Intercer – Poezii si editoriale

Povești adevărate merg pe stradă,
Ca niște inimi ce se văd de sus,
Ici-colo stau mai multe în grămadă,
Când soarele se-apropie de-apus.

Sunt vesele sau triste ori blazate,
Și fragede, adulte sau mai vechi,
Nu pot ghici ce taine sunt purtate,
Pe-același căi, urmând primei perechi.

O lacrimă, o umbră sau sclipire,
Deschid încet cămări de suflet iar,
Povești aleargă după fericire –
Vârtej amețitor cu gust amar.

Și fiecare poate-alege încă
Finalul în povestea sa acum,
Căci Scriitorul dragoste adâncă
A așternut la toți pe drum.

Penița Sa poate părea mai aspră,
Cerneala roșie – râul de dureri,
Scrisă de El acea poveste află
Finalul fericit, dulci primăveri.

Floare de colț

Doar iubirea divină putea,
Să renunțe la cer pentru noi,
Într-o lume murdară și rea,
Locuind cu sărmani, orbi și goi…

Doar iubirea putea suferi,
Atmosfera de groaznic păcat,
Încercat greu în orișice zi,
Creatorul în om S-a-ntrupat.

Doar iubirea divină-a ales,
Oboseală, foame, insulte,
Prea puțini muritori înțeles
Au găsit grăbiți să-L asculte.

Doar iubirea adâncă a plâns,
Pentru cel răzvrătit, păcătos,
Și-un ocean de durere a strâns,
Să-l salveze din moarte Hristos.

Doar iubirea divină știa,
Timp în univers când s-a-mplinit,
Fiul blând dezbracă slava Sa,
Iată-L Prunc în iesle adormit!

Floare de colț

Împart momente de odihnă,
Gânduri ce-adânc i-au frământat,
Și bucuria lor deplină,
Cei doi prieteni ne-ncetat.

Și unul lângă altul află
Sprijin și multe mângâieri,
Tăcerile câteodată
Presară aur, primăveri.

Atâtea amintiri transformă,
Lacrimi de ploaie, fulgi de nea,
Trainică legătură-n formă
De flacără, sau într-o stea.

Legați c-o funie cerească,
Urcă pe munte amândoi,
Mânați de dor ca să privească,
Tărâmul lucrurilor noi.

Când pașii-alunecă spre moarte,
O mână vine-n ajutor,
Urcând apoi tot mai departe,
Privesc spre-al lor Mântuitor.

La un popas un cânt se-aude,
Și-o promisiune din Scripturi,
Rugă fierbinte pentru rude,
Inși dificili sau foarte duri.

Și iar citesc pe pagini sfinte,
Descoperind multe comori,
Primesc puteri, merg înainte,
Pe soare, ploaie sau ninsori…

Floare de colț

O adiere dulce vine
Cu pace multă și căldură,
Purtând lumină, gând de bine,
Înlăcrimează stânca dură…

Zâmbet, speranțe semănate,
Din mici scântei – un foc prea mare,
Unindu-se astfel cu toate,
Vor demnitate și salvare.

Un alb veșmânt și fără pată,
Îmbracă viața noastră nouă,
Lucrăm mai mult ca niciodată,
Dar pâinea o-mpărțim în două…

O, ce răspuns la rugăciune!
Cât har vărsat, câtă iubire!
Cerul întins de nu poți spune,
Iubește-ntreaga omenire!

Floare de colț

Este-o foarte grea poruncă
Pentru cel nestăpânit,
Care vorbe-n jur aruncă,
Despre toți necontenit.

Ca un bici, săgeată, piatră,
Vorba sa rănește greu.
Va-nțelege vreodată
C-a lovit în Dumnezeu?

Spiritul de acuzare,
Tonul de judecător,
Este luat de la cel care
E Rebel și-amăgitor.

Fapte rele-adevărate,
Așezate cât mai sus,
De neoane luminate,
Nu-i metoda lui Isus!

Untdelemn de alinare,
Un izvor curat și bun,
Dau cuvintele pe care
Cei creștini gândesc și spun. Amin!

Floare de colț

Fir fragil de aur sclipitor,
Cerul cu pământul împletind,
Freamăt dulce de la Creator
Și bătăi în inimi lanț se prind.

Ești plutire, zbor mai sus de nori,
Trudă, lungă frământare,
Mereu lacom căutând comori,
De cunoaștere, dorință mare.

În potirul zilelor aduni,
Clipe dulci, clipe amare chiar,
Trec în șir anii mai răi, mai buni,
Fără a privi în urmă iar.

Alternând tablou întunecat,
Cu peisajul colorat aprins,
Lacrima de foc ce s-a vărsat,
Cu un zâmbet cald de neînvins.

Fără de odihnă ca pârâu,
Tot alergi prin munți și văi adânci,
Sau prin livezi cu rod, lanuri de grâu,
Primăvara râzi, spre toamnă plângi.

Anotimpurile-n hora lor,
Te învăluie și te cuprind,
Se rotesc cu tine-amețitor,
Nu observi fire de păr albind.

Misterios și tainic ești un dar,
Mai de preț decât orice sub zări,
Bucură-te azi de pace, har,
Nu te irosi în înșelări!

Floare de colț

Stau cuminți sub aripile sufletului,
Gata să se-ngrămădească la alarmă,
Luciri timide dăruite nimănui,
Cioburi de-argint, oglindă ce se sfarmă.

Prinse-n cerc se rotesc, se desfac alergând,
Ca apoi să se strângă din nou imediat,
La vestea cea tristă că nou venitul gând,
Plânge atât de-amarnic, foarte deprimat.

La taifas, relaxare, stau așezate,
Ațipesc și visarea venind uneori,
Risipite care-ncotro, iată toate,
Discursul întrerupt se pierde în nori.

Din zori aplecate pe multe proiecte,
Colaborează ca-ntr-un stup zumzăitor,
Lucrările sunt gata și perfecte,
Conexiuni rapide funcționând cu mult spor.

Gânduri noi iar sosesc în cămări tot mereu,
De rezervă memoriei la nevoie,
Exersând zi de zi, se-antrenează din greu,
Oriunde, oricând s-alerge n-au voie.

Îmbrăcate frumos, vesel chip arborând,
Se unesc într-o dulce cântare acum,
Îndreptând către cer chiar și cel mai mic gând,
Mulțumind de popasul de-odihnă cel bun!

Floare de colț

Oceanul de deasupra noastră,
Iubirea Sa nu o cuprinde,
Se-ntinde-n infinit albastră,
Cât gândul merge înainte.

Ea știe doar să se ofere,
Răspuns și mulțumiri n-așteaptă,
Și în momente foarte grele,
Rămâne calmă, bună, dreaptă.

El, cel respins de orișicare,
Găsește-o oază în iubire,
Un neînsemnat pe care-l doare,
Indiferența din mulțime.

Așa cum ne-a iubit Păstorul,
Cu dragoste fără măsură,
La fel și noi lucrând ogorul,
Să-ndepărtăm mândrie, ură.

Și precum strugurele dulce,
Zdrobit cu multă răutate,
Suc parfumat oricând aduce,
Creștinul doar iubire poate.

Floare de colț

Frunze îngălbenite
tresar și se destramă
sub pașii trecătorilor,
ca niște vieți consumate cândva
pe ramuri pline de roade…

Mii și mii de frunze galbene –
cuvinte rostite
ce nu se mai pot întoarce
în locul de unde au venit…

Idealuri atinse sau pierdute
ce se descompun sub trecerea
timpului, atât de prețioase
pentru unii și atât de neînsemnate
pentru alții…

Frunze uscate –
file ostenite din calendar
ce au căzut în neant
pe o stranie traiectorie a uitării…

Floare de colț

M-am dus la locul meu de strajă,
Și stam pe turn ca să veghez,
Să văd ce îmi va zice Domnul,
Răspunsul Său să cercetez.

Vezi, profeția-i hotărâtă,
Se va-mplini, nu va minți,
Întârzierea orișicâtă,
Așteaptă dar, ea va veni!

Acela care-i fără pată,
În toate e neprihănit,
Viața de cer are legată,
Doar prin credință-i mântuit!

La ce lucrează-aceste neamuri
Și nu se mai opresc deloc?
Se-adună veacuri lângă veacuri,
Trudindu-se doar pentru foc.

Pământul va fi plin de slava
Și cunoștința Domnului,
Ca fundul mărilor de apa –
O haină grea adâncului.
–––––––-
Domnul este în Templul Său sfânt,
Smerit să se plece-orice om!
Să tacă întregul pământ,
Închinare măritului Domn!

Floare de colț