Intercer – Poezii si editoriale

La Marea Adunare

O, Doamne! Cea mai scumpă întâlnire
Când Îţi vei aduna din valea plângerii,
Pe toţi aleşii Tăi, la minunata întrunire,
Cu drag şi patos, vor împlini-o îngerii.

Din toate cele, patru colţuri de pământ,
Vor fi aduşi atunci, la Marea Adunare,
Toţi credincioşii, ca pe-aripile de vânt
Prezenţi, la cea mai onorată sărbătoare.

Hristos, cel mai frumos din zeci de mii,
Acolo-n slăvi, îşi va dezvălui mărirea,
Şi lăudat prin imnuri sfinte, în melodii,
El va primi, prin gura tuturor, slăvirea.

Atunci, prin planul scump de mântuire
Se va-mplini, cele mai mari făgăduinţi,
Când cerurile şi pământul, prin zidire
Vor anunţa, căci au trecut de suferinţi!

Şi-or demonstra, în măreţia lor deplină,
A marei veşnicii ce va curgea în infinit,
Splendorile, din Providenţa cea Divină,
Pe care cei aleşi, în inimi ei le-au năzuit.

Acolo, ce magnific, va fi Tronul Sfânt,
Înconjurat de slava, în veci nepieritoare,
Unde-n lumina sfântă, a noului pământ,
Chiar soarele, va fi o stea care dispare!

Cetatea sfântă, cea de aur… şi de iaspis,
Al cărei meşter, şi ziditor e Dumnezeu,
Acolo este, reamintindu-ne de Paradis,
Şi de Iubirea… înconjurată în curcubeu.
.
Acolo, este râul alb al vieţii, scânteind,
De slava sfântă, care veşnic luminează
Tronul mareţ, din care curge clipocind,
În susur liniştit, şi sufletul îl desfătează.

Acolo, este pomul vieţii, plin de roade,
Cu fructe, în fiecare lună spre mâncare,
Şi frunzele… ce nici-odată nu vor cade
Vor folosi la neamuri pentru vindecare.

Acolo-i Avraam, Isaac si Iacov patriarhii,
Ce-au fost străini si călători, peregrinând,
Noe, Iov si Daniel, ce au uimit monarhii
Cu-a lor descoperiri, făcute rând pe rând.

Acolo, sunt profeţii şi apostolii, martirii,
Sunt toţi acei ce s-au luptat cu rânduială,
Sunt toţi acei ce au vestit solia mântuirii,
In vremile ce le-au trăit, ne-având sfială.

Nedespărţiţi vom fi la acea mare adunare,
De toţi acei aleşi, ce lupta bună au luptat,
Şi bucuria, ce-om simţi-o laolaltă fiecare,
O vom cânta, cum niciodată n-am cântat!

Flavius Laurian Duverna

La Judecată

Pe Tronul Sfânt de Judecată
Stă Dumnezeu,
Să dea la toţi dreaptă răsplată
În zi de jubileu!

În faţa-I Sfântă ca mijlocitor
Este Hristos,
Ca Mare Preot şi Mântuitor
Pentru păcătos!

Prin al Său sânge ce-a vărsat
La cruce sus,
Pe dealul Golgotei martirizat
A fost Isus!

Pentru-ale lumi mari nelegiuiri
S-a sacrificat,
Şi-n ziua crudei Sale răstigniri
N-a murmurat!

Neprihănirea Sa cea dovedită
În agonia grea,
De tâlhar şi sutaş mărturisită
Iubind zidea!

Astfel, poate să mijlocească
Pentru iertare,
Şi viaţa veşnică să dăruiască
La oricare!

Flavius Laurian Duverna

La Izvorul mântuirii.

La cel mai dulce Izvor
Cel al slavei cristaline,
Smerit mă plec doritor
Sa sorb picături divine.

Fiind cu setea, potolită
Prin cercări lauri adun,
Cu inima-n har întărită
De Dumnezeul cel bun.

Vestesc la toţi, bucuria
Scumpă sufletului meu,
Că-n Izvor îmi stă tăria
Trecerii-n nevoi şi greu.

Cine bea din apa sfântă,
Al său suflet, îşi adapă,
Cu nădejdea neînfrântă
Că acest Izvor nu seacă.

Fiind Izvor, al mântuirii
Din crucea dela Calvar,
Curge-n teascul izbăvirii
De Isus, călcat prin har.

Nimeni nu îl poate-opri
Căci el vine de la cruce,
Şi-n nădejdea de-a trăi
E Izvorul, sfânt şi dulce.

Flavius Laurian Duverna

Jertfa Mariei

Printre multele-I…minuni
Ce le-a făcut Domnul Isus,
Cu posturi şi cu rugăciuni,
Cuvintele sfinte ce-a spus

Femeei, că-i deplin iertată
De viaţa ei prin desfrânare,
Au fost ca roua cea curată,
Minunea vie, cea mai mare.

Când a iertat-o, pe Maria,
‘N dragostea copleşitoare,
În sufletu-i, s-aprins făclia
Iubirii scumpe, salvatoare.

Şi când a sosit momentul
Să dovedească mulţumire,
A dat pe faţă ataşamentul
Prin gestul său de umilire.

În vasul spart de alabastru
Şi-a amintit…faptele grele,
Închisă-n cumplitul castru
Al celor şapte duhuri rele.

Ele-o ţineau strâns legată,
Însă-n dragostea cea mare,
Le-a izgonit, şi dezlegată,
Maria-i plânge la picioare.

Cu mirul ce l-a cumpărat
De Nard curat, mirositor,
Ea capul I l-a-mbălsămat
Ungându-L ca, Mântuitor.

Cu părul său bogat şi lung
Picioarele sfinte-I ştergea,
În timp ce lacrimile-i curg
Şi mii de-ar fi n-ar ajungea!

Astfel, au fost amestecate
Şi mir şi lacrimi… laolaltă,
Că-i liberă de mari păcate
Din viaţa-i cea blestemată.

Si să se-aprindă şi să ardă
În suflet dragostea divină,
Că a primit o vorbă caldă
Salvând-o dela grea ruină.

Flavius Laurian Duverna

Jertfirea

Când planul cel de mântuire,
A fost gândit pe jertfa mare
A singurului Său Fiu, iubit,
Ceru-a rămas în consternare.

Şi-a început, să urmărească
Cea mai fantastică-mplinire,
Prin taina cea necunoscută
Care-a surprins prin dăruire.

Un gol mare a fost în ceruri
Când Tatăl Sfânt a hotărât,
Ca Fiul Său să se întrupeze
Aici, în lumea care L-a urât.

Voind, S-a lăsat crucificării
Deşi, El ar fi putut fi salvat,
De oastea cerului, de îngeri,
Ce-au suportat şi au răbdat.

O, şi chiar Dumnezeu a fost
La grea-ncercare-n Fiul Său,
Căci El cu Tatăl au fost una
În drama cruntă, cu cel rău.

El capul Şi-a plecat murind
Şi-a luat cu Sine în pământ,
Stâlpii împărăţiei lui Satan,
Biruind astfel prin mormânt.

Flavius Laurian Duverna

Jertfa Împlinită

Prin înălţarea-I pe cruce
Prin moartea ce-a biruit,
Viaţa pentru-a ne aduce
Isus, jertfa Şi-a-mplinit!

Sacrificiul Său prin Sine
O, ce se-ntinde-n infinit,
În favoarea noastra ţine
Pentru că El, ne-a iubit!

Inima, de-acum e plină
De-acea sfântă bucurie,
Şi de pacea cea deplină
Pentru-ntreaga veşnicie.

Iar în timp ce Îl strigăm
Prin sinceră rugăciune,
El ne v-a-ntări, să stăm
Din foc fiind un tăciune.

Stând în faţă în picioare
Pentru noi, v-a mijloci,
Şi de hainele-s murdare
Totuşi, ne va-ndreptăţi.

Şi ne-o da, în al Său har
Cununa cea mult dorită,
Ce-om  avea-o ca un dar
Prin jertfa cea împlinită.

Flavius Laurian Duverna

Jertfa Iubirii

Când în planul sfânt, divin
S-a hotărât taina întrupării,
În toate lumile din Univers
S-a ridicat semnu-ntrebării.

Prin veacurile ce-au trecut
Minţile-au dat curs gândirii,
La panul de Rascumpărare
Prin jertfa scumpă a Iubirii.

Dar numai cand s-a-mplinit
Prin Isus ce-a fost străpuns,
Au început, ca sa-nţeleagă
Cel mai strălucitor răspuns.

Să ştie astfel, ce e Iubirea
Cu-al Ei statut din veşnicie,
Că este-opusă, întregii uri
Din cea mai crudă tragedie.

Să ştie că prin jertfa crucii
Ce-a fost tradusă la Calvar,
S-a pus păcatului obstacol
’Nălţând un trainic stăvilar.

Şi că-n victoria din Golgota
Şi-n întunericul din noapte,
Lui Lucifer s-a dat sentinţa,
S-a tras clopotul de moarte.

Flavius Laurian Duverna

Început de Primăvară

După Iarna ce-a plecat
A-nceput călduţ s-adie,
Vânt şăgalnic, aşteptat
De-a ţării mănoasă glie.

Este vânt de primăvară
Şi trezeşte acum natura,
Şi din zori până în seară
O îmbie să-şi ia armura.

Codrii iată se deşteaptă
După-a iernii toropeală,
Şi către soare îndreaptă
Crengile din amotrţeală!

Covoraş de iarbă verde
Se-aşterne peste câmpii,
Şi în nori încet se pierde
Cânt plăcut de ciocârlii.

Totul, este plin de viaţă,
Totu-i cânt şi voie bună,
Şi din zori de dimineaţă
Cântece de cuci răsună.

Mierla cu fluierătoarea
Sună trilul său stângaci,
Ghionoaia, deşteptarea
Bate toaca prin copaci.

Oamenii, în grabă mare
Începe-acum să lucreze,
Şi-n grădini şi în ogoare
De toate, să îşi planteze.

Ei încep ca să sădească
Prin credinţă tot mereu!
Să răsară, şi să crească
Face numai Dumnezeu!

Flavius Laurian Duverna

Într-o zi, la o răscruce

Într-o zi, fiind la răscruce
Oprindu-mă, am întrebat,
Care-i drumul care duce
Spre al păcii sfânt regat?

Printre drumuri toate late
Cu placeri fermecătoare,
Ce îmbia, de-a fi urmate
Făr-a pune vreo-ntrebare,

Era şi-unul, foarte îngust
Străjuit de poarta strâmtă,
Unde după-amar dezgust
Pace-avea, inima-nfrântă.

Trudit greu, şi împovărat
Am plecat să-l urc în sus,
Pân-ce pacea mi-am aflat
Lângă al meu Domn Isus.

O! Cea mai dulce liniştire
Sufletul mi-a îmbălsămat,
Când voia mea-n făptuire
Lui întrteagă i-am predat.

Şi-acum fiind în ascultare
De-al Său sublim Cuvânt,
Drumul îngust e-o cărare
Ce mă duce-n cerul sfânt!

Într-ajutor

Când inima ades mi-e frântă
Şi simte crunt marea durere,
Când ne-ncetat se frământă
Şi speră-n sfântă mângâiere,

Atunci, Tu să îmi fii aproape
Isuse, prin Duhul Tău Sfânt,
De-oi trecea, prin foc şi ape
Ori prin pustiuri pe pamant!

Pe-al vieţii drum când istovit
De-atâtea multe coborâşuri,
Mă simt nevolnic, şi-obosit,
Făr-de puteri, peste urcuşuri,

Atunci, să ştiu că lângă mine
Eşti Doamne bun, într-ajutor,
Să mă păzeşti, puteri depline
Să-mi dai să pot fi-nvingător!

Nutrind speranţă, în biriunţă
Păstrată în suflet, tot mereu,
Ea mi-e jalonul ce-n credinţă
Îmi dă curaj, prin orice greu.

În drumu-i, de ar fi Calvarul,
Ce-l voi avea, de-ntâmpinat,
Pe el de-ajuns îmi este harul
Ce scump Isuse, mi-ai lăsat!

Flavius Laurian Duverna