Intercer – Poezii si editoriale

Cea mai frumoasă Baladă

Cea mai frumoasă Baladă
E Dragostea lui Dumnezeu,
Ce nu a vrut, omul să cadă
Pe-al vieţii orânduit traseu.

Creat la chip şi-asemănare,
Cu fiinţa Sa de Dumnezeu,
Corect şi prin reprezentare
El slava Lui, vestea mereu.

Dar pe a vieţii, traiectorie
S-a aşezat ascuns Lucifer,
Să umbreasca sacra glorie
A Tatălui cel sfânt din cer.

Deşi-nsă omul prin cădere
L-a dezonorat, pe Creator,
A primit vot de încredere:
,, Isus Hristos, e Salvator!”

El este Dragostea supremă
Ce spre al Golgotei, munte,
A suportat crunta diademă
Coroana de spini pe frunte.

A suportat răbdând lovirea
Puterea celui rău, pe cruce,
Că numai astfel, mântuirea
Întregei lumi, putea aduce!

Flavius Laurian Duverna

Doar, o Rugaăciune

Distanţa, dintre noi şi Dumnezeu
E doar o rugăciune,
Ce-o înalţ, cu gând pios mereu
Ca jarul din tăciune.
Când Lui Îi spun tot ce m-apasă
În grele strâmtorări,
Mă simt că nu-s străin de casă
Mă ţine, în încercari.

Distanţa, pân-la tronul cel de har
E doar o rugăciune,
Şi Domnul ia aminte, iar şi iar
Ce inima Îi spune.
Când duhul mi-e peste putinţă
Mâhnit, la El alerg,
Să-mi dea puteri spre biruinţă
Pe cale, ca să merg.

Distanţa,… dela mine pân-la cer
E doar o rugăciune,
Prin ea mă-nalţ, prin ea nu pier
La margini de genune.
Prin ea ajung în Sfânta audienţă
A Celui care m-a zidit,
Şi-L rog sa-mi acorde clemenţă
Să-mi ierte ce-am greşit.

Flavius Laurian Duverna

Cea mai frumoasă Poezie

Cea mai frumoasă Poezie
E Dragostea lui Dumnezeu,
Ce pentru om a vrut să fie
Ca un balsam din empireu.

Venită din cerul preasfânt
Pentru salvarea minunată,
Promisă-n divin legământ
Dragostea S-a dăruit toată.

S-a dăruit pe-altarul crucii
Să poată aduce mântuirea,
Celor ce stau în sfera fricii
Pentru-a obţine nemurirea.

Prin Dragoste, însă-a venit
Cea mai sublimă asigurare,
Planul sfânt, că s-a-mplinit
Făcut pentru răscumpărare.

Salvarea prin neprihănirea
Jertfei străpunsă la Calvar,
A demonstrat că izbăvirea
Omului, se poate prin har.

Şi viaţa iarăşi va fi reluată
În completa-i desăvârşire,
Cum a fost binecuvântată
De Dumnezeu l-a ei zidire.

Flavius Laurian Duverna

Standardul Sublim

Pe traseul gândurilor, înspre cer cugetătoare,
Care zboară zilnic, prin credinţă, tot mai sus,
Vreau odată, ca s-ajung acolo unde eşti, Isus,
În cetatea cea mai scumpă, veşnică în Soare!

Şi-n lumina ei de iaspis, străvezie şi măreaţă
Să îmi satur sufletul, gustând din făgăduinţi,
Şi uitând trecutul, ce-a fost plin de suferinţi,
Să mă scald în razele-i, raze sfinte de viaţă!

Şi să-l întâlnesc acolo, pe puternicul bărbat,
Cel ce-a fost întâiul, luat la cer de pe pământ,
Pe Enoh, patriarhul, ce-a ascultat de Cuvânt,
Care trei sute de ani, cu Dumnezeu a umblat.

Să mă bucur, în cetate, de întâlnirea cu Ilie,
Marele profet, ce-a fost înălţat la Dumnezeu,
Într-un car de foc, care-a apărut instantaneu
În vârtejul cel de vânt, să-l ducă în veşnicie.

Să întâlnesc acolo, pe acei, veneraţi bătrâni,
Douăzecişipatru, pe scaunele lor de domnie,
Ce-nălţau cântare nouă, şi în sfântă bucurie
Aruncându-şi la picioare, jos, ale lor cununi.

Care-I dau slavă, cinste şi-nchinare Mielului,
Pentrucă în jertfa-I sfântă, ne-a răscumpărat,
Şi ne-a întins o punte, peste abisul de păcat,
Ca astfel, să ne mântuiască, prin sângele Lui.

Să mă bucur de Isus, Mare Preot şi Împărat,
Cel ce-n planul de răscumpărare S-a jertfit,
Ca s-aducă iaraşi, cerul şi pământul oropsit,
La standardul sublim, ce-n iubire le-a creat!

Flavius Laurian Duverna

Intr-o dimineata
un iepuras cu blanita putin sifonata
de catre o haita ce nu-l lasa in pace,
s-a intalnit la o margine de apa
cu un pui de rata.
Cu rasuflarea intretaiata,
dar doritor sa rada si el macar o data,
ii spuse firavului boboc:
„Vai ce rau imi pare ca nu sunt astazi vulpe,
as fi facut din tine un mic dejun pe cinste,
dar cu tine,eu nici nu am ce face,
esti prea neinsemnat…bun de lasat in pace…”
Bobocul prinse gluma si spuse serios:
„Cred ca ar fi fost bine sa te invat sa-nnoti,
privesc venind din urma trei caini suparati foc…
Iti spun „La revedere!.. si sa-ti pui trei cojoace,
de vrei sa scapi cu viata,arunca-te in apa…
Si bietul iepuras,nestiind sa innoate nu a sarit
in apa…
In clipa urmatoare era servit la masa…
Atunci cand tu ignori valoarea celui mic,
in clipa urmatoare poti ajunge nimic…

Cea mai frumoasă Poveste

Cea mai frumoasă Poveste
E Dragostea lui Dumnezeu,
Venind din veci eternă este
Şi-nveşmântată-n curcubeu.

Prin Dragoste, Cel Creator
Şi prin puterea Lui măreaţă,
A recuperat omul, muritor,
Şi l-a adus din nou la viaţă.

L-a pus pe pragul ascultării
Ca să păşească, în credinţă,
Că-n luptă nu-i lăsat uitării
În drumul său spre biruinţă.

Privind la jertfa din Calvar,
La Dragostea ce a fost pusă
Pe-al vieţii sfânt şi viu altar,
Neprihănit-a fost străpunsă.

Ea din Golgota, Îşi revarsă
Speranţa-n raze salvatoare,
Căci nu există cale-ntoarsă
’N lucrarea Ei, mântuitoare.

Şi nu există, sub cer nume
Să strălucească-n umilinţă
Ca jertfa dată, pentru lume
A Dragostei… prin biruinţă.

Flavius Laurian Duverna

Semne de Toamnă

Au căzut frunzele toate
Şi codrii rămas-au goi,
Vântul bate zi şi noapte
Şi norii-aduc iarăşi ploi.

Cei care-au gătit ogorul
Şi sămânţă au semănat,
Trag nădejde în viitorul
Unui an, cât mai bogat.

Ceru-i trist şi-i mohorât,
Soarele nu mai luceşte,
Suflă vânt, timpu-i urât
Şi sămânţa pusă creşte.

Toate se petrec sub legi
De Cel Sfânt orânduite,
Şi de-ai vrea să înţelegi
Pricepi că sunt stabilite.

Pân-la ziua de-ndreptare
Toate-urmează cursul lor,
Când Suprema orientare
Va înfiinţa, un nou viitor.

Când păcatul va fi şters
Şi-alte zile-or fi curgând,
Lucrurile, în sens invers,
Se vor fi … desfăşurând.

Va fi doar… un anotimp…
Peste tot pământul soare,
N-or fi ani, şi niciun timp
Viaţa lumii, s-o măsoare.

S-au dus anii de veghere,
S-a dus timpul încercării,
De la nimeni nu s-o cere
Un nou termen al probării.

Toţi s-or bucura de viaţă
C-au scăpat de suferinţi,
Mântuirea, având în faţă
Fi-va-n rândul celor sfinţi.

Numai Domnului rămâne,
Ca şi-oglinda-n strălucire,
Semnele … de-opresiune
Pentru-a Sa sfântă iubire.

Flavius Laurian Duverna

Cea mai frumoasă Cântare

Cea mai frumoasă Cântare
E Dragostea lui Dumnezeu,
Ce-n Univers prin asumare
Şi-a luat un rol de Corifeu.

În planul sfânt de mântuire
S-a pus chezaşă, in salvare,
Când în faimoasa răzvrătire
Lucifer, s-a vrut mai mare!

Şi-a trebuit să intre-n luptă
Pentru pacea, în cerul sfânt,
Când se tindea, sa fie ruptă
Printr-un trist desnodământ.

Căci pân-la urmă, o treime
Din îngerii ce-au fost creaţi,
Şi-au pierdut sacra isteţime
Şi-au fost din cer afară daţi.

Dar lupta a fost continuată
Şi-n lumea nouă cea zidită,
Şi la Golgota-n jertfa dată
Dragostea-nvins, nebiruită.

A-nvins pe cel ce stăpânea
Cu puterea-i, peste moarte,
Ce-n închisoarea sa-i ţinea
De har… ca să n-aibă parte.

Flavius Laurian Duverna

Lacrimi de Toamnă

De ce în anotimpul Toamnă,
Frunzele verzi, îngălbenesc?
De ce e frig, şi înspre iarnă,
Din pomi veşmintele lipsesc?

Cum de natura îşi dezbracă
Culoarea verde, îmbietoare?
De ce ţurţuri de promoroacă
Îndoaie crengile-n mişcare?

Privind cu gândul la-nceput,
La-ntâiul om, ce-a fost creat,
Vedem cum şi el şi-a pierdut
Veşmântul, căci n-a ascultat.

Ca şi frunzele, ce-au vestejit
Plutind încet, înspre pământ,
La fel şi pe Adam l-a părăsit
Lumina, ce i-a fost veşmânt.

El, n-a prevăzut ce va urma
După-a lui mare neascultare,
Şi că-un păcat poate curma
Viaţa cea sfântă,-nfloritoare.

Când şi-n natură a ei mantie
A început să-ngălbenească,
El s-a-ntrebat dorind să ştie:
Ce va urma-n viaţa firească?

Şi când frunze s-au desprins
Din trunchiul viu, s-a-nfiorat,
Şi plânsul jalnic, l-a cuprins
Şi-n duh mâhnit s-a tulburat.

Când astfel ele-ncet pe rând
Se desfăceau, plutind în jos,
În mintea sa creştea un gând:
Păcatu-i groaznic, e dureros!

Atunci, el începea să plângă
Jelind cu glasu-n bocet tare,
Voind amarul să şi-l strângă
Prin lacrimi sincere şi-amare.

Şi cum plângem pe cei dragi
În drumul lor catre mormânt,
La fel plângea, şi priviri vagi
Avea Adam, cu duhu-nfrânt.

El conştient de-acum deplin,
Gândea că-a lui neascultare,
Se vede-n lacrimi şi-n suspin
Când frunzele-ofilite, moare.

Văzând structura lor diformă,
Că totul se schimbă-n natură,
El cugeta, că-aceeaşi formă
Cuprinde-va şi-orice făptură.

Până la urmă, aceeaşi soartă
A morţii, îl va ajunge şi pe el,
Căci acum blestemul poartă
Pentru-al său pas, de infidel.

Dar printre spini şi pălămidă,
Şi printre chinul prin sudoare,
Avea speranţa-ntr-o hlamidă
Prin planul de Răscumpărare.

Astfel, în Sămânţa ce-o veni
Nădăjduia-n lupta-n biruinţă,
Când capul crunt îl va zdrobi
Al şarpelui doar prin credinţă.

Sămânţa Sfântă, Salvatoare,
Doar a privit-o peste veacuri,
Şi lacrimi multe-n revărsare,
Au curs din cele două lacuri.

Căci ochii-n fiecare Toamnă
Erau noian, de lacrimi multe,
Când cădeau să se aştearnă
Pe pământ frunzele mărunte.

Privind prin prisma izbăvirii
Blestemul l-a dus an de an,
Sperând că timpul mântuirii
Nu-i prea departe de liman.

Şi-a aşteptat… în nerăbdare
Şi peste ani şi peste vremuri,
S-a consolat în vestea mare
Prin izbăvirea cea din ceruri.
……………………………………
Trecut-au vremile dearândul
Şi lacrimi încă Toamna curg,
Şi frunzele-acopăr pământul
Din zori de zi până-n amurg.

Flavius Laurian Duverna

Bucuriile toamnei
Adie vantul printre ramuri
iar frunzele plutesc domol spre pamant,
afara miroase a struguri si prune
de ieri a-nceput sa se schimbe vremea
im munti.

Bunica zambeste si face un pluovar de
iarna
nepotii alearga afara de zor,
copiii mai mari merg iarasi la scoala
vacanta de vara s-a dus ca un zvon.

Ajung in camari roadele toamnei
parintii muncesc acum mai cu spor,
pana si bunicii devin mai putenici,
pe cer trec pasari calatoare in zbor.

E ceas de cantare si munca
culorile toamnei devin tablou viu,
soarele mangaie gutuii cu razele-i calde,
in vii se aud stigate si glasuri zglobii.

Ador totdeauna o toamna bogata
cu mere ,cu pere,cu struguri si nuci,
dar gandul ma poarta departe de lume
spre plaiuri visate de parinti si bunici.
gabriel neagu