NECROLOG
ENOH LIGA (23/01/1936 – 7/04/2013)
Ps. 91 a fost unul dintre cele mai indragite pasaje biblice care a calauzit viata lui Enoh Liga inante de a trece la odihna:
“Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred; Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua nameaza mare. O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi. Pantru că zici: Domnul este locul meu de adăpost şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău”.
Alaturi de acest pasaj, cantarea lui preferata a fost “Cetate Tare-i Dumnezeu”.
Liga Enoh a primit darul vieții pe 23 ianuarie1936 ca al cincelea dintre cei șase copii – trei fete și trei băieți – ai lui Ioan și ai Elenei Liga din comuna Mălușteni, județul Vaslui. Inainte cu 10 ani de nasterea lui Enoh, ambii parinti au primit credinta in revenirea Domnului Hristos si au decis sa-si creasca cei 6 copii in temere de Dumnezeu. Dupa trecerea la odihna a fratelui Enoh, in present, doar trei dintrei acestia mai sunt in viata: Iunia, Iosafat si Magdalena.
În aprilie 1945, pe când avea vârsta de nouă ani, cel de-al doilea război mondial i-a răpit tatăl. Mama i-a trecut la odihnă în iunie 1985.
La varsta de15 ani incheie legamantul cu Dumnezeu prin botez in localitatea natala, Malusteni si este credincios acestui legamant pana in ultima clipa de viata.
În 1956, perioadă de plină expansiune a comunismului, tânărul adventist Enoh Liga este luat în armată. Ca mai toți colegii lui de generație, după opt luni de serviciu militar caracterizat de intensă persecuție religioasă, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru refuzul de a lucra în Sabat. Persecuția a continuat și pe perioada condamnării. Din fericire, ca fruntaș în muncă, pedeapsa îi e redusă și este eliberat după aproape trei ani.
La vârsta de douăzeci și cinci de ani a poposit pe meleagurile brăilene locuind în Mircea Vodă și în Făurei. Aici a cunoscut-o pe Elena Rotaru cu care s-a și căsătorit în 1963 stabilindu-și domiciliul în comuna Viziru. Dacă ar mai fi trăit încă șapte săptămâni, Liga Enoh și-ar fi putut aniversa nunta de aur alături de soția sa, Elena, împreună cu cei cinci copii (Florin, Danut, Marius, Doru si Alice), trei nurori (Livia, Georgeta, Monica), un ginere (Cristi) și cei șapte nepoți care le-au îmbogățit familia între timp. (Eva, Michael, David, Joseph, Abi, Eric si Julia).
Deși a muncit cu dăruire în diverse locuri, cea mai lungă perioadă a lucrat la Spitalul din Viziru de unde s-a și pensionat în 1996. Dar dincolo de inevitabila rutină zilnică, Enoh fost un vizionar, un om îndrăzneț pe deplin implicat în proiecte mari. Permanent activ în biserica locală din Viziru, a avut continuu pe inimă lucrarea de evanghelizare lucrând activ la înființarea și menținerea comunității din Lanurile. După pensie a fost diagnosticat cu Parkinson. Operat în 2000 în Loma Linda, California, s-a luptat cu boala pentru următorii treisprezece ani.
Faptul că în anul 2010 a reușit să participe pentru prima oară în viață la sesiunea Conferintei Generale A Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, desfășurată în Atlanta, Georgia, i-a dăruit momente de împlinire și satisfacție spirituală maximă. La data de 2 aprilie 2013 fost internat la Spitalul Universitar din București pentru o viroză. După numai alte cinci zile, pe data de 7 aprilie 2013, la orele 19:35, Liga Enoh trece la odihnă înconjurat de mulți dintre cei dragi din țară și de peste hotare. A avut harul de a fi conștient, lucid și credincios lui Dumnezeu pînă în ultima clipă. Una dintre ultimele lui griji a fost să se asigure că soția lui n-a uitat să inapoieze Domnului a zecea parte din pensia primită dupa ce a fost internat in spital.
*Familia si-l aminteste ca un om al credintei gata sa ierte pe oricine si in orice situatie. A stiut sa piarda fara ca vreodata sa se planga ca a fost nedreptatit.
*Vecinii, consatenii si colegii de lucru si-l amintesc ca un om de omenie, de cuvant si de suflet, gata sa ajute pe oricine si in orice situatie.
*Biserica locala ii rosteste numele cu cinste, respect si regret. A slujit neconditionat de-alungul anilor si intotdeauna a participat cu placere in proiectele sociale sau spirituale organizat de comunitatea locala sau biserica mondiala.
Deși momentul despărțirii e greu, privim cu încredere înainte către ziua adventului și a înnoirii tuturor lucrurilor, ziua în care Cel care este Învierea și Viața îi va răsplăti pe deplin credincioșia. Ferice de cei ce mor în Domnul căci faptele lor îi urmează.
Serviciul de inhumare va avea loc Miercuri 10 Aprilie 2013, ora 12:00 in Biserica Adventista din comuna Viziru, judetul Braila. Pentru cei interesati, un timp de vizitare va fi disponibil marti seara (9 aprilie 2013) incepand cu orele 19:00, in acelasi loc. Informatii suplimentare la urmatoarele telefoane:
0740-169-056
0769-001-786
0722-810-975