COMEDIA în RELIGIE, – o TRAGEDIE
Multe sunt formele prin care se promovează ECUMENISMUL.
Biblia nu are terminologie pentru UNIREA RELIGIILOR. Ea spune despre UNIREA CREDINŢEI, fiind vorba de o unitate de credinţă în Isus Hristos. Acest lucru nu-l putem numi “ecumenism”. Nu este vorba de o “înţelegere” între oameni prin “îngăduinţă” cu privire la diversele religii, ci de o întâlnire voluntară în jurul Mântuitorului.
RELIGIA în ARTĂ este veche de când omul. Nu toate artele sunt însă la fel de expresive şi mai important, la fel de “curate” în exprimarea religiei.
Din vremuri străvechi, muzica – deşi parte de închinare adevărată – a fost suspectată de pervertire spre o închinare falsă, prezentă la toate festivalurile păgâne foarte promt relatate în Biblie spre învăţătură. Sculptura a fost rejectată integral deoarece asocierea cu idolatria era dominantă – viţelul de aur de la poalele Sinaiului, chipul de aur din Câmpia Dura, etc. – “chip” şi “aur” trecând în simbol – ba poate – chiar în real – în ultima înfăţişare a deşertăciunii lumii care bate la uşi. “Să nu-ţi faci chip cioplit”, şi pământul e plin de astfel de chipuri, care aleargă să intre în MARELE CHIP de pe urmă.
Pictura este prezentă şi ea în religie, mai rudimentar la început, iar spre încoace cu toată iscusinţa, lucrările căpătând numele de CAPODOPERE. Mulţimea de CHIPURI PICTATE, de la Dumnezeu Tatăl la chipul Fecioarei şi chipurile celor mai mărunţi sfinţi este everestică. Nu te mai poţi mişca de ele. Cu o uşurinţă de neînchipuit au trecut în cărţi, mai ales în cărţile pentru copii sub certificarea că ADEVĂRUL li s-ar imprima în minte mai bine aşa, efect invers, tainicul divin cerându-se concretizat ca o necesitate de a crede, tatuaj al sufletului, crucifixe de podoabă a trupului. De văzut cât de mult ARTA CINEMATOGRAFICĂ ajută sau împiedică evlavia fără de chip a legăturii omului cu Dumnezeu, când DVD-urile circulă bezmetic din casă în casă şi dintr-o cameră în alta în aceeaşi casă.
Lăsându-vă pe dumneavoastră, dragi cititori să exploraţi mai departe cele amintite pentru o învăţătură cu efecte benefice în marea lucrare de mântuire săvârşită de Domnul Isus pe cruce faţă în faţă cu toate acestea, voi spune două vorbe despre cea mai recentă folosire a ARTEI în ECUMENISM, ceva la care eu personal nu mă aşteptam – COMEDIA. Mai precis, dacă TRAGEDIA – plânsul, nu ne-a UNIT de tot, s-a apelat la RÂS, “râsul sfânt” care să ne înfrăţească. Săptămâna aceasta, media a inaugurat pe posturi de televiziune naţionale şi internaţionale “COMEDIA şi RELIGIA” adică MARELE CLUB al RÂSULUI care se presupune a avea efecte ecumenice foarte mari.
Tache, Ianke şi Cadîr, creştinul, evreul şi musulmanul în celebra comedie de decade în urmă, era cel puţin dedicată scopului de a rezolva problema unei căsătorii între un tânăr şi o tânără de religii diferite. Comedianţii de care vorbim acum însă, la fel, creştin, evreu, musulman, joacă ecumenismul persiflându-şi cumva fiecare religia sa în favoarea unui înţeles secular, sub hohotele de râs ale asistenţei. Se are în vedere ca această asistenţă să atingă proporţii planetare. Noii generaţii nu prea-i mai place plânsul şi atunci este aruncată în râs. Spectatorul serios însă, privind mai de la distanţă niţel, vede un hohot de râs nefiresc în mijlocul bocetelor lumii pe sfârşite. Chiar şi numai în dezastrele naturale, deşi mai ales în dezastrele sociale, în mijlocul CRIZELOR de tot felul, RELIGIA, care ar trebui să prezinte profetic gravitatea lucrurilor şi rezolvarea prin revenirea Domnului, face COMEDIE. Râsul acesta face tragedia şi mai sinistră. Dacă teoretic şi în secular se vorbeşte de TRAGI-COMIC cumva la egalitate, un bun observator nu vede nimic COMIC în marea TRAGEDIE, dimpotrivă, COMEDIA în Religie este VÂRFUL TRAGEDIEI, fără posibilitate de întoarcere. Şi dacă cineva ar spune totuşi că RÂSUL în PIEIRE este ceva, spuneţi dumneaovastră ce este. Eu nu îndrăznesc.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)