IUBIRE din BUCURIE, IUBIRE din DURERE
În ultimii ani, efortul societăţii omeneşti de a instala DEMOCRAŢIA ca regulă de existenţă – pentru ca să nu-i zicem supravieţuire -, a pus în circulaţia ideilor forme noi de exprimare sub pretext că acestea ajută unei înţelegeri mai înalte a lucrurilor şi mai la zi. Poate. Libertatea, produsul de cunună al democraţiei, se bucură şi ea în descriere, de descătuşarea legică. Bine? De la A FI LIBER înseamnă A ASCULTA, pentru a nu se trece sub incidenţa legii, s-a trecut la A FI LIBER prin DESFIINŢAREA LEGII pentru a SCĂPA de incidenţele ei. Asemenea sistem însă nu lucrează. Vă închipuiţi şi doar cel mai mărunt exemplu, să DESFIINŢĂM LEGEA CIRCULAŢIEI pentru a scăpa de amenzi şi a conduce LIBERI şi fără frică. Transferând acest lucru la LEGEA MORALĂ de definiţie şi consecinţe veşnice, iată unde ne aflăm cu discuţia. LEGEA SLOBOZENIEI nu este altceva decât ASCULTAREA LEGII.
În aceste condiţii DEMOCRATICE, teologii au găsit un refugiu în domeniul religios trecând ideatic de la Dumnezeu DREPT şi IUBITOR la Dumnezeu IUBITOR NECONDIŢIONAT. Acest lucru a fost impus de EVITAREA DISCRIMINĂRII care de fapt nu există la Dumnezeu, dar care devenise un termen de acuzare. Doar că în legătură cu Domnul Dumnezeu nu se poate ajunge decât la bine. Într-adevăr iubirea Lui nu este DISCRIMINATORIE ci NECONDIŢIONATĂ. Iubeşte El şi pe cel bun şi pe cel rău? Da. Câteodată, cel puţin din datele aprecierii omeneşti, chiar îl iubeşte mai mult pe cel rău decât pe cel bun, ca în parabola cu fiul risipitor pe care tata îl dorea întors din rătăcire. Să presupunem însă, pentru înţelegerea unor sensuri mai deosebite, că în numele IUBIRII NECONDIŢIONATE care cel puţin ca enunţare este adevărată, reacţia omului ar fi: la ce bun să fac binele dacă sunt tot atât de iubit chiar dacă fac răul. Este oare vreo diferenţă între TOT ATÂT de IUBIT şi TOT AŞA de IUBIT?
Fără îndoială că Domnul îi iubeşte pe toţi TOT ATÂT şi TOT AŞA. Adică şi pe MOISE şi pe FARAON la fel? Pornind de la adevărul de bază că El nu urăşte pe nimeni şi NU CONDIŢIONEAZĂ IUBIREA, dar că în acealşi timp oamenii sunt buni şi răi, practic, problema pare nerezolvată.
Departe gândul că Dumnezeu URĂŞTE pe cineva. Atunci putem vorbi de o IUBIRE DREAPTĂ deşi NECONDIŢIONATĂ?
Propun atenţiei dumneavoastră două aspecte ale IUBIRII NECONDIŢIONATE. Iubirea din BUCURIE şi Iubirea din DURERE. Nu ALTFEL, ci din ALTCEVA. El iubeşte pe cel ASCULTĂTOR, din BUCURIE. El iubeşte pe cel NEASCULTĂTOR, din DURERE. În cer, către pământ, este IUBIRE PERMANENTĂ. Câte odată în Bucurie, câte odată în Durere. Când Domnul zicea: “Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă”, îl iubea pe Efraim? Pe Israel? Evanghelia zice: “Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea”. Iubea Domnul Ierusalimul? Îl iubea plângând.
Confundăm deseori urmările păcatului cu NEIUBIREA lui Dumnezeu şi incidenţa Legii asupra celui ce nu ascultă cu arbitrariul divin. Nici chiar printre oameni nu se poate vorbi de URĂ a judecătorului asupra criminalului într-o decizie de condamnare. Faţă de izvoditorul neascultării în Univers, Diavolul, iubirea lui Dumnezeu este de necaracterizat de către noi. Este o taină greu s-o numim IUBIRE, greu s–o numim URĂ. Este vorba de consecinţe nemăsurate şi Domnul, între el şi cei pe care el i-a dus în rătăcire este într-o situaţie de iubire despre care cel mai bun lucru este să tăcem. În nici un caz o iubire care să se manifeste prin iertarea lui – cum zic unii -, în nici un caz o ură în care să-şi găsească plăcere – cel puţin cât înţelegem noi prin “plăcere”. Cât priveşte durerea că mulţi L-au respins deliberat şi vor urma drumul ales cu consecinţele sale veşnice, va da IUBIRII Sale o formă de neînţeles de către noi deocamdată. Face parte tot din IUBIREA NECONDIŢIONATĂ? Da, dar justificată în verdict oricare ar fi el.
Ce IUBIRE din BUCURIE către cei cărora li se va zice “veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia”!, ce IUBIRE din DURERE către cei cărora le va zice “Duceţi-vă de la Mine…”!
Întru cât în Dumnezeire URA nu există, şi dacă IUBIREA a fost numită NECONDIŢIONATĂ şi dacă necondiţionarea nu se poate erija în slujirea păcatului, depinde de noi ca Domnul să ne iubească din BUCURIE spre bucuria noastră veşnică şi nu din DURERE spre durerea noastră veşnică.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)