Mulţi, îndeosebi aceia care sunt la începutul vieţii de creştin, sunt adesea tulburaţi de unele îndoieli. În Sfânta Scriptură se află multe lucruri pe care ei nu le pot explica sau chiar înţelege.
Ei se întreabă: „Cum pot cunoaşte eu care este calea cea dreaptă? Dacă în adevăr Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, cum pot să mă eliberez de aceste îndoieli şi nedumeriri?”

Dumnezeu niciodată nu ne cere să credem fără să ne dea suficiente dovezi pe care să întemeiem credinţa noastră. Existenţa Sa, caracterul Său, adevărul Cuvântului Său: toate acestea sunt întemeiate pe dovezi care apelează la raţiunea noastră, iar dovezile acestea sunt din abundenţă. Cu toate acestea, Dumnezeu n-a exclus posibilitatea îndoielii. Credinţa noastră trebuie să se întemeieze pe dovezi şi nu pe demonstraţii. Aceia care voiesc să se îndoiască vor avea prilej, în timp ce aceia care în mod sincer doresc să cunoască adevărul vor găsi o mulţime de dovezi pe care să-şi întemeieze credinţa.

Este imposibil pentru o minte mărginită să înţeleagă deplin caracterul lucrărilor Celui Infinit. Pentru inteligenţa cea mai ascuţită, pentru mintea cea mai cultivată, Cel Prea înalt trebuie să rămână totdeauna învăluit în ceva tainic. „Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă; ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor; ce poţi şti?” (Iov 11,7.8).