Intercer – Poezii si editoriale

Sonet de Consacrare

M-am aprins şi ars în versuri de Iubire
Şi nu m-am consumat pe-a vieţii cale –
Ci imnuri scumpe în cântări şi Osanale
Doamne, Ţi-am adus drept mulţumire!

Sub jarul Ei de foc în scânteieri astrale
Am ars, în flacăra albastră spre servire,
Şi am cântat cu drag frumoasa izbăvire,
Salvarea mare, în reverberaţii triumfale!

N-am încetat, de a ascunde versul lirii
În freamătul de vorbe şi cuvinte spuse,
Şi-am arătat că ard sub verva întâlnirii,

Pe nori, când vei veni în slava Ta Isuse,
Când îngerii vor escorta alaiul fericirii –
Spre veşnicia sfântă-n bucuriile aduse!

Flavius Laurian Duverna

Rondelul Aşteptării( 3 )

Te aşteptăm, Isuse Doamne,
E strigătul scump al durerii…
E dorul sfânt al mângâierii…
Idealul vieţii ce ne-absoarbe!

Nimic nu poate să răstoarne
Din noi speranţa reînvierii…
Te aşteptăm, Isuse Doamne,
E strigătul scump al durerii!

Furtunile nu pot să-ntoarne
Iubirea-n temniţa… tăcerii…
Balsamul magic al puterii…
Deschizător de sfinte taine,
Te aşteptăm, Isuse Doamne,

E strigătul scump al durerii!

Flavius Laurian Duverna

Moment de Rugă

O, Dumnezeule Preasfânt,
Atât de mult ai iubit lumea
Creată prin înţelepciunea
Dumnezeiescului Cuvânt,
Căci să trăiască pe pământ,
Ţi-ai arătat în har minunea.

Ţi-ai dat pe unicul Tău Fiu
Ca preţ de răscumpărare
La Golgota-n crucificare,
Pământul de-a nu fi pustiu
Ci stăpânit de-omul cel viu
În slavă, cinste şi-adorare!

Din marea sa neascultare
În care-a căzut prin păcat,
Prin dragoste Tu l-ai salvat
În Jertfa Sa cea iertătoare
Prin dragoste şi îndurare,
Prin harul cel nemăsurat!

L-ai readus din nou la viaţă
La fel ca-ntâia încoronare
Când a primit a Ta suflare,
În prima a vieţii dimineaţă
Fără de nori şi fără ceaţă,
Recunoscând a sa creare!

Flavius Laurian Duverna

Dragoste, răbdare multă,
Sacrificiu, bunătate,
Trupul de om împrumută
Nume – mai presus de toate.

Are-n El îngăduință,
Pentru toți mărinimie,
Este scris în suferință,
Dar ce cânt și armonie!

Un parfum din altă lume,
Lacrimi literele prind,
Numele pare s-adune
Raze-n coroană strălucind.

Uneori împletitură
Într-o iesle de fân bun,
Alteori viziune pură
Tronul alb și-al lumii drum.

Numele Isus cuprinde
Ghetsemani – plin de suspine,
Până la Calvar se-ntinde,
Geamăt greu enormei vine.

Repetându-L cu iubire,
Venerație, dar și teamă,
Iată-L val de fericire,
Osanale mai înseamnă.

Deseori rostit cu zel,
Din inimi arzând ne-ncetat,
Mii stele scânteie pe cer,
Și flori dau parfumul curat.

Mări, munți, păduri, ape toate,
Zile și nopți, cer și pământ,
Aclamă lumi îndepărtate
Numele glorios și sfânt.

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Patmos, ostrov de durere,
osteneli și suferință,
netezit de lacrimi grele
și genunchi pentru credință,

privilegiu și onoare,
ai primit din cer de slavă,
vizita Acelui care
omenirea-I este dragă.

Maiestate minunată,
Cel ce-i Alfa, Cel ce vine,
Se descoperi îndată
lui Ioan vorbind de Sine.

Multe lucruri viitoare,
chiar defecte și păcate,
scene înfricoșătoare,
rele ce vor corectate,

rând pe rând se desfășoară
în istoria omenirii,
parcă ceru-ntreg coboară
deschizând planul iubirii.
––––––––
Când ne pare prea pustie
viața și fără speranță,
tu și eu, chiar toți să știe –
Domnul ne dă importanță.

El conduce și veghează,
lângă noi stă cu iubire,
zilnic inima de-i trează
Patmosul e-o strălucire! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Rondelul Crivăţului

Crivăţ crunt din Răsărit
Ce-ai venit cu viscol tare,
Mari troiene de ninsoare
Peste tot le-ai răspândit!

Pământu’ întreg l-ai albit
Cu neaua-i strălucitoare,
Crivăţ crunt din Răsărit
Ce-a venit cu viscol tare!

Satu’ întreg pare amorţit
Ca o insulă-ntr-o mare –
Albă-n valuri trecătoare,
Ce straşnic s-au îndesit
Crivăţ crunt din Răsărit,

Ce-ai venit cu viscol tare!

Flavius Laurian Duverna
30 ianuarie 2019

Nu voi uita…

Nu voi uita Doamne niciuna
Din binefacerile Tale sfinte,
Ce-n har mi le-ai pus înainte
Să le pot vede întotdeauna
Chiar şi când suflă furtuna;
Am să le ţin mereu în minte
În viaţa-mi, ca învăţăminte!

Nu voi uita Doamne niciodată
Cum din necaz oricât de mare
De nu vedeam nici-o scăpare
Interveneai, la timp şi-ndată,
Prin voia-Ţi scumpă, arătată
Se-ntrevedea sfânta salvare
Prin slava Ta, cea iubitoare!

Nu voi uita Doamne nicicând
Când sufletu-mi era-n durere,
Când lacrimi multe în tăcere
Mi-acopereau faţa plângând
Şi inima-mi frântă apăsând…
Atunci Doamne,-a Ta putere,
Eu o simţeam ca mângâiere!

Flavius Laurian Duverna

Iubirea-i Doamne, peste tot!

Iubirea-i Doamne, peste tot
E-n ceru-albasru şi în soare,
E-n izvoraşul şi-al lui şipot
Ce curge-n vesela-i cântare
Spre slava sacră, creatoare.

E-n apa mărilor şi în oceane
Ce-n braţe cuprind pământul
Prin mii de fluvii… diafane –
Ce-n valuri ele îşi duc cântul
Când le mână-n brize vântul.

E-n codrii verzi, şi în câmpii
În dealuri mândre, parfumate
De fructe-n livezi şi podgorii,
O, care de care, mai bogate
Din abundenţă înmiresmate.

E-n munţii-nalţi până la nori
Împodobiţi cu flori şi faună –
Şi-n nopţile cele-n splendori
Cu-a lor regină, blonda lună
Ce faima şi-arată-mpreună!

Şi ai mai pus iubirea Doamne
Şi-n inima… cea omenească,
Şi n-o putea ca s-o răstoarne
Tot răul! Nici s-o nimicească –
C-originea ei, este cerească!

Ce-i durerea?

Ce-i durerea? O cumplită
Concentrare sufletească
Prin natura cea firească,
Când din ea este stârnită
Inima, spre-a fi mâhnită
Ca viaţa, să se-ofilească.

Lacrimile, nu-s de-ajuns
Durerea-mi pentru-a opri
Sufletu-mi spre-al odihni,
Atunci când este împuns
Şi de spinii grei străpuns
Cu tendinţa, de-al zdrobi.

Ce-i durerea? O cumplită
’N trup şi suflet apăsare
Şi-n inimă, o-ngreunare,
De cel rău fiind născocită
Chiar din Paradis pornită
Spre-a strica noua creare.

Căci ’n-a lor neascultare
Primii oameni au trăit-o,
Şi noi toţi am moştenit-o
Prin firea, ce-n răsculare
Lacrimi aduce-n vărsare,
Pentru oricine-a suferit-o.

Dar, o! Lacrimile, toate
Ce-n amaruri mă-nsoţesc
În burduful sfânt ceresc,
Doamne-acolo-s adunate
Fiind cu milă amestecate,
Căci în har se răsplătesc!

De-acolo, din slăvi divine
Tu priveşti prin îndurare
La durerea-mi arzătoare,
Căci o, numai lângă Tine
Mai aproape, ea mă ţine
Prin dragostea salvatoare.

Când durerea mă sfăşie
Atunci ea-n suflet renaşte
Dorinţa de-a Te cunoaşte
’N dragostea din veşnicie,
Cum se-arată în măreţie
Slava-Ţi de a recunoaşte!

Flavius Laurian Duverna

Pe drumul Doamne, către cer!

Pe drumul Doamne, către cer
De când mi-ai făcut chemare
De-a Te urma, prin ascultare
Ca-n lumea largă, să nu pier,
Al vieţii mi-eşti, drag Giuvaier
Comoară scumpă pe cărare!

Te-am ascultat şi-am încercat
Să Te urmez, păzind Cuvântul
Cu toată dragostea şi-avântul,
Prin harul sfânt, ce m-a salvat
Pe cruce sus, când m-ai iertat
Să uneşti cerul cu pământul!

Atâtea piedici, Doamne-n cale
Câte s-au pus, de-a mă reţine,
Pe toate Doamne doar cu Tine
Trecutu-le-am, zvârlind la vale
Spre slava gloriei măririi Tale
Din veci de veci ce-Ţi aparţine!

Slăvit să fii Doamne Preasfânt
Fiindcă pe calea cea frumoasă
A salvgardării, în sânge sfânt –
Cu Tine merg voios spre casă,
Spre viaţa cea de veci, aleasă
Prin cel mai superb Legământ!

Flavius Laurian Duverna