#11 – Înaltul privilegiu al rugăciunii

Dumnezeul nostru este un Tată bun şi milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate împovărătoare şi chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu şi să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său, pentru care a lucrat o mântuire atât de mare, să se comporte ca şi când El ar fi un supraveghetor aspru şi neînduplecat. El este cel mai bun prieten al lor şi când ei se închină înaintea Lui, El vrea ca să fie cu el, să-i binecuvânteze şi să-i mângâie, umplându-le inimile cu bucurie şi dragoste. Dumnezeu doreşte ca fiii şi fiicele Sale să găsească mângâiere în serviciul Său, ca ei să aibă mai mult bucurii decât necazuri în lucrarea Sa. El doreşte ca aceia care vin să I se închine să aducă cu ei gândurile preţioase ale Iubirii şi purtării Sale de grijă, pentru ca să fie astfel întăriţi în toate problemele vieţii de fiecare zi, pentru ca să primească har şi să îndeplinească în mod cinstit şi cu credincioşie toate lucrurile.

Trebuie să venim la crucea Domnului Hristos. Domnul Hristos, şi El răstignit, să fie obiectul cugetării, al conversaţiei şi al simţămintelor celor mai pline de o sfântă bucurie. Noi trebuie să păstrăm aducerea aminte a fiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu şi atunci când vom ajunge conştienţi de marea Lui iubire faţă de noi, vom fi gata să ne încredem cu totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.

Fiinţa noastră poate fi mai aproape de cer pe aripile imnurilor de laudă. În curţile cereşti, Dumnezeu este adorat cu cântări de laudă, şi atunci când îi aducem mulţumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oştilor cereşti. „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela proslăveşte pe Dumnezeu” (Psalmul 50,23). Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu bucurie şi adâncă închinare, cu „mulţumiri şi cântări de laudă” (Isaia 51,3).