I ridici, dintre ruine.

Tu ai fost sfânta aşteptare
Şi-n sănătatea ce le-ai dat,
Aflat-au scumpa vindecare
Prin haru-Ţi ce le-ai arătat!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Ultima Speranţă

Ultima filă din Calendar

ianuarie 27, 2010

Ultima filă din Calendar

Din Calendar s-a rupt o filă
A fost ultima, din acest an,
Iar pe catargul luntrei vieţii
Am scris:’Nainte, la liman!

În timpul scurt de acostare
Privind în urmă, meditând,
Vedem cum am peregrinat
Cu luntrea vieţii, navigând.

Puţine-au fost clipele bune
În linişte pe-a vremii valuri,
Dar drumu-a fost tot înainte
Spre sfinte şi dragi idealuri.

Mai multe-au fost zilele rele
Când vânturi grele şi furtuni,
Ne-au aruncat din val în val
Ca sa ne-azvârle, în genuni.

Purtaţi în larg, fără încetare
De valuri mugind prin furie,
Am stat în luntrea plutitoare
Unde-am vâslit cu bărbăţie.

Şi-am reuşit, iată-încă un an
Să-l traversăm pân-la sfârşit,
Să ducem lupta mai departe
Spre-un sfânt ideal întrezărit.

Deşi purtăm dureri nespuse
În suflete prea greu zdrobite,
Ne bucurăm căci harul sfânt
Se-observă, în zilele lungite.

Si cu încrederea nezguduită
Privind la marile făgăduinţi,
Vom lua iar startul să păşim
Spre-aceleaşi sfinte năzuinţi.

Prin greul vieţii-L vom striga
Pe Domnul Sfânt cu ajutorul,
Să ne-ocrotească, -n noul an
Să nu ne-mpiedicăm piciorul.

Să-l onorăm în ce vom face,
Să Îi dăm slavă şi închinare
Şi-n clipe bune si-n furtună,
Pe-a mării valuri mişcătoare!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Ultima filă din Calendar

Ucenicii…dorm la Proră!

ianuarie 27, 2010

Ucenicii…dorm la Proră!

O! Dac-ai veni, Isuse acum
Din ceruri iaraşi pe pământ,
Pe cine-o să găseşti-n drum
Ca să-Ţi asculte sfatul sfânt?

Cine ar fi gata să-Ţi urmeze
În orice timp şi împrejurări?
Cine cu minţi, cu inimi treze
Ar sta cu Tine, în încercări?

Din loc în loc, de vei merge
Ca să vesteşti iubirea mare,
Cine-ar fi gata de-a-nţelege
Şi ar răspunde, la chemare?

Găsive-vei Doamne ucenici,
La ţărmul mării, în Galileea,
Care să-Ţi fie-alături amici
Să Te urmeze prin Iudeea?

Când vei călători prin sate
Să vindeci boli, şi suferinţe,
Cine-ar putea să lase toate
Şi să-Ţi urmeze făr’cerinţe?

Şi când balsamul vindecării
La cei bolnavi le vei-mpărţi,
Din zori, la ceasul înserării
Cine cu drag, Te va însoţi?

Cine-Ţi va fi, într-ajutorare
Când ai să dai pâinea vieţii,
La cei flămânzi şi-n căutare
De hrană, în zorii dimineţii?

Găsi-ve-i Doamne, jertfitori,
Să lase-ale lor mreje în apă,
Şi-al lor câştig de negustori
În mintea lor, să nu încapă?

Şi când vei trece pe la vamă,
Unde în tranzit, lume-i multă,
Cine ar lua vorbele-n seamă?
Cine ar fi, cei ce Te-ascultă?

Cine-ar putea, să se smulgă
Din tot noianul de probleme,
Şi-n spirit ochii, să şi-i ungă
Să vadă-n jur, că totul geme?

Cine-ar putea, să lase îndată
Slujba sa bună, în renunţare,
Urmându-Ţi-n cap de gloată
Şi cu-o voinţă, tot mai mare?

Va mai fi-atunci, vreun Ioan,
Şi-un Petru, Iacov şi Andrei,
Ce nu şi-ar face, niciun plan
Când ai chema, ca şi Matei?

Şi mai şedea-va sub smochin
Vreunu-n rugă, ca Natanael?
Care atuncia când se închin
Speranţa nu-şi pierde de fel?

Şi cine-i ca Andrei, sau Filip,
Cu dorul scump, de căutare,
Să Te găsească cu-orice chip
Să ducă vestea prin chemare,

La ai săi dragi, la fraţi, amici?
Mai sunt şi astăzi, printre noi,
Din,,mari,’’să fie ca cei,,mici,’’
Şi să-Ţi urmeze, – prin nevoi?

Care să nu se mai gândească
De cât de-a-ndeplini servirea,
Şi în eforturi mari să crească
Desăvârşind, practic iubirea?

Şi vestea cea bună s-o ducă
Din Zabulon pân-la Samaria,
Gândindu-se, că ei n-apucă
De-a termina, de lucrat via?

O! Cine-i acel, ce-n orice zi
Pe calea crucii, Îţi urmează,
Voinţa-Ţi sfântă a împărtăşi
Având, conştiinţa sa trează?

Cine-i cu duh blând şi umilit,
Şi făr-de sine, şi-n lepădare,
Şi-ar vrea să-Ţi fie, negreşit
Pom roditor pentru lucrare?

Şi cine-şi lasă, tată şi mamă,
Soţie şi copii, fraţi şi surori?
Şi cine acceptă, fără teamă
Să părăsească-ai lui feciori?

Cine holda în câmp îşi lasă
Pentru cereasca Împărăţie?
Şi cine îşi uită-avut şi casă
Şi vrea să bea, din apa vie?

Şi cine-i gata, să primească
Pentru-această viaţa, însutit,
Şi viaţa veşnică,… cerească,
Cum prin Cuvânt ai amintit?

Când holdele acuma-s albe
Şi-s coapte pentru seceriş,
Cine aşează snopii-n salbe
Scoţându-i afar’din frunziş?

Şi cine adună acum cu Tine
Roadele sa se înmulţească,
Hambarele, să-Ţi fie pline
Şi voia Ta s-o împlinească?

Cine-i cu mintea veghetoare
Să vadă Doamne că-i aduni,
Şi că-n puterea Ta cea mare
Tu stăpâneşti, peste furtuni?

Şi cine atenţi, azi iau aminte
Că-n neputinţă, toţi vâslesc,
De nu Te au, în a lor minte,
Dacă spre Tine, nu privesc?

Şi când pe valuri spumegate
Ei în derivă, îşi poartă vasul,
Îşi amintesc că-n cer va bate
Un orologiu, vestind ceasul?

Căci, Doamne! E ultima oră,
A vremii! Şi Tu eşti aproape!
Iar ucenicii,… dorm la proră
Şi vânturi suflă,… peste ape!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Ucenicii…dorm la Proră!

Ţi-am spus, Isuse!…

ianuarie 27, 2010

Ţi-am spus, Isuse!…

Ţi-am spus Isuse ruga mea
Dorinţa-n sufletu-mi pustiu,
Ce frământat, e de durerea
Ce n-aş vrea, să o mai ştiu!

Sub ţinerea-i cea nemiloasă
Mă simt şi zlab şi-mpovărat,
Căci zi de zi mult mă apasă
Cu boldul său de ne-ndurat.

Aş vrea, ca să mă izbăveşti
Din lanţul ce mă ţine strâns,
Şi puteri noi să-mi dăruieşti
Să trec uşor, suspin şi plâns.

Cât de scumpă, dezlegarea
Va fi şi-n sufletu-mi pustiu!
Şi cât de dulce, vindecarea
Să trăiesc, aş vrea s-o ştiu!

Să spun la toţi ce numai Ţie
În momentele îmbolnăvirii,
Ţi-am spus cu mare bucurie
Nutrind clipele-nsănătoşirii.

Să spun că glasul nevolnic
Mi-ai auzit şi mi-ai răspuns,
În timp ce cugetul statornic
Voinţei sfinte, a corespuns.

Şi să spun despre minunea
Prin îndurarea Ta cea mare,
Că ai raspuns la rugăciunea
Rostită-n ceas de cercetare.

Căci Doamne, nu vei urgisi
În lumea aceasta niciodată,
Pe-un suflet ce se va zdrobi
De Stânca Vieţii, încercată!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Ţi-am spus, Isuse!…

Turnurile Gemene

ianuarie 27, 2010

Turnurile Gemene
(America în Profeţie)

Pe paginile istoriei, s-a înscris o zi, a-ntristării
Marcând cu uimire, primul an al mileniului trei,
Acesta a fost semnul cel sumbru-al schimbării
Sub cel mai generos imbold, susţinut ca temei.

Şi astfel, o nouă strategie-n orientarea gândirii
Din a Gemenelor ruine, s-a propulsat cu avânt,
Împotriva terorii cumplite, fiind grija omenirii
De pe planeta albastră, de pe întregul pământ.

Când, în dimineaţa unei zile de toamnă senină,
Pe cerul cel limpede, s-a conturat un dezastru,
În avalanşe rotindu-se, norii cei negrii-n rugină
Au învăluit vag, marile metropole de alabastru.

S-a întunecat sinistru, splendida lor strălucire
În flăcările de foc şi coloanele imense de fum,
Indicând noului mileniu, pentru supra-vieţuire
Sensul profetic, spre împlinirea unui alt drum.

Strigătul puternic pentru a vieţui, între popoare,
Cu America-n faţă, s-a declanşat spre-mplinire,
Guvernele lumii, le-a strâns laolaltă cu-ardoare
Le-a sudat trainic, le-a consolidat în totală unire.

Dela copilaşul cel mic, şi până la omul cel mare
S-a auzit peste tot aceeleaşi dorinţe într-un glas:
Flagelul cel crud şi-odios cu numele de Teroare
Să fie de grabă, prin forţe unite tradus în impas!

Marele dezastru al ,Imenselor Globuri de focuri’
Din ziua aceea, memorabilă, de 11 septembrie,
A provocat spontan, în cele mai asigurate locuri
Ceasuri de panică, în momente de tristă istorie.

Cumplitul şi groaznicul coşmar de frică şi patimi,
Ce s-a instalat peste New York şi la Washington,
A constituit pentru America-ndoliată şi-n lacrimi
Pentru-al viitorului drum un nou şi profetic jalon.

Naţiunile şi popoarele,-n alianţă toate-au pornit
Împlinind astfel profeţia. Şi pe întregul pământ,
Din îndepărtatul Nord, şi până la Sud, s-au unit
Încheind urgent, prin consens, un viu legământ.

Astfel, dela Vest către Est, cu misiunea-mplinită
Au alcătuit în unire, un front unic, solid şi uman,
Împotriva cumplitei terori de-a fi-n totul stârpită
Începand cu nucleul proeminent, din Afganistan.

Sprijinită în eforturi, de-a porni şi de-a învinge,
America atăcată, s-a avântat cu elan în furtună,
Susţinută de aliaţi, flagelul pe Terra de-al stinge
Cum în reuniuni au promis, acţionând împreună.

Ca lider mondial, şi al libertaţii puternic garant
A pornit să apere viaţa, şi pacea şi democraţia,
Să întărească temeiul principiului măreţ şi înalt:
Egalitatea-ntre toţi oamenii, ce iubesc armonia.

Să se bucure omul de pace şi de linişte oricând,
Pentru tot ce cu sudoare, prin muncă el a creat,
Să nu mai fie niciodată, aşezat în fatidicul rând
De-a fi-n viitor de opreliştea terorii monitorizat.

Pentru tot ce-a făcut, minunat, şi util şi frumos
Pe nespus de binecuvântata şi albastra planetă,
Să fie-ocrotit, de-ngrozitorul flagel monstruos
Ce s-a autoimpus pe Terra, ca a morţii vedetă.

Să-şi regăsească în străduinţi, idealul fierbinte
De-aşi trăi libertatea în cea mai scumpă frăţie,
De-a spori în progres, mergând mereu înainte
În unitate şi-n dragoste, să-i simtă a ei bucurie.

Să-şi poată ajuta semenii săi, din starea lipsită
Cu satisfacţie şi abnegaţie mereu spre mai bine,
Căci numai singură munca, în sârguinţă trudită
A fost şi va fi izvorul fericirii şi bucurii depline.

Avand la temelie credinţa, şi-asociată speranţa,
America a crescut în tăcere, naţiunea cea mare,
Astfel a-nvins nedreptatea, acordand toleranţa
La toţi peregrinii, ce i-a primit din alte popoare.

Ca naţiune, puternică-n forţă conform profeţiei
Ea joacă un rol important, în echilibru de-a ţine,
Pe orice puteri, care-ncearcă-n caruselul istoriei
Balanţa expansiunii spre ele, trăgând s-o încline.

O!.. Invincibila America!.. Campioană a lumii!
Existentă-n istorie, sub Braţul Sfânt Protector,
În timpuri de cumpană, acel spirit al rugăciunii
Te-a consacrat totdeauna ca un profetic popor!

Şi Dumnezeul din cer, care veghează, priveşte
Peste-ai fiilor oameni, ce doresc să I se-nchine,
Le demonstrează, că-n clipe de criză-i păzeşte
Prin ocrotirea cea scumpă-a puterii Sale Divine.

America!.. Ameica!.. Scump leagăn al libertăţii,
Ridicată în mod paşnic, dintr-un pământ liniştit,
În istoria sacră, pentru tine Providenţa dreptăţii
Are de la-nceput, un proiect hotărât de-mplinit!

Între popoarele lumii, eşti puterea care-nfruntă
Nedreptăţi şi orori lăsate prin război şi teroare,
Tu vei conduce, în final, giganta şi ultima luptă
Din istoria profetică, a acestei lumi, sub soare!

Ca arbitru, tu vei da tonul, in viitorul apropiat
În orice domeniu al vieţii, al religiei şi ştiinţei,
Şi naţiunile toate, călcându-ţi pe urme, treptat,
Se vor angaja în lanţ de a ţi se supune voinţei.

Ele îţi vor da tot concursul şi-n al focului miez
Vor contribui prin fapte, cu tot sprijinul adus,
La unirea cea mare a lumii, într-un singur crez
Precum în Scripturi, Cuvântul profetic a spus!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Turnurile Gemene

Tu m-ai chemat…

ianuarie 27, 2010

Tu m-ai chemat…

Atunci, când eram lângă Tine
În Ghetsimani seara-n grădină,
Isuse Doamne, ai pus în mine
Sămânţa, să crească deplină!

Ai vrut în drumul spre Calvar
Să Te urmez, pe lângă gloate,
Să pot să vad, crudul coşmar
Ce-l răbdai cu crucea-n spate.

În chinul ce-l duceai spre cota
Nespuselor, de grele suferinţi,
Tu m-ai chemat, şi la Golgota
La plecăciunea marei umilinţi.

Şi-am înţeles că-n dezbrăcare,
În forţă, de hainele ce le aveai,
Sosise ceasul, ce-n crucificare
Ca mielul cel de jerfă aşteptai!

Când piroanele, toate pe rând
Înfipte-au fost cu rea cruzime,
În trupu-Ţi fraged şi plăpând,
O, Doamne, ai privit la mine!

Privirea scumpă m-a străpuns
Căci chiar pentru păcatul meu,
La Golgota,…în jertfă ai ajuns,
Te-ai despărţit de Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Tu m-ai chemat…

Triumf

ianuarie 27, 2010

Triumf

Privind lucrarea creatoare
A Celui care,-i Dumnezeu,
Mă plec în sfântă adorare
Rugându-mă, umil mereu.

În prea măreţul plan divin
Al marei Sale-Nţelepciuni,
Cu mintea câtuşi de puţin
Pătrundem marile minuni.

Tot ce-a creat, e mărginit
Şi în planul de creaţiune,
E nepătruns, nemărginit,
În vasta Lui Înţelepciune.

Puternic din veci, Creator,
A multor lumi din Galaxii,
El S-a plecat cu-atâta dor
Spre ai pământului copii.

Şi-aici pe Fiul Său L-a dat
Să sufere sub Sfânta Lege,
Ce pretindea pentru păcat
Să moară cel fără de lege.

Lăsându-Se în voia morţii
Pe crucea cea dela Calvar,
El a călcat, în ciuda sorţii
Vrăjmaşul crud şi milenar.

Căci Lucifer, a fost învins,
Şi din mormânt S-a ridicat
În slava Lui de necuprins,
Şi-a demonstrat c-a înviat!

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Triumf

Trioul Divinei Rcnoaşteri 3

ianuarie 27, 2010

Trioul Divinei Recunoaşteri 3
Partea 3 – a

Dar o!.. ce tristă privelişte
Adus-a clipele morţii Sale!
Chiar si natura, a dovedit
Că-L recunoaşte pe cale!

Căci soarele s-a-ntunecat
Lumina însuşi, ascunzând,
Pământul… s-a cutremurat
Iar stâncile… vuiau căzând.

Şi-ntuneric gros s-a aşezat
Şi-a acoperit întreaga ţară,
Timp de trei ore afirmând
Că Hristos, avea să moară.

Atunci au crăpat morminte
Şi mulţi din sfinţi au înviat,
Şi martori paruzeci de zile
Ei prin cetate s-au plimbat.

Astfel…depus-au mărturie
Chiar sfinţii şi natura toată,
Că Domnul a fost Ziditorul
Murind în jertfa-njunghiată.

Mai marii lumii, nu au vrut
Să-accepte că-i Izbăvitorul,
Că-i unic Fiu de Dumnezeu
Al lumii întregi Mântuitorul.

Ale lor inimi şi-au împietrit
N-au voit să-L recunoască,
În timp ce munţii de granit
Au început să prăbuşească.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Trioul Divinei Rcnoaşteri 3

Trioul Divinei Recunoaşteri 2

ianuarie 27, 2010

Trioul Divinei Recunoaşteri 2
Partea 2 – a

Şi marea, L-a recunoscut
Când ea se zbătea-n furie,
Când vânt şi valuri, a oprit,
La matcă din nou să revie.

De glasul sfânt, a ascultat
Căci-al ei vuiet s-a liniştit,
Iar luciul apei, lin vibrând
Mărea pe Cel ce i-a vorbit.

Când Petru păşea peste ape
Mergând l-al său Învăţător,
Atunci a cunoscut mai bine
Pe al lui scump Mântuitor.

Şi când a fost să se afunde
Simţind al morţii fior rece,
L-a implorat atât de jalnic,
Să nu îl lase, să se înnece.

Boli şi moarte i S-au supus
Poruncii Sale, când dureri,
S-au transformat în bucurii
Prin vindecări, si-n învieri.

Când bolnavi, erau salvaţi
Numai cu-n singur cuvânt,
Era vremea să-L cunoască
Mantuitor pe-acest pământ.

Când suflete, erau scăpate
Din amăgirile, lui Lucifer,
Sosise timpul, de-a-nţelege
Că El venea de sus din cer.

Flavius Laurian Duverna

Comentariile sunt închise pentru Trioul Divinei Recunoaşteri 2