Schimbarea inimii, prin care devenim copii ai lui Dumnezeu, este numită în Biblie naştere. Ea mai este comparată şi cu încolţirea seminţei bune semănată de gospodar.
Tot la fel cei ce sunt cu adevărat convertiţi la Hristos sunt „ca nişte prunci născuţi de curând”, care trebuie să crească „în toate privinţele, ca să ajungem la Cel care este Capul, Hristos” (1 Petru 2,2; Efeseni 4,15). Asemenea seminţei bune semănată în ţarină, ei trebuie să crească şi să aducă roade. Isaia spune că ei vor fi numiţi „terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61,3). În acest fel se iau ilustraţii din viaţa naturală, ca să ne ajute la o mai bună înţelegere a adevărurilor ascunse ale vieţii spirituale.

Toată înţelepciunea şi iscusinţa omului nu sunt în stare să dea viaţă nici chiar celui mai mic lucru din natură. Numai prin viaţa pe care o dă Dumnezeu pot trăi plantele şi animalele. Tot astfel, numai prin viaţa ce vine de la Dumnezeu poate lua fiinţă viaţa spirituală în inimile oamenilor. Numai cine este născut „de sus”, numai acela poate deveni părtaş al vieţii pe care Domnul Hristos a venit s-o dea (Ioan 3,3).