VEŞTI CONTRADICTORII – VEŞTI ALE SFÂRŞITULUI
Media oficială a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea (căci “media neoficială” – “bârfa” -, cum o numeşte Biblia, nu merită a fi luată în consideraţie), pe lângă multele veşti frumoase în statistici de evanghelizare, misiuni gloable şi investiţii de caritate nebănuit de mari, ne mai face cunoscut şi câte o veste tristă. Una din ele, devenită de “pomenire” dacă de “sărbătorire” nu se cade s-o numim, este “ABUZUL are loc chiar şi în BISERICĂ”.
Concomitent cu creşterea ABUZULUI de toate felurile în societatea omenească, semn al sfârşitului, el a crescut din nefericire, îngrijorător – cum am spus -, în Biserică, vizând ABUZUL în şi între structurile ei organizaţionale, şi în familii – celulele de bază ale acestor structuri. Ca să nu uităm – deşi unii dintre noi sunt convins că nici măcar nu am ştiut, publicaţia internaţională a Bisericii, “Adventist World”, din luna August anul acesta, ne aminteşte că peste o săptămână, adică pe 27, după cum a fost stabilit încă din anul 2002, al patrulea Sabat din această lună este dedicat PREVENIRII ABUZULUI. Deci acum ar fi a zecea aniversare – sau cum să-i zicem – acestui lucru pus în calendarul oficial al Bisericii din întreaga lume. Oficialii, şi cu atât mai puţin noi, nu ştim exact cum trebuie sa observăm această zi a PREVENIRII ABUZULUI, mai spune publicaţia amintită. Totuşi, dacă în vreun fel va fi adusă în discuţie în vreo comunitate această problemă, am considerat că nu ar fi cel mai bine să fim străini de caz.
Fără îndoială că ABUZUL este cel mai urât lucru de pe lume şi înseamnă în primul şi cel mai important rând IMPUNEREA prin FORŢĂ. Este exact contrariul caracterului lui Dumnezeu care din principiu NU IMPUNE. Legea existenţei universale se bazează pe SPUNERE, eventual SFĂTUIRE, poate şi INSISTENŢĂ în SFĂTUIRE, dar lăsând nealterată LIBERTATEA de ALEGERE a fiinţei. Dacă sunt urmări, şi uneori urmări radicale, până la pieire chiar, ele nu sunt din cauză că Dumnezeu le-a IMPUS, ci pentru că fiinţa creată, în contextul nostru omul, le-a ales şi îi aparţin.
Aşa dar ABUZUL, este ceva contrar voinţei lui Dumnezeu, este păcat, indiferent unde se manifestă el, în politica societăţilor seculare, în “politica religioasă”, în familie prin distorsionarea rânduielii puse pentru existenţa şi prezervarea ei, etc. Foarte bine că Conferinţa Generală a sesizat amploarea acestui fenomen şi a atras atenţia pentru combaterea lui. Că a stabilit şi o zi calendarisitcă – Sabatul al patrulea din luna August a fiecărui an-, nu înţeleg ce mai însemnează. Adică să nu-l uităm? Păi cum să-l uităm dacă este aşa de prezent?
Combaterea fenomenului este absolut necesară. Având în vedere că această acţiune se cheamă “PREVENIREA ABUZULUI” pare că e binevenită chiar şi acolo unde ABUZUL nu este prezent. Din acest punct de vedere, pare a avea rolul unui proces educaţional de lungă durată dacă nu chiar permanent, declanşat de nişte stări de fapt. În acest caz, care este rolul unui Sabat calendarisitc dedicat problemei?
Nu ştiu cât mai conştientizăm că trăim zilele de pe urmă, cum zice Biblia. Nişte caracteristici ale oamenilor zilelor noastre ne sunt redate în detaliu şi absolut că trebuie avute în vedere pentru viaţa de adevăraţi creştini. Luând la întâmplare una din ele, LĂCOMIA (“iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”), nu s-ar cuveni de exemplu să desemnăm un Sabat calendaristic pentru prevenirea ei? De exemplu, “Sabatul doi din luna Mai este dedicat COMBATERII LĂCOMIEI”. Cine s-ar putea opune văzând cât de mare este lăcomia acestor zile. Continunând aşa, s-ar ajunge că n-am avea destule Sabate într-un an pentru desemnarea prevenirii fiecărui rău în parte. Fiecare ar veni cu propunerea lui. După mine, de exemplu, LĂCOMIA ar “merita” să fie prevenită cel puţin tot atât cât ABUZUL, şi las loc liber pentru alţii cu alte propuneri.
Problema ABUZULUI nu este deloc o joacă. Finţa umană, s-a pervertit atât de mult încât şi supradimensionarea unor lucruri bune poate fi socotit, poate deveni, sau poate fi “motivat” ca ABUZ. De exemplu, dacă vrei să faci ABUZ asupra cuiva, a-l da afară din casă cu forţa sau a-i spune tot timpul “te iubesc” făcându-l să iasă singur afară prin acest fel de dragoste “deosebit” devenit insuportabil, e de făcut diferenţă, dacă se poate face. Încă nu s-a făcut un “MANUAL de ABUZURI”, care ar fi desigur o nenorocire pus în practică uniformizată. De aceea Biblia este singurul ghid spiritual de ceea ce înseamnă ABUZ şi înţelesul duhovnicesc nu trebuie schimbat cu tehnica seculară.
De ce nu a “prins” – să folosesc nu cel mai potrivit termen, dar cel mai la îndemână acum -, Sabatul calendaristic pentru PREVENIREA ABUZULUI? Nu ştiu. E cineva care a ştiut de acest lucru? E cineva care n-a ştiut? Am făcut bine că l-am amintit? Am făcut rău? Mă confesez că abia acum, după zece ani, am auzit şi eu de el. Să-mi pară rău? Să-mi pară bine?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)